Jurnal de consilier local – săptămâna 71

Dacă weekendul trecut am asistat șocați la ce se întâmpla la granița noastră și mai ales în țara vecină, săptămâna asta am fost copleșiți. Efectiv, odată cu trecerea zilelor am înțeles că războiul nu se va termina ușor, chiar dacă erau semne clare că Ucraina rezistă și în Rusia lucrurile nu stau pe roze. Pe lângă asta, am avut o săptămână aproape epuizantă la serviciu și o ședință de Consiliu Local în mijlocul ei.

Luni – Colega mea Mihaela Văcaru ne-a propus un proiect de HCL pentru mărirea fondului de rezervă al bugetului primăriei, ținând cont de noua situație în care ne aflăm. Pe de o parte va trebui să ne ocupăm de refugiații ucrainieni care vor ajunge la noi în Sector (au ajuns deja) și pe de altă parte trebuie să ne gândim la modul în care cei mai vulnerabili cetățeni din sector vor fi afectați de efectele economice dezastruoase aproape, cu care ne vom confrunta. Ni s-a părut o idee foarte bună și proiectul a ajuns pe masa primarului. Care nu l-a pus pe ordinea de zi, bănuim că nu a fost de acord cu tăierea bugetului său de publicitate pentru  a putea avea bani de nevoile curente și urgente.

Marți – Anul acesta a nins de 1 Martie mai mult decât toată iarna în București. După ce în weekend, colegul nostru Lucian Judele a fost la Siret în vama să ajute câțiva refugiați și să vadă cu ochii lui care-i situația acolo, azi împreună cu alți câțiva colegi și au găsit timp să iasă pe stradă și să ofere mărțișoare doamnelor și domnișoarelor din sector. Vă las câteva poze cu ei că au fost singurele fotografii care mi-au ridicat moralul săptămâna asta.

Miercuri – Vă spuneam săptămâna trecută că am făcut (USR) mai multe amendamente la buget, printre care și să punem bani pentru programul Școala după Școală. Nu s-a aprobat. Săptămâna asta cadrele didactice ne-au scris că nu si-au primit banii pentru program nici pe luna ianuarie. Nu-i așa că nu vă așteptați? Nici primăria și nici colegii noștri consilieri care n-au votat amendamentul nu se așteptau!

Joi – A fost ședința de Consiliu Local. Aceleași proiecte respinse unele chiar de 7 ori. Au fost respinse din nou. Au trecut însă numirile în CA-urile societăților primăriei, unde în urma unor simulacre de concursuri au ajuns președinți doi apropiați ai primarului, fosta cumnată și un prieten care în timp ce era candidat la concursul de selecție, l-a însoțit pe primar în Turcia într-o vizită de lucru. Curat murdar, coane Fănică! Și să vă mai zic ceva, firmele primăriei câștigă licitații organizate de primărie. Minunat până aici. Le câștigă pentru că ofertează cele mai mici prețuri, evident. Numai că imediat ce le câștigă, ele vin la primărie și cer mărire de capital social. Adică bani. De data asta 15 milioane de lei. Ca să poată face pasajele câștigate la licitație, pentru care primăria le va plăti, desigur, prețul ofertat. Cum ar fi fost să câștige un constructor cu experiență și apoi să spună că de fapt e mai scump cu 15 milioane. Ai fi reziliat contractul, așa-i? Și nu, asta este în afara discuției despre prețurile care s-au mărit în ultimul timp și e nevoie de o reactualizare de contract. La noi, Algorithm Residential a cerut direct mărire de capital social. Bani despre care nu-i va întreba nimeni ce au făcut cu ei. Și le-a fost aprobat, că sunt bani, nu-i problemă.

Vineri – Azi, printre toate știrile legate de război și situația de la granițe, am văzut la Digi un clip publicitar cu o apă curgătoare din care o voce mă anunța că noi în sectorul 3 colectăm selectiv. Evident, știam de clip, dar acum, mai mult decât oricând. Mi se par cei mai prost investiți bani publici, într-un moment, într-un loc și într-un fel în care nimeni n-ar trebui s-o facă vreodată. Dacă nu mă credeți, puteți urmări și voi  reclama aici, deși la cât a costat, sunt sigură că a văzut-o toată România de mai multe ori. Și mai avem bani de reclame. Nu avem pentru Școala după școală, dar nu contează, important e să se vadă primarul la televizor.

Sâmbătă – Azi, în timp ce eu încerc să-mi revin dintr-o răceală sosită pe neașteptate, colegii mei Augustin Szocs și Nicu Lucian au ieșit să vorbească cu cetățenii din zona străzii Odobești despre o construcție nouă pe care proprietarii Park Lake vor să o înceapă în zonă, după ce inițial, la construcția mall-ului au spus că o vor păstra spațiu verde și teren de sport. Șantierul și apoi noua construcție va bloca practic zona și așa foarte aglomerată din imediata vecinătate a școlii 88 și a grădiniței de lângă. Proiectul a fost deja respins de 3 ori în Consiliul local, dar dezvoltatorii insistă și pun presiune pe consiliu pentru aprobare. Ne-am propus să strângem semnături de la oamenii din zonă în cazul în care și ei consideră inadecvată această  viitoare construcție lipită de parc.

Duminică – A fost prima dimineață în care nu m-am trezit cu gândul la război. Am plantat ieri într-un ghiveci niște cimbru și primul gând a fost să văd dacă pământul cu semințe are nevoie de ceva. Am zâmbit, desigur, e prea devreme să-mi fac griji pentru plante, dar faptul că primul gând n-a fost unul negativ îmi dă speranță. Azi vreau să fac chituri de tranzit pe care să le duc săptămâna viitoare la centru nostru de donații. Vor ajunge prin Crucea Roșie la cei care au nevoie, sunt simplu de făcut și conțin lucruri de strictă necesitate: Șampon 100 ml, gel dus 100 ml, pastă de dinți 20 ml, periuță dinți, șervetele umede (pachet mic), șervețele uscate (nazale), 5 măști de protecție ambalate. Eu vreau să adaug și câteva absorbante în pachet, e musai să-ți fie la îndemână când călătorești.

Sper ca săptămâna viitoare să discutăm despre altceva și conflictul armat să se fi terminat. 

Mai avem de parcurs 137 de săptămâni. Să fim bine!

(Visited 49 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.