Ieri am fugit din birou în plină zi, m-am dus la mine-n cameră și-am început să-mi fac manichiura. În casă liniște deplină, nimeni n-a auzit că-s eu acolo, deși ușa camerei mele era deschisă.
La un moment dat se aud pași pe hol, era copilul Iulia care venea să-și facă ordine în cameră. Camera ei și-a Soniei, cameră vecină cu a mea. Venise cu mătură, cu făraș, cu cârpă de praf și tot ce-i mai trebuia. Eu, ce mai, creștea inima-n mine că am așa copil conștiincios, care după rugamințile mele la care n-a reacționat, a luat hotararea de-a face ceva cu haosul din cameraei abia când am amenințat-o că nu-i iau rechizite pentru începutul de an școlar dacă nu-și face ordine în caietele și cărțile vechi. De fapt eu am vorbit cu amândouă fetele, dar Sonia nu are niciun stres și nu reacționează, mai ales la amenințări. 🙁
Revenind, copilul Iulia se hotărâse să se apuce de treabă și, cei mai important,se credea singură pe palier. De unde mi-am dat seama? Pai, am auzit un sunet puternic care suna cam așa și venea dinspre camera ei: