Toate la timpul lor?

Merg adormită şi nu tresar la niciun stimul. Fac asta nu numai eu, ci noi cu toţii. E mai bine aşa. Să ne vedem de ale noastre. Aud asta des şi probabil că până la un punct e şi adevărat dar în niciun caz  nu e mai bine.

Când eram mică ştiam sigur că atunci când voi creşte îmi voi putea îndeplini toate dorinţele. Exact aşa cum spune acum Sonia că ea îşi va lua maşină fără acoperiş peste 10 ani. 😀 Nu i se pare deloc irealizabilă dorinţa şi mă bucur că-i aşa. E foarte important să crezi în forţele tale. Nu neapărat fizice.

Pe masură ce anii au trecut, am devansat unele planuri. Din lene, sau hai să-i spunem delăsare, din lipsă de timp, din comoditate şi nu în ultimul rând din lipsă de bani. Dar niciodată n-am renunţat la ele. Pâna acum.

Continue reading Toate la timpul lor?

Aşa a început

Într-o zi de mijloc de toamnă, în anul 1972, veneam pe lume la dispensarul din comuna Scorţaru Nou din judeţul Brăila şi aveam să fiu prima şi ultima fată a soţilor Nedelcu. La mai puţin de doi ani de la acest eveniment, a intrat în familia noastra Laurenţiu, fratele meu, de naşterea  căruia se leaga primele mele amintiri.

Revăd parcă şi azi ghemul acoperit cu pled subţire (frate’miu s-a născut vara) pe care mama l-a aşezat cu grijă în patul mare din camera de zi, în care până atunci eu fusesem stăpână. Veneau vecinii şi rudele la noi, treceau toţi prin dreptul puiului de om, se mirau, zâmbeau şi îi băgau copilului, dupa cum era obiceiul, câţiva bănuţi în pliul scutecului. Nu, nu eram un geniu, am aflat mult mai târziu că ăia erau bani. 😀

Din celălalt capat al patului, de unde urmăream scenele astea, m-am mişcat încet-încet, până am ajuns să ating  cu picioarele copilul şi-am început să-l împing uşor către marginea patului. Un pic, încă un pic, până m-a văzut mama şi cu un glas dojenitor mi-a spus: “Nina, ce faci puiul mamei? Nu-l mai împinge că-l dai jos, e mic şi el şi-i frăţiorul tău.” Aveam de pe atunci răspunsuri pentru toate şi i-am spus mamei foarte revoltată: ” Tu nu vezi că n-am loc? N-am loc de el. Ia-l de aici!” Mama a zâmbit şi l-a luat.

Continue reading Aşa a început

Mi-e groaza de viitor

copiiM-am trezit diminetaat cu o buna dispozitie de zile mari, explicabila prin faptul ca azi e sambata si viata e frumoasa. 😀

Am coborat si am gasit fetele mancandu-si sandwice-urile si band lapte cald. M-am asezat langa ele si le-am privit lung, amintindu-mi ceva ce am citit  aseara si de care peste noapte uitasem. Oare chiar asa sa fie? Oare chiar asta sa le astepte si pe ele?

alinutza (01-Dec-2007, 21:23)
vreau sa vad zic k sunt d acord cu fetele kre si-au inceput viatza sexuala devreme ………si eu mi-am f**ut la 10 ani si am avut si primu orgasm si atunci am supt hi p*la:X:X….crek aqm sunt expeta in sex si daca avetzi intrebat sa l postatzi si eu o sa va raspud……..sa nu credetzi k sunt o c*rva ci sunt doar o persoana mai curioasa si mia plaqt sa ma f*t d mik si sa sug p*la …..nu uitatzi sa ma intrebatzi c vretzi sa aflatzi…11′

Continue reading Mi-e groaza de viitor

Ciulinii

ciulinii4La bunica la Pitulati in judetul Braila, malul  raului Buzau este in unele locuri nisipos  ca o plaja virgina. Din loc in loc sunt insa tufe de ciulini. Cum ar spune Panait Istrati – Ciulinii Baraganului. Eu ii stiu de cand eram copil si i-am regasit si anul trecut un pic mai desi decat altadata.

Eram parca din alt film noi cu umbrela noastra Pepsi Cola cu lada frigorifica si slipuri de firma, printe ciulini. Restul privelistii insa e foarte misto, apa e numai buna de scaldat, are nisip Buzaul pe fund in zona aia, nu pietre, nu namol.

La cca. o suta de metri de noi fetele, baietii se incapatanau sa prinda peste. Nu le-a fost usor dar nici imposibil. Au prins vreo cativa bibani si doi trei somni. Carnea de somn e delicioasa iar oasele se pare ca le-a dat altui peste, lui ramanandu-i doar sira spinarii. 🙂

Continue reading Ciulinii

Pofta

Imi place viata de la sat,
Mi-e dor de ea,
Dar e plecata azi, poate si maine.

Va reveni cu siguranta intr-o zi,
Sa-mi puna unt cu gem pe paine.

Ma va privi duios ca altadata
Si-mi va fi mama, poate chiar si tata
Ma va aduce iarasi intr-o lume
Ce-a disparut o vreme, s-a ascuns.

Va aparea ca un firesc raspuns
Sa-mi puna iarasi, unt cu gem pe paine.

Continue reading Pofta

Stiu sa merg pe bicicleta

Eram in clasa a IV a, si ma mutasem de curand intr-un cartier nou (nou pentru mine), la o scoala noua (tot asa) iar acum urma sa-mi fac prieteni noi.

