Era crescută la oraş, dar se născuse într-un sătuc din deltă. Vacanţele le petrecuse la bunici şi avea pentru aceştia şi pentru felul în care ei înţeleseră să-şi trăiască viaţa un mare respect.
Acolo în sătucul din deltă l-a întâlnit prima dată pe Solomon. O pasăre mare, vorbitoare, înţeleaptă şi mereu prezentă atunci cînd avea nevoie de ea.
Fara nicio legatura cu melodia, va spun ca mi-e lene de mor. La job e o gramada de lucru si noroc ca-mi place ce fac ca altfel nu stiu cum as rezista.
Pentru ca traficul dimineata e din ce in ce mai aglomerat (ca in vremurile bune as spune 😀 ) am timp sa ma uit la oameni. Ma uit la ei si-mi inchipui povesti.
Incerc sa ma gandesc doar la prezent. Nu la trecut, nu la viitor, la prezent. Imi dau seama ca nu exista momente obisnuite si ca oricat de tare am crede ca am facut un lucru de 1000 de ori, de fiecare data il vom face altfel, unic, asa cum niciodata nu se va mai intampla.
Asta se aplica la orice. Chiar daca azi mananci exact ce-ai mancat si ieri, poate chiar din aceeasi farfurie, nu-i acelasi lucru. E altceva. Cu totul altceva. E alta ora, esti pe alt scaun, ai alta stare…. Nu se va repeta si ai face bine sa te gandesti la clipa asta unica. Eu ma gandesc. Acum scriu, apoi desenez si continui sa fac lucruri de al caror prezent ma bucur.
Stiu ca exista lucruri din trecut care ne afecteaza prezentul, insa am face bine sa ne raportam doar la acum, asa cum este el.
Ca să mă laud, vă trimit aici să citiţi ceva scris de subsemnata, despre un moment trăit poate, într-o viaţă anterioară, cândva.
Vreau păreri! Voi sunteţi cei mai tari critici ai mei, aşa că….să auzim.
Cum vă spuneam aici, dragii babei, Bogdan s-a hotarât să facă ceva.
Avea un coleg român foarte mişto (homosexualii se pricep la băieţi 😉 ), care nu era de aceeşi orientare sexuală ca şi el. Se cunoscuseră la puţin timp de la venirea lui Bogdan în Londra şi pentru că s-a nimerit ca şi la şcoală să fie colegi au ajuns să se cunoască destul de bine. Colegul ăsta, Cosmin, urma să vina în România curând.
Bogdan l-a rugat să-i ducă ceva, din partea lui, Corinei şi dacă are chef să petreacă şi măcar puţin timp cu ea în vacanţa. Cosmin urma să se întoarcă la Londra odată cu începerea noului an şcolar.
Corina și Bogdan se știau încă de la grădiniță. Făcuseră împreună și școala generală și au ales amândoi același liceu. Nu exista prietenie mai strânsă ca a lor, mai ales că locuiau pe aceeași stadă și drumul către școală îl făceau, mai mereu, împreună.
Dimineață de weekend. Dimineață însorită de weekend.
Mă trezesc, nu fără o urmă de regret și mă spăl doar cât să-mi treacă somnul și să miros frumos. 😀
Cobor în bucătărie, pun de cafea, îmi iau medicamentele și vreau să pregătesc câteva sandwichuri. Dau să scot pâinea din pungă și găsesc asta:
Lista de masuri pe care e musai sa le luam ca sa trecem de criza. Nu-i lista pentru voi nu va speriati. E pentru mine si familia adiacenta.
Pentru reducerea cheltuielior (care fie vorba intre noi erau exagerate) propun urmatoarele masuri:
Fetele erau toate trei frumoase. Diferite desigur, dar frumoase.
Se cunoscusera inca din vremea cand frecventau acelasi club, fiecare cu un grup diferit de prieteni. S-au imprietenit treptat, mai intai Gabi si Melisa, apoi incet incet au cooptat-o si pe Rita.
Nu aveau de gand sa faca lucruri pentru care sa se rusineze. Nu, nici vorba. Poate din contra, s-ar fi putut mandri peste ani cu asta. Insa cel putin pentru moment, nimeni nu trebuia sa afle. Totul se desfasura in cel mai mare secret. Niciuna dintre ele nu stia totul, insa erau convinse fiecare, ca ea este elementul esential al intregului aranjament. Intr-un fel chiar asa era.
Cat traieste, omul se zbate sa razbeasca, sa-i fie bine sa aiba ce manca, ce imbraca… Mai vrea si ceva distractii, casa, masina, concedii etc. Asa si? La ce ne folosesc pana la urma toate astea? Care e rostul nostru pe lumea asta, sau mai grav, avem noi oare un anume rost pe lumea asta?
Sunt desigur cativa oameni, care reusesc sa nu fie uitati. Sunt studiati in scoala, sunt celebrii, ii stie toata lumea. Au reusit sa lase ceva omenirii, n-au trait degeaba, vorba aia. Dar chiar si asa, cu ce-s ei mai fericiti acum, cand nu mai sunt, fata de domnul Ionel, de la capul strazii, care a murit acum o saptamana si de care, peste doua generatii nu-si va mai aduce nimeni aminte?
Cu ce-l ajuta pe Eminescu faptul ca lumea ii invata azi poeziile? Simte cumva acum Brancusi, cand doi tineri se imbratiseaza sub Poarta sarutului? La ce-i folosesc lui Ceausescu acum, bateriile din aur de la baile casei sale?