Month: February 2013

Am uitat

am uitatDe ceva vreme sintagma ”am uitat” a devenit prietena mea ce-a mai bună. Nu-i o prietenă pe care o plac, dar e una care mă însoțește foarte des.

Fie că-i vorba de ciorba de pe foc sau de cumpărat fermoare, mă trezesc  că spunând ”ah, am uitat”. Memoria de scurtă durată mă lasă încet, încet. Ok, m-am consolat deja cu asta, încerc să-mi stabilesc clar în minte ce urmează să fac, folosesc telefonul și agenda pentru reamintire, dar problema nu se oprește la mine.

Aud din ce în ce mai mulți oameni din jurul meu că uită. Nu chestii vechi, nu lucruri extrem de importante, dar uită, și la ei, la fel ca la mine, e vorba de memoria de scurtă durată. Tai ceva cu o foarfecă, de exemplu, și peste două minute habar nu mai am de unde am pus-o. O caut și până la urmă o găsesc, dar nu-i normal să nu-mi aduc aminte că m-am întors și-am pus-o undeva în spatele meu. Sau îmi spun că trebuie să merg să comand apă și mă trezesc a doua zi ca nu mai avem ce bea pentru că am uitat să comand. 🙁

Continue reading Am uitat

Daca e luni e un nou inceput

N-am un articol pentru azi, în weekend am fost la Târgoviște odată cu ninsoarea. A nins acolo toată ziua ca-n povești și dacă punem la socoteală filmul cu Moș Crăciun pe care l-am văzut și salata de boeuf pregătită de Adriana, cumnata mea, pot zice că am petrecut sărbătorile de iarnă. 😀

De azi vreau să încerc o cură de slăbire (stați nu dați cu pietre), dacă nu iau măsuri urgent s-ar putea să merg la cumpărături de haine mai des decât am făcut-o vreodată. Așa că de azi mănânc slănină, carne, șuncă și brânză telemea. Sper să nu-mi aduc aminte prea des că pe lumea asta există prăjituri. Nici măcar fructe n-am voie în primele două săptămâni. Dar, noi să fim sănătoși! Cel mai greu îmi e cu cafeaua, care era la mine cu multe lingurițe de zahar. Azi mi-am făcut un ceai fără zahăr. Da, știu, suferă baba la frumusețe! 🙁

Săptămână frumoasă și vouă!

Parfumul fericirii e acasa

Mă uit uneori în jurul meu, dar cel mai adesea mi se întâmplă asta când privesc vreo fotografie frumoasă, și-mi spun: ”sunt fericită”. Căutăm toată viața fericirea asta, deși ea e, de cele mai multe ori, foarte aproape de noi, avem nevoie numai de ochi ca s-o vedem și de un nas bun pentru a-i simți parfumul.

Pe la 7 ani eram fericită și eram sigură că mirosul de cozonac proaspăt scos din cuptor contribuie mult la senzația de bine pe care o simțeam. La 12 ani credeam că fericirea e o puternică mireasmă de iasomie care te face să plutești cu ochii deschiși gândind la colegul de bancă care îți scrie bilețele cu care nici măcar nu știi ce să faci. Ok, așa era pe vremea mea, acum poate că fetele știu.

La 18 ani nu-mi amintesc să mă fi gândit câtuși de puțin la fericire, poate și pentru că toate îmi mergeau din plin și aveam o viața de genul raiul pe pământ, deși încă mergeam la școală și nu aveam iPhone. Abia pe la 25 ani, m-am gândit din nou la el și mi-a fost clar că moscul sigur era prezent în aerul fericirii mele. Tot cam pe-atunci îmi venise ideea că ar exista două feluri de fericire, una pentru femei și alta pentru bărbați. Pentru că și unii și ceilalți voiau să se întâlnească, s-a inventat dragostea.

Continue reading Parfumul fericirii e acasa

Snickers cu ciocoata alba

Am aflat că există o prăjitură cu numele celebrului baton cu ciocolată și caramel, acum aproape doi ani, de pe blogul Laurei Sava. Am încercat prăjitura imediat ce am văzut rețeta și a ajuns rapid un fel de prăjitura casei, detronând astfel celebrele mele tarte. Numai că, acum câteva zile când am căutat iar rețeta de Snickers clasic, cea cu ciocolată neagra, am ajuns din întâmplare la cel cu ciocolată albă și planurile mi s-au schimbat brusc. Am zis că vreau snickers cu ciocolată albă, așa că am trecut la lucru.

