La revedere, bunico!

Bunica mea a împlinit anul acesta 90 de ani. Douazeci de zile mai târziu a ales să plece, ca și cum 90-ul ăsta a fost un țel. Al ei.

Nu spun că mi-aș mai fi dorit să trăiască, pentru că de la o vreme boala și bătrânețea pusese stăpânire pe ea și o slăbiseră până-ntr-acolo încât a rămas o mână de femeie care eu n-am recunoscut-o de sub hainele de înmormântare cu care nu toată lumea a fost de acord. De parcă ar conta hainele de înmormântare!

Ce voiam să zic… de la bunica mea din partea tatălui, cea despre care vorbesc acum, mi-au rămas și mie, dar și celorlalți mulți nepoți ai ei, amintiri. Amintiri neprețuite dintr-o perioadă extrem de frumoasă a vieților noastre. Și-a ei.

Continue reading La revedere, bunico!

5 lucruri pe care nu le fac când îmi cumpăr încălțăminte

Ne trebuiesc ghete noi, nu contează că cele de anul trecut arată impecabil, noi vrem, sezon de sezon, ghete noi. Așa vorbesc fetele mele care de vreo câteva zile nu mai contenesc, vor ghete pentru iarnă și cu asta basta. Au colindat toate  magazinele din mal-uri, au căutat pe net cât s-au priceput ele și au ales ceva modele de pantofi de aici. Da, exact, în loc de ghete, au ales pantofi, și-au adus aminte că trebuie să meargă la balul bobocilor din liceul lor în curând.

E drept că și eu când am intrat pe site, am rămas acolo vreo două ore, pentru că tocmai am găsit niște pantofi cu care a venit toamna asta la mine o clientă care mi-a povestit că, pantofii ăia, care la noi la LaScarpa sunt 200 de lei, în Elveția la ei ajung și la 200 de franci. Ea de câte ori vine în România își cumpără încălțăminte de la ei. Vă arăt la sfârșit pantofii.

So, ce nu fac atunci când îmi aleg încălțămintea: Continue reading 5 lucruri pe care nu le fac când îmi cumpăr încălțăminte

N-am să știu niciodată ce gust ar fi avut strugurele în seara aia

O seară, acum vreo două săptămâni. Ce spun eu seară, era deja noapte în toată regula. Era miezul nopții, mai exact. Abia atunci îmi teminasem treburile zilnice (dap, eu chiar am nevoie de ziua aia de 48 de ore) și după ce am răsuflat ușurată, voiam să-mi iau un moment de respiro înainte de a merge la culcare.

În gândul meu era: îmi spăl un strugure și  stau un pic în canapea la televizor. Poate găsesc și-un sfârșit de film bun pe vreun canal, dar stai să merg la toaletă mai întâi.

A intrat la toaletă (nu știu de ce-mi vine să povestesc la persoana a treia, probabil că mintea mea refuză să mă plaseze în poveste, dar trebuie să mă credeți, eu am fost), so, am intrat la toaletă și cu gândul la boabele mari de strugure cu care urma să mă îndulcesc, cu toată povara treburilor zilnice plecată de pe umeri, cu o relaxare pe care probabil n-o s-o mai am curând, mi-am dat blugii jos. Fracțiune de secundă s-a auzit: zdrag, buf, poc, pleosc, și în mișcarea de întoarcere spre vasul de toaletă eram deja cu mâna până la cot în apă.

Continue reading N-am să știu niciodată ce gust ar fi avut strugurele în seara aia

Ce mai gătim- meniul saptamânii

tabla-din-bucatarieNu-i gospodină pe lumea asta care să nu se întrebe din când în când: ce să mai gătesc eu azi? Secretul, să nu ajungi niciodată în situația asta, este să-ți pui în weekend  întrebarea: Ce vrem să mâncăm săptămâna viitoare? În felul ăsta, cu un plan pe termen mediu, nu vei rămâne descoperită în nicio zi și, desigur, știindu-te cu backup-ul asigurat, poți visa și găti și alte feluri de mâncare, după pofta momentului.

Când sunt șefă în bucătărie (și sunt rar, trebuie să recunosc) îmi fac întotdeauna un meniu săptămânal. În primul rând îmi întreb fetele ce pofte au. Eu le cam știu preferințele, dar e bine întotdeauna să-ți și întrebi copiii, astfel simt și ei că au contribuit cu ceva la meniul vostru săptămânal și poate nu doresc nici ei în fiecare săptămână aceleași feluri de mâncare.  Apoi îl întreb pe Sorin, care de obicei mănâncă orice numai să aibă carne. La el cu deserturile e mai grav, că nu pot lipsi nicicum, e mai rău ca un copil în privința asta.

