Da, e o tradiție. Nu să vreau în fiecare 8 Martie lalele, ci să primesc în fiecare an de Ziua Femeii, lalele. 😀
Culoarea lor poate varia de la un an la altul, important e să fie lalele. Ele, în general, simbolizează ”dragostea perfecta”, dar nu de asta mi le doresc eu. Le vreau pentru că-s florile care-mi plac cel mai mult în viața asta.
Pe vremuri trebuia să aducem fiecare câte 10 lei la școală şi să ne îmbrăcăm în pionier cu câteva zile înainte de 8 martie. Făceam poze din alea ovale, de care văzusem noi că-şi pun oamenii pe cruci în cimitire. Da, când eram mici ne plăcea să ne uităm la pozele de pe crucile din cimitir în timp ce bunica era în biserică la slujbă.
Revenind, la şcoala noastră de cartier venea un fotograf pentru a ne face poze ovale, pentru ziua mamei. Neapărat îmbrăcaţi în costume de pionier. Asta era, probabil, culmea eleganţei.
Ţin minte că într-un an, Laurenţiu (fratele meu) luase, cu o zi înainte de poză, o căzătură care-i lăsase un semn, cât toate zilele, pe nas. De ce ar fi vrut o mamă să primească de 8 martie o poză cu copilul ei mutilat şi îmbrăcat în pionier?
Mi-a intrat în cap că vreau niște cercei frumoși și prețioși. Verzi sau albaștri că s-ar asorta cu ochii. Ideea nu mi-a venit chiar din senin, am visat într-o noapte că-i aveam în urechi și eram tare încântată. Asta-i partea bună. Partea proastă e că nu -mi mai amintesc ce culoare erau, dar știu sigur că erau verzi sau albaștri.
Aproape că mă obsedează cerceii ăștia, așa că i-am spus deja domnului Costea că vreau niște cercei frumoși de 8 martie, așa că, pentru a-i ușura alegerea, îi arăt câteva chestii. Nu că s-ar uita el vreodată pe blogul ăsta, dar măcar să nu aibă scuze atunci când îmi va lua cine știe ce.
Pune două femei să construiască ceva împreună și nu vei obține nimic, pune aceleași două femei să strice ceva împreună și vei obține același nimic. Treaba asta nu va mai fi valabilă daca ai la îndemână trei femei. Două vor fi ocupate cu cearta sau bârfa, dupa caz, și cea de-a treia, nefiind băgată în seamă de celeltate două va dori să se remarce și va face toată treaba. Cuvintele astea erau la mine-n draft, scrise cândva demult, le-am recitit azi și nu mi se par mai puțin adevărate, lăsând la o parte excepțiile, desigur.
Cum naiba le-am găsit eu chiar de ziua femeii, nu-mi explic, dar am zis că-i mai bine să vi le spun azi, când doamnele sunt oarecum mai zen (e 8 martie, primim flori, suntem felicitate…) și nu mă vor certa prea tare. Pentru domni nu-mi fac griji, s-ar putea ca unii să mă contrazică (de complezență, clar) dar majoritatea vor fi de acord cu mine, femeile luate câte două în afară de bârfă sau ceartă nu-s în stare să lege nimic. Pentru că sunt invidioase, rele, mândre (da, cum să nu), pentru că fiecare dintre noi chiar dacă admite că cealaltă e mai frumoasă (de exemplu) își va spune în sinea ei (dar eu sunt mai deșteaptă). Dacă cealaltă e deșteaptă și frumoasă femeia care o va privi va spune (da, dar ea e singură, nu degeaba a părăsit-o ăla). Până și celor tinere le găsim defecte ( nu au minte, sunt ușuratice, ehe ce cuminți am fost noi) de parcă asta ar fi o virtute.
Desigur, și viceversa e valabilă, tânăra se va uita la o babă aflată într-o mașină cum ea nici nu visează și va spune: Ce folos dacă-i deja bătrână? Aș putea să dau și exemple concrete, aș putea să spun nume, dar voi oricum nu le cunoașteți și până la urmă sunt toate femei, aceleași femei pline de merite, profesoare, asistente sau bone, care se trezesc dimineața cu voi în gând, care vă pregătesc cămașa și micul dejun dintr-o suflare. Aceleași femei care vă îngrijesc copiii, care merg la slujbe la fel de solicitante ca și voi, dar care după serviciu fac cumpărăturile, ajung acasă și în loc de odihnă încep un nou serviciu, de data asta voluntar, pentru că așa suntem noi, femeile, iubim. Iubim familia mai mult decât orice. Nu concepem ca celor dragi nouă să nu le meargă bine și atât cât stă în puterea noastră (știți că puterea noastra e mare, așa-i?) vom face imposibilul pentru voi. Bune și rele în același timp doar femeile pot fi.
Trebuia să aducem fiecare câte 10 lei şi să ne îmbrăcăm în pionier. Făceam poze din alea ovale, de care văzusem că-şi pun oamenii pe cruci în cimitire. Da, când eram mici ne plăcea să ne uităm la pozele de pe cruci, în timp ce bunica era în biserică la slujbă.
Revenind, la şcoală venea un fotograf pentru a ne face poze ovale, pentru ziua mamei. Neapărat îmbrăcaţi în costume de pionier. Asta era, probabil, culmea eleganţei.
Ţin minte că într-un an, Laurenţiu (fratele meu) luase, cu o zi înainte de poză, o căzătură care-i lăsase un semn, cât toate zilele, pe nas. De ce ar fi vrut o mamă să primească de 8 martie o poză cu copilul ei mutilat şi îmbrăcat în pionier?