Nu mai avem nici simţ estetic

Nu ştiu alţii cum sunt dar eu n-aş asorta niciodată o rochie de ocazie crem cu nişte pantofi negri. Nici albaştri. Nici roşii. N-am studii de specialitate ca să-mi dau cu părerea, n-am nicio competenţă în sensul ăsta, dar îmi place să cred că m-am născut cu ceva simt estetic.

Din întâmplare am ajuns aseară să butonez telecomanda televizorului până am ajuns la programul 28, acolo unde era o emisiune în care câteva fete  (parca 4) erau îndemnate să asorteze o ţinută de ocazie. Adică, li se dădea un model (o fată un pic cam grăsuţă şi fără sâni pentru rochia aia, dar astea-s detalii) îmbrăcat (modelul)  într-o rochiţă scurtă crem cu talia sub sâni, marcată (talia) printr-o serie de pietre mari argintii, iar fetele trebuiau să accesorizeze ţinuta cu ce credeau ele de cuviinţă: pantofi/sandale, cercei, coliere, brăţări, geantă… pentru a fi gata de un eveniment.

Prima fată a pus modelului pantofi negri de stradă şi un plic negru cu auriu. Am ştiut că-i pierdută, nu asortezi niciodata negru la crem mai ales la ţinutele de seară şi nici auriul la argintiu.

Continue reading Nu mai avem nici simţ estetic

De ce mi-e dor

Că tot avea Miruna o leapşă frumoasă despre dor, am primit zilele astea câteva poze de la ţară, acolo unde fetele şi-au petrecut mare parte din vacanţa de anul ăsta şi unde sunt în continuare. Dacă Iulia şi Mara (verişoara ei) au stat frumos la poză, Sonia n-a catadicsit să facă asta şi mi-a trimis doar picioarele. 😀

Nici în poza în care dansează cu tataie nu i se vede faţa. 🙁

Deci da, de asta mi-e mie dor, chiar dacă am fost acolo nu mai departe de acum două săptamani. 🙁 Şi îmi mai e dor de ceva…

Ritualul

Așadar și prin urmare, tu cum te ferești de Soare? (n-am găsit altă rimă)

M-am trezit poiată, așa că voi fi nevoită să scriu despre ritualul de îngrijire zilnic în versuri. O încercare de versuri, nu vă gândiți la poezie adevărată.  Este o tentativă de răspuns la leapșa primită de la Daniel, în care îs chemată să descriu cum lupt eu zilnic, cu microbii și mediul neprielnic, pentru a-mi păstra tinerețea, frumusețea și sănatatea, nu neapărat în ordinea aceasta.  Ia să vedem:

Nici nu mă trezesc prea bine

C-o idee-n cap îmi vine,

Continue reading Ritualul

Am cea mai bună soacră din lume

Legenda spune că soacra trebuie să fie rea. Trebuie să-i faca nurorii viaţa un calvar pentru că i-a luat băiatul şi a facut din el bărbat. Probabil că majoritatea soacrelor sunt încă aşa, nu ştiu, asta ar trebui să-mi spuneţi voi.

Până una alta eu vă spun că în 23 iulie 1940, da, exact acum 70 de ani, undeva în Oltenia s-a născut o fetiţă care avea să aibă peste ani, după foarte multe încercări şi tratamente, când aproape se resemnase, doi copii.  Unul din ei e astăzi soţul meu şi ea mi-e soacră. Cea mai bună soacră din lume.

Am mai văzut cazuri din astea în care soacra-i bună, numai că stă departe şi vine rar în vizită. Nu-i cazul la noi că locuim împreună. 🙂

Continue reading Am cea mai bună soacră din lume

Aşa a început

Într-o zi de mijloc de toamnă, în anul 1972, veneam pe lume la dispensarul din comuna Scorţaru Nou din judeţul Brăila şi aveam să fiu prima şi ultima fată a soţilor Nedelcu. La mai puţin de doi ani de la acest eveniment, a intrat în familia noastra Laurenţiu, fratele meu, de naşterea  căruia se leaga primele mele amintiri.

Revăd parcă şi azi ghemul acoperit cu pled subţire (frate’miu s-a născut vara) pe care mama l-a aşezat cu grijă în patul mare din camera de zi, în care până atunci eu fusesem stăpână. Veneau vecinii şi rudele la noi, treceau toţi prin dreptul puiului de om, se mirau, zâmbeau şi îi băgau copilului, dupa cum era obiceiul, câţiva bănuţi în pliul scutecului. Nu, nu eram un geniu, am aflat mult mai târziu că ăia erau bani. 😀

Din celălalt capat al patului, de unde urmăream scenele astea, m-am mişcat încet-încet, până am ajuns să ating  cu picioarele copilul şi-am început să-l împing uşor către marginea patului. Un pic, încă un pic, până m-a văzut mama şi cu un glas dojenitor mi-a spus: “Nina, ce faci puiul mamei? Nu-l mai împinge că-l dai jos, e mic şi el şi-i frăţiorul tău.” Aveam de pe atunci răspunsuri pentru toate şi i-am spus mamei foarte revoltată: ” Tu nu vezi că n-am loc? N-am loc de el. Ia-l de aici!” Mama a zâmbit şi l-a luat.