Cu toate datele adunate, începi și pui meniul pe hârtie, sau îl scrii direct pe o tablă în bucătărie. Asta-i noul meu hobby, să măzgălesc tabla din bucătărie. Nu vă voi spune ce mâncăm la micul dejun, aici e super-simplu, dacă ai în casă lapte, cereale, iaurt, mezeluri (dacă vă plac), fructe, pâine, ceaiuri, cafea, unt, gem, oua, se găsește întotdeauna ceva pentru micul dejun. La noi Sorin nu mănâncă dimineața (știu, nu se face așa ceva), iar fetele își fac aproape zilnic un milk-shake cu lapte și ceva fructe aruncate în blender, pe care mă bate gândul să-l schimb cu unul cu bol de sticlă de aici.

Continue reading Ce mai gătim- meniul saptamânii

Avem grătar nou

gratar-3Scriu postul ăsta ca să stiu exact peste vreo 50 de ani să spun: Avem grătarul din octombrie 2016. 

Am avut de-a lungul timpului mai multe grătare de curte, începând de la nelipsitul dreptunghi cu 4 picioare prezent în orice gospodărie, până la cel mai sofisticat grătar pe gaz. A avut fiecare momentul lui de glorie, mai puțin ăsta ultimul, pe gaz, cu care nu ne-am înțeles deloc. Mă rog, aproape deloc. Acum era momentul pentru un gratar rustic și am făcut să se întâmple.

Așa cum probabil v-ați dat seama, am vândut grătarul ăsta cu 800 lei, am mai pus 200 și l-am luat pe cel din fotografie, de la Dedeman. Are și două accesorii, două corpuri, unul de masă și unul cu loc pentru chiuvetă, deocamdată noi l-am lua doar pe cel pentru chiuvetă pe care o vom monta la primăvară, pentru că am cam terminat cu amenajările pe anul ăsta.

Continue reading Avem grătar nou

Cu ce ne ducem la părinți?

Tradiția ne dovedește că un copil se întoarce mai tot timpul cu ceva de la părinții lui. Mai ales dacă aceștia din urmă locuiesc la țară.

Ba o ladă cu ceapă, săpun de casă, roșii, fructe, bulion, ouă, ouă, ouă, găini, rațe, curcani, ba chiar și-un porc de Crăciun. Nu știu dacă am spus ouă. Bani. Uneori părinții le dau copiilor lor mari, cu salarii de București sau și mai grav, cu afaceri proprii, bani. Părinții găsesc de cuviință să economisească din pensiile lor și să le dea copiilor lor ceva bănuți. De cele mai multe ori copii, cărora nu le lipsește nimic în viața de zi cu zi în afară de apropierea sufletească a părinților lor, refuză acești bani. Dar n-o pot face mereu. Pentru că pentru părinte nu contează suma pe care o întinde ușor jenat către noi, pentru el contează gestul că ia dat ceva copilului. A făcut-o cu toată dragostea din lume și noi suntem datori să înțelegem asta.

Bun, acum că ne-am lămurit ce ne dau părinții care locuiesc la țară (sunt sigură că și cei care locuiesc la oraș găsesc ceva de dat odraslelor), să vedem cu ce ne ducem noi la țară: Continue reading Cu ce ne ducem la părinți?

Machiajul și adolescentele

Recunosc că am ajuns în punctul în care fetele mele adolescente au mai multe produse de machiaj ca mine.

Inițial mi-a fost greu să admit că ele ar folosi machiaj. Că-s prea mici, că eu la 14 ani abia dacă avem un rimel, că-și strică fața, că sunt mai frumoase fără machiaj, că nu e încă timpul… Apoi, odată ce m-au convins și am acceptat că orice fată de 15+ ani are dreptul la propriul lip-stick, în baie la noi au început să apară tot felul de chestii. Prima dată un primer, apoi un ruj roșu, niște BB Cream, două creioane, rimel.  După asta a venit artileria grea, fond de ten, paletă Nacked, bureți de toate formele și culorile, pensule, din nou fond de ten. Ce să zic, finuț, aproape toată lista asta.

Bun, înainte de a vă cimenta imaginea despre adolescentele mele (17 ani acum), vă spun repede că ele nu se machiază. Uneori mă rog de ele să-și dea cu rimel. Nop. Refuză. Și totuși: Continue reading Machiajul și adolescentele

Ce câștigi cand ai permisul de conducere suspendat

În primul rând îți doresc din suflet să nu ai permisul suspendat, dar dacă ai ajuns aici, sunt șanse mari ca asta să se fi întâmplat deja. Hai să vedem împreună ce putem face pentru ca luna/lunile cu permisul ridicat să treacă repede și ușor:

