Tag: baieti

Parfumul primei intalniri

Sala mare de spectacol răsuna de muzica disco pe care banda unui magnetofon o ajuta să gâdile puternic sufletele celor 20 de dansatoare pe care tovarășul de dans le învăța o coregrafie nouă. Pasiune, muncă, transpirație, lacrimi, talent se împleteau cu toatele și ajutau ca trupa de fete să facă o impresie bună și eventual să câștige în viitorul apropiat și încărcat de emoție, un premiu la următorul concurs.

Anin era o dansatoare fără prea multă experiență, dar cu multă voință care împletită cu o brumă de talent a făcut-o sa prindă un loc în trupa mare. Avea mult de recuperat până să ajungă la performantele colegelor, dar fata era decisă să nu se vadă lipsa ei de experientă la concurs. Coregrafia o visa deja. Mișcări de mâini și de picioare, de trup și inimă care se împleteau acum cu dorința ei de a fi cea mai bună. Dansa.

În sală, undeva în spate câțiva băieți de la un liceu de prestigiu din oraș, ignorau mirosul de pluș îmbâcsit cu praful lemnului scenei pe care picioarele fetelor dănțuind îl făceau să se ridice valuri, și asistau la repetiție tăcuți. Mituiseră paznicul Casei de Cultură, dar coregraful era foarte exigent și dacă i-ar fi deranjat repetițiile i-ar fi dat imediat afară. N-a fost nevoie să o facă, băieții erau muți, urmăreau fetele de pe scenă cu gurile căscate, fiecare cu câte una în gând. Printre ei Rareș. Băiat frumos, singur la părinți, deștept și îndrăgostit. De Anin.

Continue reading Parfumul primei intalniri

Ținutele șic de altădată

De câteva zile lucrăm la cămăși. Știu, voi ziceți că-i simplu, dar nu-i chiar așa, mai ales când trebuie să faci sute. Cu mașina mea de cusut nouă și smecheră, m-am băgat să fac eu mărunțișurile, respectiv epoleți, buzunare, clape pentru buzunare, barete de mânecă (acelea cu care se prinde mâneca atunci când o ridici), manșete, etc. Cu ceva ajutor am reușit în cele din urmă și azi sunt sigură că terminăm comanda și până diseară vor fi toate călcate și împachetate. Oricum nu despre asta voiam să vă povestesc, dar am simțit că e un moment bun să mă laud cu ce am învățat să fac. 😀

Vorbeam ieri cu fetele din atelier despre cum ne îmbrăcam noi când eram copiii și cât de cool ne credeam în hainele noastre de atunci. Bine, eu una nu mă simțeam chiar cool, fiindcă pe vremea aia nu cunoșteam cuvântul ăsta, dar interesantă mă vedeam sigur.

Țin minte că am mers odată la ziua unui coleg, întâmplător colegul era chiar fostul procuror Cristian Panait, și pentru petrecerea asta am vrut neapărat să mă îmbrac foarte elegant, respectiv cu o fustă dintr-o pânză înflorată făcută cu mâna mea la Atelier (asta era un fel de lucru manual pentru clasele 5-8). Am uitat să vă spun că aveam vreo 13-14 ani pe vremea când se întâmpla asta și scopul meu era ca la petrecerea respectivă să dansez măcar o singură dată cu un băiat care-mi plăcea și care, din păcate pentru mine, avea deja o prietenă, o fată tot din clasa noastră. 😀

Continue reading Ținutele șic de altădată

Voi anul ăsta la ce cadouri v-ați gândit?

Nu-mi spuneți că e devreme, mai sunt doar câteva zile pînă la Moș Nicolae și mai puțin de o lună până la Crăciun.

Trebuie să recunoaștem că oricât am fi de săraci, oricât de mult ne-ar fi afectat criza sau mai concret,deși salariile ne sunt din ce in ce mai mici si cheltuielile din ce în ce mai mari, nu putem lăsa sărbătorile să treacă fără să le luam celor dragi cadouri de Crăciun dintre cele mai frumoase.

