O bălăceală

piscinaAvem o piscina mică. Lungă de 4m și lată de 2. Weekendul ăsta plecăm în vacanță, așa că inițial n-am mai vrut s-o instalăm încă. O umplem când venim, îi spuneam lui Sorin de câte ori încerca să-mi spună că el ar vrea s-o pregătească. Și nu-mi spunea rar. Cam de două ori pe zi aducea vorba de asta.

Până la urmă vinerea trecută într-un hei-rup demn de o cauză mai bună am montat monstrul (v-am spus că-i mică?!) și l-am umplut cu apă. Cam în 7 ore se umple, așa că a curs apa si vineri seara si sâmbătă până pe la prânz. Și credeți că dacă s-a umplut, gata, poți face baie? Nop. E apa rece, nu are suficient clor, trebuie reglat ph-ul, ce zici mă, ne-am învârtit pe lângă ea până duminică la prânz, când ne-am băgat picioarele în ea la propriu și la figurat. Și de aici a început dansul. Sau bălăceala.

Mai rău ca fetele sunt eu. Aștept în fiecare zi să treacă sorele de casa noastră, adică să se facă un 6 după-amiaza (nu-mi place și nici nu prea am voie la soare) și imediat intru la băceală. Bazine întregi cu stiluri diferite de înot, aqua gym, scufundări, toate se întâmplă în capul meu în vreme ce plutesc semi-inertă în piscina mea de 4/2m. Și e atât, dar atât de relaxantă chestia asta după fiecare zi de muncă, încât n-ai cum să nu-ți doresți să fie vară tot timpul anului.

Continue reading O bălăceală

Treapta a doua de liceu – picată

Eşecul este doar o altă faţă a succesului. De multe ori un lucru care ni se pare c-ar fi rău se dovedește în timp că n-a fost chiar așa, din contră.

Acum fix 27 de ani o întreagă generație de tineri se pregătea să dea examenul de treaptă, adică termina clasa a X-a  și trebuia să dea examen pentru admiterea în clasa a XI-a. Era momentul în care îți puteai schimba liceul, profilul, viața…

Era vara anului 1988 la Liceul Economic din Târgoviște. Două clase cu circa 60 de copii se pregăteau să dea un examen care le dădea dreptul la 15 dintre ei să-și continue studiile în liceul acela. La zi. La comerț. Dap, pe vremuri ca să devii vânzător îți trebuia școală. Erau acolo elevi foarte buni. Cam cum sunt cei de azi de la Creangă, sau de la Lazăr. Și nu doar câțiva, ci toți. Erau elevi care intraseră la liceul ăla cu medii de peste 9,16 la examenul de admitere în liceu, adică cu doi ani în urmă. Partidul hotărâse însă să renunțe la 45 de tineri buni.

Continue reading Treapta a doua de liceu – picată

Împarăteasa Orhidee

imparateasa orhideeAm citit recenzia Andreei (până la un punct că ea e darnică cu spoilerele iar mie îmi place să aflu din carte firul poveștii) și în mai puțin de jumătate de zi am fost la librărie și mi-am luat cartea. După încă două ore treceam de 50 de pagini citite, deci dacă vă place genul de roman istoric, nu trebuie să treceți peste cartea asta.

Impărăteasa Orhidee este o carte scrisă de Anchee Min, o chinezoaică care și-a povestit viața în două romane, Azaleea Roșie și Sămânța încolțită pe care le voi citi desigur, mai ales că sunt fan cărți autbiografice de când în facultate l-am descoperit pe Dali (nu întrebați).

Eu sunt fascinată de cultura orientală din trecut, dar și de azi, așa că vă dați seama că m-a prins rău de tot cartea. Obiceiuri despre care n-ai fi crezut că ar fi putut exista, oameni care mai de care mai ciudați și cu interese mai diverse, copii, eunuci, împărătese, palate, intrigi, toate se împletesc și fac cumva să curgă povestea.

Continue reading Împarăteasa Orhidee

Balcic in 2 zile

balcicDacă mă întrebați pe mine, nici nu vă trebuie mai mult pentru a descoperi zona. E o destinție minunată pentru un weekend la mare sau un sfârșit de săptămână plin de frumusețe. Dar atât.

Noi am plecat sâmbătă pe la 8 dimineața din București și am ales drumul scurt, adică varianta cu bacul  BucurestiCălărași-Silistra (trecere cu bacul)-Dobrich-Balcic, adică un pic peste 250 km. Aflasem de pe net că drumul de după graniță e o perioadă nu tocmai prietenos, dar am avut o surpriză, bulgarii și-au reparat drumurile și am mers cât se poate de bine.

Pe la 9,30 traversam Dunărea cu bacul după ce am plătit o taxă de 35 lei (pentru că aveam numere de București, așa mi s-a părut). Cu încă 10 minute la vamă și la cumpărat vinietă de Bulgaria (7 zile 35 lei), după încă ceva pauze, ba de-o țigara, ba de-o gură de aer, am ajuns în jur de ora 13,00 la Balcic.

Continue reading Balcic in 2 zile