Matura electrica

Mătura tradiționala nu se dădea dusă din casa noastră oricât de mult am încercat. Vorbesc de mătura aia cu coada lungă pe care o știm cu toții din sălile de curs de pe vremea școlii.

Am cumpărat aspiratoare peste aspiratoare. Am cumărat și mături șmechere, cu peri mai moi sau mai tari după cum îmi spunea inspiația. Colorate, asortate cu mobila sau din contră care nu se potriveau cu nimic, cu toatele ridicau praful mai ceva ca o mașină împotmolită. Nu s-a putut. Mama soacră avea la suflet mătura de paie cu coadă lungă pe care o folosea atât pe gresie cât și pe covor. O nebunie.

Aspiratorul era greu de scos din locul lui, nu se cădea un asemenea efort pentru un living, un hol și-o bucătărie, ca aici curg scamele de pe noi de zici că suntem copiii din poveste care își lasă urme pe cărare pentru a găsi drumul la întoarcere.

Știu case în care nu există mătură, dar acolo nu există nici Sonia cu Iulia, nici mama cu tata, nici eu și nici Sorin. 😀 La noi nu se poate fără mătură, pentru că să pui aspiratul de trei ori pe zi nu cred că-i o soluție rezonabilă, mai ales când toți suntem rupți de oboseală după o zi de muncă.

Nu știu exact de unde mi-a venit ideea cu mătura electrică, cert e că de săptămâna trecută am avut numai asta în cap și sâmbătă într-un impuls de moment i-am spus lui Sorin:

-Hai să mergem să luăm o mătură electrică!

-Hm, ce nevastă faină am. Și când te gândești că majoritatea femeilor vor diamante. 🙂

-Lasă vrăjeala și hai!

Bineînțeles că mă interesasem și aflasem că la Lidl aveau două modele (le-am găsit eu pe net) una la 99 lei și una la 139. Am mai mers și la alte magazine, dar n-am găsit nimic, ba, a fost cât pe ce să luăm încă un aspirator așa cum am mai făcut și altă dată atunci când a fost vorba să scăpăm de mătura cu coadă din casă. Până la urmă ne-am întors la Lidl și-am luat luat o mătură electrică (oricum n-am avut de ales că deși în ofertă erau două modele, fizic n-am găsit decât unul singur) și-am venit cu minunea acasă. Pe prospect scrie că are o autonomie de 4 ore, deocamdată am încărcat-o o singură dată la început, dar vreau să spun că-s foarte mulțumită de ea.  Își face treaba cum nu se poate mai bine, nu mai am nevoie nici de făraș și-am scăpat și de praful ridicat în slăvi de mătură. Și da, dau întruna cu ea.

Gata, de data asta, mătura de paie și-a găsit sfârșitul. Am desființat-o, nu înainte de a-i face o poză pentru eternitate:

conflictul maturilor

 

 

 

(Visited 6,996 times, 1 visits today)
Nina

Și eu auzisem doar așa vag de ea. Nu știam dacă-i bună, nu știam dacă-i comodă (hai ca asta cu mătură comodă nu știu de unde am scos-o, dacă face zgomot mare, etc. DAr acum is incantata de ea. 🙂

nina

Da si nu. Adica are in fata o perie care atunci cand apesi pe buton incepe sa se invarta foarte, foarte repede si aduna murdaria pe care o arunca intr-un container mic plasat undeva in spatele periei. Strange tot, tot si face zgomot ca un aparat de epilat, de exemplu.

giliola

Nina, la ce Lidl ai gasit tu matura, ca eu am fost ieri la Lidl-ul din cartierul meu (Berceni) si nu am gasit…:)))) cand ai scris despre beneficiile masinii de spalat vase, am cumparat masina de spalat vase(cea mai grozava inventie de pe fata pamantului, am aprins o lumanare la biserica pentru tine, ca ai recomandat-o), de Craciun mi-ai dat ideea cu tableta si am gasit cadoul perfect pentru fii-mea (din pacate, de atunci nu o mai lasa din mana)…acum, nu ca te copiez, dar…imi deschizi ochii!
si-ti multumesc!

Nina

Hai ca esti tare amuzanta! Matura am luat-o de la Lidl-ul de langa McDonald-ul de la Morarilor. Din ce ma uit acum e site vad ca au alte promotii, eu am luat-o vinerea ce a trecut seara tarziu si atunci mai erau vreo 7 cutii acolo.

giliola

maine zbor acolo, sa caut…sper sa am noroc! frumos este ca eu nu ma las influentata asa de usor, mai ales la cumparaturi…la tine se pare ca nu am imunitate…ah, a mai fost un telefon, acum cateva luni, ai vorbit despre telefoane si…am cumparat! tu mai scrie pe-aici, sa vad ce mai aflu si eu interesant 🙂

vienela

Eu am avut in copilarie o matura asemanatoare, dar nu era electrica. Avea in interior doua perii rotunde, cam cum sunt cele pentru intors parul. Era mult mai usor de folosit si nu facea praf. In prima luna se mira mama de harnicia mea si a surorii mele. Nu gasea o scama pe jos. Apoi ne-am plictisit… :))

Vilma

Cum e matura? Esti multumita de ea? Ai renuntat la cea traditionala? Cum te descurci cu spatiile inguste sau la colturi? E din nou in oferta si ma bate gandul sa o iau. Merita?

Nina

Da, e excelenta. o folsesc zilnic de mai multe ori ca noua ne curg la propriu scame de pe noi. 😀 S[ ;tii ca sunt destul de multumita si de felul in care se comporta la colturi. O data pe saptamana pun aspiratorul, dar e mult mai bine decat inainte si in privinta prafului, ca eu foloseam matura calalta de paie si ridicam un praf de numa. Una peste alta eu zic ca merita fiecare banut. Iar bateria tine de uit s-o mai incarc. Cam o data pe saptamana o incarc si ii curat periile la doua trei zile.

CARMEN

AM FOST LALIDL DUPA CE AU FACUT PROMOTIE LA MATRA ELCTRICA,DAR SUNT MINCINOSI,AM FOST IN TOATE 3 MAGAZINELE DIN CONSTANTA SI MI S-A SPUS CA S-AU TERMINAT DIN STOC ,LA UN MAGAZIN LA ORA 8 DIMINEATA IN PRIMA ZI DE PROMOTEI ,PROBABIL AU AVUT DOAR 1 PENTRU SEFA DE MAGAZIN ,SUNT PROFUND DEZAMAGITA DE LIDL,IMI CAUT IN ALTA PARTE MATURA

Nina

nu-i aspirator. Nu are nici fir si nici nu trage praful. Are doar o perie care se invarte repede si aduna scamele si chestiile mici de pe covor si pardoseala. Noi ne facem treaba cu ea intre doua aspirari.

simona

Prospectez si eu achizitionarea unei astfel de maturi, si la noi se face praf si scame la greu…..am un bb mic care curand va incepe sa umble in 4 labe si mi-e groaza de momentul ala. Acum aspir de 3 ori pe sapt(dezavantaj zgomotul de care se sperie bb) si dau cu un mop de microfibra uscat zilnic(dezavantaj nu aduna tocmai tot praful, doar scamele). Nu am covoare in casa drept urmare nici praful si scamele nu au unde sa se fixeze…..cum se comporta pe gresie si parchet? Eu am o chestie de genul asta cu perii, manuala, ceva turcism din piata si o folosesc pe scari unde am mocheta dar pe parchet nu merge ca-s f rigide periile si aluneca , deci nu merge. Cam la ce pret e la lidl? Ma gandesc ca periodic le au in oferta.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.