Țin minte că pe vremuri, copil fiind, mă bucuram și de cea mai mică jucărie, iar apoi pe măsură ce-am crescut au început să crească și pretențiile mele. Voiam tot felul de lucruri complicate iar părinții mei se dădeau peste cap, numai să mi le poată oferi. Adevărul este că eram un copil bun și din cauza asta voiau ei să fiu de fiecare dată încântată de cadou. Stiți de ce zic că eram copil bun? Pentru că și eu le luam lor cadouri. Bine, eu de fiecare dată mă străduiam să le iau ceva care le placea, dar de care, la o adică, să mă pot folosi și eu. 😀 Așa fac și acum cu Sorin. Îi spun, de exemplu, ca vreau să-i iau de Crăciun un aparat de făcut masaj de care cine credeți că se va folosi cel mai des? Exact!

Continue reading Voi anul ăsta la ce cadouri v-ați gândit?

Cu iPad-ul în poșetă – II

Partea I o puteți citi  aici, deși nu cred că există cineva care nu-l cunoaște deja pe Costin. 😀

Raluca era genul de fată care se știe frumoasă dar se dorește și deșteaptă. Și cum în școală n-a prea avut timp de lecții pentru că era copleșită de admirația băieților, fata îi mulțumește in fiecare zi Domnului că trăiește în vremurile astea, când tehnologia te ajută, dacă nu să devii, atunci măcar să pari mai inteligent. Citește cărțile pe net că-i mai comod, tot aici își caută informațiile despre tot ce-o interesează, folosește mult rețelele sociale și acumulează repede informația. Avea acum net și pe telefon ca orice PR-istă în devenire.

Primul ei telefon cu net fusese un Blackberry 9105 pearl 3G black , auzise că oamenii serioși folosesc așa ceva iar ea voia să fie luată în serios. Măcar până își găsea un job bun în șoușăl midia. În câteva luni însă, invidioasă pe colegele ei care își făceau poze mult mai frumoase sprijinind cele mai frumoase mașini care opreau în fața liceului, și-a rugat tatăl (un om pâinea lui Dumnezeu, chiar daca fusese boxer la viața lui) să-i înlocuiască blackberry-ul cu un Samsung I9000 Galaxy S black 8GB. Omul, care avea un pic mai multă minte față de copilă, i-a luat un telefon nou, mai de liceeancă așa, adică un Samsung S5570 Galaxy mini white. Deși nu era ce-și dorise ea, Raluca l-a îndrăgit pe micutul Mini numaidecât, mai ales că în mintea ei  alb înseamna aproape iPhone, deci ajunsese acolo unde ea nici nu sperase. Fata avea acum timp să se concentreze pe învățătură că nu voia să ajungă bătaia de joc a A-listerilor. 😀

Continue reading Cu iPad-ul în poșetă – II

Un lucru pe care l-aș fi făcut …

…dacă aș fi fost băiat. Uite așa, mi-a venit să mă închipui băiat.

Probabil că multe le-aș fi făcut altfel, aș fi ales și eu o fată, că fetele-s frumoase, nu ca băieții, aș fi făcut o școală mai de creier odihnit… Cine știe!? Cert e că altfel ar fi stat lucrurile în viața mea și nu neapărat mai bine, ci doar altfel.

Ideea asta cu băiatul mi-a venit când m-am reîntâlnit cu  Cătălina. Cu fata asta eu am fost colegă din clasa întâi până în a patra și mă leagă de ea multe amintiri. Pe vremea aia tipa era deșteaptă foc, de fapt cred că era cea mai deșteaptă din clasa noastră de pitici, dar era și urâțică rău. Asta spun eu care eram prietena ei și mie de obicei prietenii mei mi se par foarte frumoși, fizic vorbind. Cătălina era pipernicită, cu ochelari groși și cu aparat dentar. Adică spaima oricărui copil. Un fel de betty cea urâtă, dar mult mai urâtă. Ok, ați înțeles ideea, nu insist.

Deși mi se părea urâtă nu puteam să nu fiu prietenă cu ea, pentru că în afară de înfățișare era o mână de om foarte bun, care ți-ar fi împrumutat setul ei cu 48 de carioci fără să te întrebe când i-l înapoiezi. Învăța bine și era în competiție cu mine, iar mie asta îmi plăcea teribil. Plus că odată am auzit când îmi lua apărarea în fața altor colegi care spuneau că din vina mea ne-a dat învățătoarea dictare. Adevărul era că din vina mea se întâmplase treaba, dar ea totuși îmi luase apărarea, îi eram prietenă pe viață. Așa credeam eu atunci.

