Acum, că am terminat şi cu concediul şi cu marea şi cu vara, a venit timpul să mă organizez cumva, să-mi fac oareşce ordine în cap şi-n dulap, să prioritizez ce-i important şi să-mi temperez un pic apucăturile. Dacă nu fac asta urgent, cineva sigur va avea de suferit şi cineva-ul ăsta sunt eu.
Singurul lucru care m-ar putea ajuta să fac asta mai bine, este o listă. Prima. Nu, nu-i prima listă din viaţa mea, să fiţi voi sănătoşi câte liste de cumpăraturi (de exemplu) am făcut eu la viaţa mea (bine, pe majoritatea le-am uitat acasă când am plecat spre magazin, dar nu ne legăm acum de asta 😀 ). E prima, pentru că e lista de căpătâi, ca să zic aşa. Fără ea nu se poate sau nu se mai poate. E necesară şi simt că după o vacanţă e exact cel mai bun moment s-o pun în practică. Bănuiesc că va fi o listă lunga, din moment ce va rămâne deschisă, urmând să-i adaug de acum încolo toate chestiile bune de care-mi amintesc şi de care ar fi bine să ţin cont.
Cum vorba lungă e sărăcia omului şi eu tocmai de sărăcie vreau să mă feresc, zic să încep să trec pe listă:
Ce bine te simti cand esti satul- cat esti de multumit de tine si de lume! 
Pentru cei care se aşteptau să scriu ceva deştept în dimineaţa asta (nu că aş mai fi scris ceva deştept vreodată, dar am câţiva cititori răbdători care au încredere în mine şi-mi spun că mai devreme sau mai târziu tot vor citi un articol bun aici), vă rog să mergeţi să citiţi altceva, eu azi (şi un general lunea) nu pot să gândesc. Urăsc lunea şi ea mă urăşte pe mine. Pretty fair.
Acest titlu a fost scris pentru a atrage atenţia publicaţiilor CanCan şi Libertatea că am potenţial în a scrie titluri de primă pagină, care de fapt ascund o ştire ce nu interesează pe nimeni. 😀