Continue reading Aşa a început

Pentru cei ce s-au hotărât să rămână aici

Ce-ar fi dacă am transforma România în ţara noastră?

O ţară în care să putem munci, să putem face copii făra grija că viitorul lor e compromis deja. O ţară în care  să ne putem plăti taxele, unde să ştim că-n caz de boală avem cum să ne tratăm, să putem circula  pe autostrăzi, să avem o presă decentă, să putem alege dintre oameni, atunci când mergem la vot…

O ţară în care şi pentru angajatul bugetar şi pentru cel de la privat orele petrecute la job să însemne muncă.

Continue reading Pentru cei ce s-au hotărât să rămână aici

Copiii către Dumnezeu

Sunt primite pe mail, m-am distrat ceva cu ele si am zis ca poate voi nu le stiti:

“Draga Dumnezeule! Daca esti atent duminica in biserica, iti arat pantofii mei cei noi.”

“Dumnezeu! Vreau sa traiesc 900 de ani, ca tipul acela din Biblie.”

“Niciodata n-as fi crezut ca movul se potriveste cu portocaliul, pana ce   n-am vazut apusul de soare, ce ai facut marti seara. A fost super…”

Continue reading Copiii către Dumnezeu

Concediul scurt nu-i ceva cool

Nu-s mulţumită deloc. Ce-i aia o săptămână de concediu? Nu-i uman. Vă spun din experienţă.

Săptămâna trecută am fost în concediu. Ca tot omul sătul de muncă şi rutină am plecat unde am văzut cu ochii. Am nimerit în locuri frumoase, unele uitate de lume, altele pline de actual. A fost foarte frumos şi poate că şi din cauza asta în loc să mă bucur că am avut un concediu mişto, eu plâng. De-a binelea. Am ajuns la concluzia că e foarte periculos să ai doar o săptămână liberă, mai ales dacă  se întâmplă să fie fix în mijlocul verii.
Păi până să-ţi dai seama că nu mai trebuie să te trezeşti devreme dimineaţa, nu mai trebuie să te gândeşti cu ce te îmbraci azi, nu-ţi faci griji nici în privinţa gătitului, curăţeniei sau altor treburi curente, te trezesti că e deja duminică şi tu luni trebuie să fii la serviciu.  Să ştiţi că nu contează dacă-ţi iubeşti munca sau nu. 🙁

Concediul de odihnă de o săptamana nu-i bun nici pentru cel care m-a angajat.  Păi cu ce îl ajută pe el dacă mă întorc la muncă cu dorul de concediu cu tot? Nu, nu-l ajută. Pe când dacă aş avea câte un concediu de o lună, două,  m-aş plictisi de zile libere şi aş dori aşa de mult să mă  întorc la muncă încât atunci când o voi face, voi avea un chef şi-un spor de numa-numa. Evident că asta-i doar un moft, probabil că dacă-ar fi aşa, aş găsi eu să mă plâng de ceva şi în cazul acela.  🙁

Continue reading Concediul scurt nu-i ceva cool

Gina

Gina este un personaj real. Locuieste intr-un sat din jud. Braila (da exact, e vecina cu ai mei) si are 14 ani. A termiat anul asta clasa a VIII-a si aici educatia ei se va opri. Sitatia materiala a parintilor, fara niciun venit stabil, nu-i permite sa-si continue studiile.

Gina mai are doi frati mai mari, dintre care unul fost premiant. Stiu ca odata, fratele acesta al ei  a primit pentru rezultate excelente la invatatura  o bicicleta cu care sa poata merge la scoala. Scoala era pe vremea aia la cca 5 km de casa lor. Nici el nu a mers mai departe la liceu. 🙁

Mama copiilor e o femeie lenesa. Nu face curat, nu face mancare, nu merge la serviciu. Singurul ei merit este ca are pe langa casa cateva gaini si in gradina morcov si ceapa. Gina face curat, Gina se ingrijeste de fratii ei mai mari care la randul lor s-au ingrijit de ea. Copiii astia s-a crescut unul pe altul fara sa spere la nimic.

Continue reading Gina