Mai întâi am fost la cumpărături, vă spun din prima că nu-i o prăjitură ieftină, mai ales dacă ești aiurită ca mine și cumperi miez de nucă din supermarket cu 50 lei jumătatea de kg. Am aflat apoi că la piată e 25 lei kg de miez de nucă și că la mine în cămară e o sacoșă plină de nuci. 🙁

Cum vom avea de făcut blatul, stratul intermediar (ăsta-i cel mai ușor de făcut), crema (asta-i super-extra delicoasă) și glazura, am să vă spun ingredientele pentru fiecare în parte.

Continue reading Snickers cu ciocoata alba

Anul asta va fi Grecia.

Cel puțin! 🙂

skiathosAnul trecut în ianuarie ne făceam deja planuri pentru excursia noastră cu cortul prin Europa și anul ăsta nu vrem să rămânem mai prejos.

Am hotărât deja că mergem în Grecia, la Platamonas. N-am fost niciodată la greci și am decis că e ok să începem de aici, mai ales că am găsit ceva cazare pe gustul și buzunarele noastre. Vrem să mergem cu mașina (pe domnul Costea n-am reușit încă să-l urcam în avion) așa că vor mai fi ceva opriri, mai ales pe drumul de întoarcere.

Am auzit ca plaja din Platamonas e cu pietre, dar cum nici noi, nici prietenii cu care mergem, nu suntem genul de a ieși din casă și lenevi pe plajă, vrem să explorăm împrejurimile și să găsim plaje frumoase prin jur. De asemenea Skiathosul ne face cu ochiul și intentionam să facem cateva excursii de o zi in insule.

Continue reading Anul asta va fi Grecia.

Discutie

O fetiță, elevă în clasa a VII-a la un liceu din Bucuresti, este rugata de doamna profesoara de, sa zicem, matematică să strângă bani de la toti colegii pentru o culegere. Fetița se ocupă, foarte mândră de responsabilitatea care i s-a dat. După o vreme, doamna profesoara o întreabă:

– Spune-mi, ai reușit să strângi banii de culegere.

-Da, doamna, mai au să-mi aducă doar doi copii.

Continue reading Discutie

A inceput campania vAlluntar

valluntar 2013În weekendul care a trecut am mers la țară la ai mei. Pentru că am vrut să petrecem cât mai mult timp acolo, am plecat de vineri seara (mai mult noaptea) și pentru a nu rata drumul pe care l-am mai făcut de o mie de ori, am rugat gps-ul să ne conducă. Evident că acesta a ales un drum numai de el știut și noi, dornici de aventuri pe drumurile patriei, l-am urmat. Numai că la un moment dat, pe un drum comunal, cred, soseaua era tăiată de un copac ce tocmai căzuse pe carosabil. Nu, n-a căzut de bătrânețe, ci tăiat de vreo 4 bărbati înarmați cu drujbă și topoare, ce se chinuiau să debaraseze repede șoseaua și să urce lemnele într-o dubă.

Ne-am crucit, n-am reușit să filmăm nimic, dar ne-am pus bineînțeles întrebarea: dacă de tăiat copacii oricum se taie în neștire, e cineva care mai și plantează ceva în țara asta?

Ca un răspuns la întrebarea asta, am aflat ieri de campania celor de la Editura All, și anume campania vALLuntar la care am participat și anul trecut și care anul ăsta promite să planteze copaci.

Continue reading A inceput campania vAlluntar

De azi port ochelarii

Am fost prima dată la oftalmolog imediat după ce le-am născut pe fete, cam acum 13 ani. Mi-am făcut o consultație la care s-a constatat o miopie de -1 la ambii ochi, așa că mi-am ales o ramă frumoasă de ochelari (asta după standardele mele de atunci) și am început să-i port.

În 5 ani i-am purtat vreo zece zile întregi, după care i-am uitat în fundul genții. În astea zece zile intră și serile de plimbare prin oraș cu ochelarii la ochi, pentru că vedeam totul, de la numărul tramvaiului de la distanță până la reclama mică de la etajul șase. În plus, orașul mi se părea foarte curat, față de ceața (praful) care învăluia totul înainte de ochelari. Păcat că dragostea dintre noi n-a ținut mult și așa cum vă spuneam, i-am pus în toc și-au hibernat în geanta mea încăpătoare. Asta până am schimbat geanta și ochelarii i-am ”uitat” în cea veche. Nu-mi trebuiau.

Acum vreo șase ani mi-a revenit dragostea de ochelari și cum pe cei vechi îi dădusem mamei (aveau niste rame demodate), am mers din nou la oftalmolog să-mi fac ochelari. De data asta mi-am ales ramele cele mai cool (ok, mai erau unele Dolce & nuștiuce, dar aveau prea mult sclipici 😀 ) și mi-am promis că pe ăștia îi voi purta. Continue reading De azi port ochelarii