Zis si facut. Si cum in mintea mea atunci era clar faptul ca trebuia sa te dai mare, ca sa te faci repede remarcat, am intrat in vorba cu o fata de varsta mea cu care aflasem ca o sa fiu colega la scoala si i-am spus ca eu stiu sa merg pe bicicleta (in afara ca, ma uitasem foarte atent cum merg altii pe bicicleta, eu personal nu incercasem niciodata), apoi ca sa o fac de ras am intrebat-o daca ea stie sa mearga pe bicicleta.

Ea zice « nu, dar eu am bicicleta! » Mda, se dadea mare.

Mai departe nu mai stiu cum a decurs discutia, cert este ca a doua zi s-a prezentat impreuna cu tatal ei la mine la usa. Taica’su ma ruga sa o invat si pe ea sa mearga cu bicicleta, pentru ca vrea sa-i ia o bicicleta noua si ar vrea ca ea sa invete pe asta veche pe care o are.

Nu stiam ce sa fac, sa ma bucur ca aveam ocazia in sfarsit sa incerc o bicicleta sau sa recunosc ca de fapt, eu nu am mers in viata mea cu asa ceva si ca doar m-am laudat. Omul m-a scos din incurcatura «  Hai Nina, te rog sa te ocupi tu, ca eu nu am timp, sunt foarte ocupat! ». Aha deci o sa fim singure. « Ok, am zis, sa ma astepte cu bicicleta in spatele blocului, vin imediat ». 

Si-am venit.

Bicicleta era intreaga dar arata jalnic, era un Pegas portocaliu. Continue reading Stiu sa merg pe bicicleta

Oamenii din televizor

Nu vorbesc de oamenii pe care ii vad azi la televizor. Eu ma refer la oamenii  care apareau la televizor, inainte  ca eu sa implinesc 5-6 ani. Ei locuiau dupa parerea mea, intre televizor si perete si intrau pe rand in cutia aia mare sa-si spuna replica. Ma gandeam uneori daca ei aveau ce sa manance, sau unde sa faca pipi, dar nu-mi bateam capul prea mult cu asta. Pana la urma era treaba lor.

Am vazut odata la circ, niste pitici iesind dintr-o cutie mica, mica si m-am gandit ca aia sigur lucreaza la radio. Cand bunica mea a aruncat un  radio din ala mare, Gloria parca se numea, l-am desfacut in bucati sa vedem cine era in el. Am gasit doare niste circuite si  ne-am zis ” Ah, au plecat deja!”

Mai tarziu, un var mai mare ne-a lamurit misterul “Nu sunt ba in televizor, vin pe fir.” Aoleu, pai daca in televizor ii mai bagam cum ii mai bagam, pe fir nu incapeau nicicum. Cum naiba sa incapa oamenii pe fir? Si unde mai pui ca vin din perete, ca firul e bagat in perete. 😀 Doamne, Dumnezeule! Apoi credeam ca astia care vin pe fir, au niste abilitati speciale cu care s-au nascut. Imi era intr-un fel ciuda pe ei. 🙂

Continue reading Oamenii din televizor

Mama

Am plans de dimineata. De fericire pe de o parte si de dor pe partea cealalta. Felicitari facute manual cu dragoste si creioane colorate, poezii si cantece dedicate mamei. Aproape ca a fost “Cantarea Romaniei” la mine in camera. Insa cand au ajuns la cantecul asta, gandul mi s-a dus si mie la “mama mea”.
mama
Eram obraznici amandoi. Eu si frate’miu. Dezordonati, lenesi cateodata. Nu mancam, pierdeam des cheia,  nu aveam grija de haine, spargeam pahare zilnic. Intram cu copii in casa fara stirea ei si aproape de fiecare data disparea cate ceva. Nu s-a suparat prea tare niciodata. Ba da. Odata. Cand Continue reading Mama

Trenul

In seara asta, cand ne intorceam de la dansuri, fetele m-au intrebat ” Cum e mami, noaptea in tren?”. Pe drumul spre casa trecem pe langa o cale ferata, pe care tocmai trecea un tren. 😀  Le-am zis ca e ciudat si am inceput sa-mi amintesc…

Pentru ca noi stateam in Targoviste si bunicii la Braila, mergeam la tara cu trenul. Ai mei n-au avut masina cam pana am ajuns eu in clasa a VI a, asa ca am tot mers cu trenul.

Prima amintire legata de tren, o am de la un 23 August, sau ma rog, in jur de 23, cand m-a bagat taica’miu pe geamul unui tren impreuna cu bagajele, ca sa nu mearga cu mine prin aglomeratia de la usa pana la locurile noastre. A fost super!!

Continue reading Trenul

maroco

Maroco. Imi suna cunoscut si imi aducea aminte de niste betisoare, dar nu-mi aminteam cum se joaca. A fost de ajuns sa vad cutia cu bete si sa-mi amintesc, de serile din copilarie, cand jucam cu parintii la inceput si apoi si cu prietenii nostri, MAROCO. Doamne ce mai alunecau betele alea pe musamaua din bucatarie 😀

Aproape tot week-end-ul s-a jucat maroco, la noi in casa. Si nu au jucat doar copiii, ci si noi astia mari. Inca spre sfarsit, copiii s-au saturat si parintii au ramas sa se joace in continuare.

Va amintiti? Beţigaşele de diverse valori, se strâng în pumn, se bat bine şi se lasă brusc să cadă pe masă (sau pe orice altă suprafaţă tare, fără denivelări). Apoi, participanţii vor încerca pe rând să scoată cât mai multe beţigaşe din gramada, în aşa fel încât să nu mişte nici unul dintre beţele vecine celui pe care vrea să-l scoată.

Continue reading maroco