Eu, linia continuă

Sunt o biată linie continuă albă. Viața mea e cu început (m-am născut dintr-o bidinea și-o găleată de vopsea acum mulți, mulți ani) și probabil fără de sfârșit. Nu mă plâng, am o viață frumoasă, stau sub cerul liber mereu, n-am nevoie de pereți, casa mea are doar un tavan imens cu soare, stele și nori. Doar că aerul din jurul meu nu-i prea curat, deși am și-n stânga și-n dreapta copaci. Dar nu-i bai, că mie nu-mi trebuie aer. Aerul le trebuie lor, celor care-l batjocoresc.

Dar să revenim la mine. Eu stau singură pe mijlocul străzii, pot chiar spune că strada e țara mea. Când spun singură nu exagerez deloc. Nimeni nu se apropie de mine. Dacă surorile mele, liniile albe întrerupte, sunt deseori atinse și de multe ori călcate în picioare trecute pe sub roți care susțin mașini frumoase, eu nu. Am făcut ce-am făcut și am ajuns la mașini, deși am vrut mult de tot să nu aduc vorba de mașini că ele sigur vă distrag atenția și-o să uitați de mine, o biată linie albă continuă, care nici măcar de atingerea mașinilor nu se bucură.

Continue reading Eu, linia continuă

Îmi cer scuze, doamnă

Mă simt foarte prost pentru că am făcut ceva ce urăsc foarte tare. Adica mi s-a întamplat și mie să fiu în postura victimei de vreo două ori în viață și l-am urât din toată inima pe conducătorul auto care mi-a făcut-o.

 Da, am trecut azi în viteză printr-o mare băltoacă în dreptul căreia era o femeie. Stătea. Deci am făcut-o de sus și până jos de comandă. Am văzut în retrovizare cum se scurgea apa de pe hainele ei și mi-am văzut de drum. Dacă aș fi putut, aș fi intrat în pământ, dar șoseaua nu s-a deschis. Iar de oprit nici nu putea fi vorba, nu știam cum să dispar mai repede, piciorul drept apăsa cu putere accelerația.

 Acum stând și gândind la rece, mă gândesc că ar fi trebuit să opresc, să o duc undeva pe femeie, să nu trebuiască să se plimbe așa prin oraș, să-i duc hainele la curățat sau măcar să-i las bani și să le duca ea. Dar eu n-am făcut nimic, ba am si fugit mâncând pământul. Ca cel mai laș dintre lași.

Continue reading Îmi cer scuze, doamnă

Lacul Bucuresti

traseulAseara am spalat masina. Mai ales pe dedesubt. 🙂

Da, ca majoritatea bucurestenilor am avut si eu treaba in oras fix cand a inceput ploaia. A facut intr-o ora un drum de douazeci de minute, iar pe la  Palatul Copiilor am traverat un lac de cel putin 40 cm. In timpul asta ascultam la radio cum oamenii se plangeau de canalizarile din Bucuresti. 🙂

Asta n-a fost nimic. Dupa o ora jumate cand am iesit iar in strada  am vazut Lacul Bucuresti. Un lac imens cat un oras, cu insule mici si dese.

Continue reading Lacul Bucuresti

Pietonii, acesti boemi ai soselelor

Ma surprinde dezinteresul pentru viata al semenilor nostri, care cred ca au pe fiecare umar cate un inger pazitor care vegheaza pentru ei.

Nu stiu, poate ca unii chiar au pe cineva care sa le poarte de grija dar oameni buni, cand traversati strada, asigurati-va. Cand va sfatuiesc sa va asigurati nu ma refer exclusiv la a va face o asigurare de viata, ci la a va uita in stanga prima data si apoi in dreapta, pentru a fi siguri ca nu traversati pentru ultima data.

Imi este ciuda pe pietonii care pornesc cu capul in pamant pe trecere si nu-l ridica decat dupa ce urca pe trotuarul de vis-a-vis. As fi foarte curioasa sa  fiu in momentele alea in mintea lor sa aflu ce gandesc. Ori spun o rugaciune pentru ca s-ar putea sa constientizeze ce fac, ori murmura in gand ” opriti dreaqu ca eu sunt pe trecere si am tot dreptul sa trec”, ori probabil ca nu isi dau seama ca sunt pe strada (sosea) si se comporta ca si cum ar fi pe trotuar.

Continue reading Pietonii, acesti boemi ai soselelor