Când eram copil de câte ori trebuia să plecăm undeva, se trezea mama că nu mai găsește geanta. Aveam o geantă mare în care încăpea bagajul pentru toată familia, dar pesemne că n-o aveam numai noi dacă tot timpul ea era la cineva. Parcă aud și azi dialogul alor mei în ajun de plecare:
– Petruș, să nu uiți să treci azi pe la Tanța să iei geanta! Știi că i-am dat-o lu’ Gigu când a fost la țară, și n-a mai adus-o.
Gicu și Tanța sunt unchiul și mătușa mea, cei cu care ai mei împărțeau pe vremuri aproape totul (lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici azi). Invariabil geanta era adusă seara acasă, dar era ori ruptă și mama se chinuia s-o coasă, ori murdară și asta bătrână o spăla și-o atârna deasupra aragazului pe-o sfoară să se usuce rapid, ca să poată face și bagajul până dimineață.