  1. Cumpărat-ți un abonament la metrou și încarcă-ți cardul RATB cu 10 lei.  Dădeai oricum mai mulți bani pe benzină, așa că ce-ți rămâne îi poți folosi pentru a lua un taxi în situațiile urgente.
  2. Tocmai ai câștigat ceva timp pentru citit. Cumpără-ți câteva cărți, nu pierde vremea pe drum, citește. Da, te ajută și telefonul la citit, dar eu vorbeam de cărți adevărate.
  3. Ghici ce? Acum te poți opri în drum spre casă oriunde vrei, fără grija că ai lăsat mașina parcată undeva pe interzis.
  4. Îl știi pe tipul ăla de la IT care nu te bagă în seamă mai mult de ”bună” deși locuiți în același cartier?  Acum e momentul să-l întrebi dacă merge direct acasă și dacă nu-l deranjează să te ia și pe tine. Scuza cu carnetul de conducere suspendat e una dintre cele mai bune.
  5. Mai ții minte de câte ori la ieșirile în oraș cu prietenii tu comandai doar limonadă și suc de portocale pentru că erai cu mașina? Uită de asta, acum e vremea cockteilurilor. Alcoolice!
  6. E vremea perfectă pentru ca soțul să ducă și să aducă copiii de la școală. Nu-i așa că e relaxant să știi că nimeni nu așteaptă aproape nimic de la tine?

Ar mai fi chestii, numai că timpul a trecut și trebuie să mergem să ne luăm permisul (la mine asta nu-i valabil, eu abia pe 29 mă duc la Udriște).

Continue reading Ce câștigi cand ai permisul de conducere suspendat

Mergem la tara

Am hotarât ca weekendul acesta să mergem la țară, la Sihleanu. Ce dacă plouă, ce dacă probabil nu vom ieși din casă. M-a cuprins așa un dor de părinți că nici cea mai mare ninsoare nu mi-ar sta acum în cale.

Să-mi beau cafeaua în bucătăria lor de vară, să simt mirosul ploii de pe frunzele florilor din grădină, să văd ulița cu oameni cărora ploaia le face întotdeauna bine, asta înseamnă încărcare de baterii pentru mine (mi-am adus aminte că nu mai am baterii nici pentru mouse nici pentru telecomandă, să nu uit să iau).

După câteva săptămâni destul de încărcate, peste care apasă greu faptul că nu mă pot deplasa cu mașina pentru că n-am carnet (îl iau pe 29 octombrie), un drum la țară, către origini, ca să zic așa, nu are cum să fie ceva ce să nu-ți dorești.

Continue reading Mergem la tara

Ce-am mai făcut

  • eu-sonia-si-iuliaAsta a fost prima săptămână din luna în care nu mai am carnet de conducere. Să știți că nu-i tocmai un capăt de țară, asta dacă nu luăm în calcul faptul că depind de cineva ca să plec la mai mult de 5 km de casă. Mai aproape merg cu bicicleta 😀
  • Mâine e ziua fetelor, dap, Copilul Iulia și Copilul Sonia împlinesc mâine 17 ani. Mult, foarte mult dacă mă întrebați pe mine. Nu facem petrecere, fetele sunt prea mari pentru o petrecere în curte și prea mici pentru una în club. Dar mi-au pus în vedere că anul viitor vom închiria un club din București. Hmm, vedem. Bineînțeles că vom avea totuși tort și prietenii sunt bineveniți oricând la noi, așa că sigur fetele nu vor fi fără prieteni mâine. 17 ani, ați înțeles? Când am început să scriu pe blogul ăsta ele aveau 8 ani. OMG, cum trece timpul!
  • Săptămâna asta am fost toți patru la o piesă de teatru foarte, foarte mișto, Prenumele. Vincent (Mihai Călin) este un tip șarmant, un agent imobiliar de succes şi în curând tată fericit. El este invitat la cină de sora sa Babou (Mirela Oprişor, Aspirina din Las Fierbinți) şi cumnatul său Pierre (Claudiu Bleonţ), profesor la universitate. Soţia lui Vincent, Anna (Raluca Aprodu), specialistă în modă, şi prietenul acestora din copilărie, Claude (Leonid Doni, polițistul din Las Fierbinți), trombonist la filarmonica radio, îl însoţesc. O glumă nevinovată despre numele viitorului copil făcut de Vincent declanşează o serie de situaţii comice ( la care râzi de te ții cu mâna de burtă), neprevăzute şi dezvăluiri hilare care pun la grea încercare prietenia lor. A fost o seară memorabilă, dacă auziți că se joacă undeva piesa faceți tot ce puteți să ajungeți s-o vedeți. Noi multumim Cristinei Bazavan pentru invitație și pentru o seară memorabilă la teatru.
  • La înceutul săptămânii trecute am primit de la NUK un pachet foarte drăguț cu câteva chestii pentru copii (oricum, bidonul de apă e al meu, nu-l dau nimănui). Fetele de la Creative Ideas mă îndemnau într-o scrisoare drăguță să mă gândesc la o persoană care are adus valoare vieții mele și să-i transmit un mesaj din suflet. Încă mă gândesc, când mă voi hotărî la un om, voi scrie un articol, deocamdată mintea mea nu l-a identificat.
  • În atelier ne-am străduit să terminăm o comandă și vineri la 15,45 eram gata. E drept că ieri a fost ziua cea mai grea, dar ne-a ieșit. Să vedem ce provocări avem pentru săptămâna viitoare.

P.S. În desen sunt chiar Sonia și Iulia desenate de Drawforjoy acum 3 ani pentru Cantina Sociala.