Jurnal de consilier local – săptămâna 11

Deși am vrut să avem video săptămâna asta, deja aveam un plan de cum și unde să filmez, vremea mi-a dat peste cap intenția și iată că avem tot poveste scrisă.

Luni, în prima zi de muncă pe anul acesta, după revederea cu colegii la birou am avut și o întâlnire cu primarul pe seară. A fost prima întâlnire fizică de anul acesta, am mers la primărie câțiva consilieri de la toate partidele (cu excepția PSD, care a declinat invitația) pentru o discuție informală cu primarul Sectorului 3 și pentru a stabili modul în care urmează să lucrăm în continuare în ceea ce privește Hotărârile de Consiliu Local. Ne-am tot plâns înainte de întâlnirea asta, noi că nu avem informații complete, el că nu-i votăm toate proiectele, așa că întâlnirea trebuia să aibă loc și să mai lămurim felul în care vedem în continuare colaborarea dintre primar si consiliu local, pentru că e important pentru noi toți, cetățeni, consilieri, probabil și pentru primar, ca lucrurile să meargă bine în sector.

A fost o discuție care a durat mai bine de trei ore, am pus pe hârtie câteva lucruri de făcut în intervalul imediat următor, am și demarat săptămâna asta unele dintre ele și vi le voi spune și vouă imediat ce se vor concretiza. I-am spus primarului că ne dorim ca lucrurile să se desfășoare în primul rând legal, în al doilea rând în ordinea priorităților și mai ales (în ceea ce privește obiectivele mari de investiții) ținându-ne după un plan și respectând proiectele. Urmează să lucrăm la definitivarea Strategiei de dezvoltare durabilă a Sectorului 3 pentru perioada 2021-2027, strategie care ar fi trebuit să fie gata până în prezent, primăria are încheiat un contract pe 6 luni cu o firmă care să elaboreze această strategie, nu e gata, dar pentru noi e mai bine așa, în felul acesta poate vom putea aduce un aport la felul în care aceasta e făcută și vom încerca cu toate forțele, ca odată definitivată, să o ducem la îndeplinire.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 11