Nu ştiu alţii cum sunt dar eu n-aş asorta niciodată o rochie de ocazie crem cu nişte pantofi negri. Nici albaştri. Nici roşii. N-am studii de specialitate ca să-mi dau cu părerea, n-am nicio competenţă în sensul ăsta, dar îmi place să cred că m-am născut cu ceva simt estetic.
Din întâmplare am ajuns aseară să butonez telecomanda televizorului până am ajuns la programul 28, acolo unde era o emisiune în care câteva fete (parca 4) erau îndemnate să asorteze o ţinută de ocazie. Adică, li se dădea un model (o fată un pic cam grăsuţă şi fără sâni pentru rochia aia, dar astea-s detalii) îmbrăcat (modelul) într-o rochiţă scurtă crem cu talia sub sâni, marcată (talia) printr-o serie de pietre mari argintii, iar fetele trebuiau să accesorizeze ţinuta cu ce credeau ele de cuviinţă: pantofi/sandale, cercei, coliere, brăţări, geantă… pentru a fi gata de un eveniment.
Prima fată a pus modelului pantofi negri de stradă şi un plic negru cu auriu. Am ştiut că-i pierdută, nu asortezi niciodata negru la crem mai ales la ţinutele de seară şi nici auriul la argintiu.

Legenda spune că soacra trebuie să fie rea. Trebuie să-i faca nurorii viaţa un calvar pentru că i-a luat băiatul şi a facut din el bărbat. Probabil că majoritatea soacrelor sunt încă aşa, nu ştiu, asta ar trebui să-mi spuneţi voi.
Într-o zi de mijloc de toamnă, în anul 1972, veneam pe lume la dispensarul din comuna Scorţaru Nou din judeţul Brăila şi aveam să fiu prima şi ultima fată a soţilor Nedelcu. La mai puţin de doi ani de la acest eveniment, a intrat în familia noastra Laurenţiu, fratele meu, de naşterea căruia se leaga primele mele amintiri.
Ce-ar fi dacă am transforma România în ţara noastră?
Nu-s mulţumită deloc. Ce-i aia o săptămână de concediu? Nu-i uman. Vă spun din experienţă.