Continue reading Un lucru pe care l-aș fi făcut …

Decizia

Bianca şi Maria s-au hotătât ca în weekendul ăsta să-i ceară colegei lor de apartament, Corina, să ia o hotărâre. Fetele au hotărât că au suportat-o destul şiau de gând să-i spună acum pe şleau cum stă treaba. Dupa opinia lor, Corina trebuia să înceteze sau să plece.

În urma cu doi ani Corina şi Maria erau cele mai bune prietene. Sau cunoscut în facultate, s-au împrietenit şi  la un moment dat, prin anul trei, s-au hotărât să locuiască împreună. Maria se şi angajase şi avea un salariu bun iar Corina mai mergea uneori pe la prezentări de moda sau evenimente şi câştiga şi ea cât să-şi poată plăti întreţinerea şi să-şi permită în plus două ieşiri în club în fiecare lună.

Au avut o problema când aparatmentul care le-a plăcut şi pe care l-ar fi vrut neapărat, avea 4 camere. Le -ar mai fi trebuit o fată. Atunci a intrat în peisaj Bianca, o fată cunoscută recent şi despre care ştiau că-şi căuta casă. Bianca era cea mai mare dintre ele, treminase facultatea de vreo doi ani şi lucra într-o firmă de arhitectură.

Continue reading Decizia

Ei doi (II)

Cum vă spuneam aici, dragii babei, Bogdan s-a hotarât să facă ceva.

Avea un coleg român foarte mişto (homosexualii se pricep la băieţi 😉 ), care nu era de aceeşi orientare sexuală ca şi el. Se cunoscuseră la puţin timp de la venirea lui Bogdan în Londra şi pentru că s-a nimerit ca şi la şcoală să fie colegi au ajuns să se cunoască destul de bine.  Colegul ăsta, Cosmin, urma să vina în România curând.

Bogdan l-a rugat să-i ducă ceva, din partea lui, Corinei şi dacă are chef să petreacă şi măcar puţin timp cu ea în vacanţa.  Cosmin urma să se întoarcă la Londra odată cu începerea noului an şcolar.

Continue reading Ei doi (II)

Ei doi

zigzag

Corina și Bogdan se știau încă de la grădiniță. Făcuseră împreună  și școala generală și  au ales amândoi același liceu. Nu exista prietenie mai strânsă ca a lor, mai ales că locuiau pe aceeași stadă și drumul către școală îl făceau, mai mereu, împreună.

Last day of leave is more ugly than the first day of work.

Continue reading Ei doi

Petrus

Erau trei frati la parinti. Trei baieti, de la mic la mare Danut (7) , Petrus (9) si Fanel (11). Erau, ca orice baieti de varsta lor, tare neastamparati. Vremurile erau grele si parintii lor nu aveau bani sa le ia incaltari si haine la fiecare. Purtau de la unu la altul. Totdeauna cel mai mare avea parte de palton nou, ghete noi, care din ce in ce mai ponosite, erau luate in primire pe rand, de Petrus si Danut. Intr-o primavara timpurie, Petrus si-a luxat mana stanga. Trebuia sa mearga la oras, la doctor si nu avea ghete bune. Le-a luat pe cele noi ale lui Fanel. Petrus era asa mandru de ele si Fanel era asa suparat, incat mama a trebuit sa-i promita ca ii va aduce ceva de la oras, numai sa vina sanatosi acasa. Doctorul i-a pus mana la loc lui Petrus si mama cu copilul s-au intors acasa. Pe drum, baiatul ii zice femeii ” Fa mamica, io nu-i mai dau ghetele astea lu’  Fanel.”  “Ei, parca e voia la tine” ii raspundea mama. Din oras femeia luase trei bomboane mari de ciocolata ( in mintea mea, sunt  ca Ferrero Rocher). Cand au ajuns acasa, au aflat cu totii ca trebuie sa se joace mai linistit de acum in colo, ca drumul la doctor e costisitor, dar ca totusi le-a adus ceva de data asta si le-a dat cate o bomboana la fiecare. Danut a desfacut bomboana si a mancat-o imediat, Petrus la fel, dar  Fanel  a gasit si el o metoda sa-si enerveze fratii, asa ca a pastrat un pic bomboana, si a bagat-o in gura dupa ce cei doi le-au terminat de mancat pe ale lor. Nu vreti sa stiti cum facea, cum  scotea bomboana usor cu limba afara ,  ca astia doi sa  o vada si sa pofteasca. Numai ca Petrus, fara sa se gandeasca prea mult, Continue reading Petrus