Ada mi-a dat fortata leapsa asta, care mie mi-a placut mult (o vazusem cu ceva timp in urma prin blogosfera) si mi s-a parut interesanta.
Cum arata o zi din viata ta ilustrata cu logourile firmelor pe care le folosesti, fie ca vrei sau nu. 🙂
Category: din putul gandirii
3 secunde
Mi-a adus aminte dimineata un coleg, in contextul unei discutii despre telefoane, de inceputurile telefoniei mobile in Romania. Companiile se chemau pe atunci Connex si Dialog. Si-au tot schimbat denumirea intre timp si s-au mai desteptat. 😀
Ne-am amintit de cele trei secunde in care nu erai taxat. Moama ce conferinte se faceau pe mobil fara sa te coste nimic. 😀 In camin convorbirile telefonice intre studenti sunau asa:
A1- Ce faci?
Metroul de dimineata
Aglomeratie mare in dimineata aceea mohorata, de toamna tarzie. Ruxandra se grabea spre intalnirea ei importanta, fara a baga prea mult in seama vremea.
Era imbracata bine si avea undeva pe dedesubt vesta ei norocoasa. Spera sa o ajute si azi, asa cum facea de cativa ani buni incoace.
Isi amintea cum o ajutase prima data, cand imbracand-o s-a considerat frumoasa si a indraznit sa intre in vorba cu Dragos. De atunci au devenit incet, incet prieteni iar dupa cateva luni a inceput si povestea lor de dragoste.
O mai ajutase vesta si in alte momente si credea cu tarie ca o va ajuta si azi.
Profesorul de marketing ii spusese de postul asta liber, de la o agentie mare de publicitate. El considera ca Ruxi este potrivita pentru job, talentul ei la desen si imaginatia debordanta, trebuiau sa inceapa a fi exploatate cumva.
Nici nu si-a dat seama cand a sosit metroul si a pornit in viteza spre centru. Ruxandra a vazut un loc liber si s-a asezat. Asculta muzica in casti si nu era prea atenta la ce se intampla in jur.
Remarca totusi o tanara ce statea pe scaunul din fata ei. Sa fi fost cu cativa ani mai are decat ea. Era de o frumusete ce te lasa fara cuvinte, frumusete accentuata nu atat de imbracminete care de altfel era impecabila, cat de atitudinea sa. Statea pe scaun tinandu-si geanta pe genunghi, Continue reading Metroul de dimineata
Pofta
Imi place viata de la sat,
Mi-e dor de ea,
Dar e plecata azi, poate si maine.
Va reveni cu siguranta intr-o zi,
Sa-mi puna unt cu gem pe paine.
Ma va privi duios ca altadata
Si-mi va fi mama, poate chiar si tata
Ma va aduce iarasi intr-o lume
Ce-a disparut o vreme, s-a ascuns.
Va aparea ca un firesc raspuns
Sa-mi puna iarasi, unt cu gem pe paine.
I'm so happy!
Va jur ca nu am avut timp nici sa respir. V-am zis ca tre’ sa dam ranadament 500% la munca, asa-i? Eu eu am vrut sa vad, daca pot mai mult. 😀 S-au adaugat la asta si cateva probleme personale (cand spun probleme personale, vorbesc despre lucruri bune 🙂 ) si lucrurile s-au desfasurat cu o viteza mai mare decat limita legala in zona mea. Asa ca a dat weekend-ul peste mine, la propriu. Habar nu am avut ca azi e vineri si ca ne-a dat Dumnezeu urmatoarele doua zile de odihna. Oh, cata nevoie aveam de asta, dupa saptamana asta de cosmar.
In primul moment m-am gandit ca n-am planificat nimic pentru weekend, insa e ok asa. O sa fac sambata si duminica, fix ce vreau. V-am mai zis ca imi place sa nu fac nimic? Nimic care sa nu-mi faca placere, evident…
Sa aveti un weekend cat mai frumos!
Ion- finalul finalului
(Citeste povestea de la inceput)
Simti insa, ca n-ar fi tocmai bine pentru el sa lesine intr-un asemenea moment si isi aduna toate fortele ca sa poata sta in continuare pe picioare. Se sprijini de cel mai apropiat copac si incerca sa nu faca zgomot.
Grupul barbatilor era galagios. Aveau carafe mari cu vin si privindu-i asa din spatele flacarilor, lui Ion i se parea ca avea in fata o petrecere de talhari. El nu era tocmai departe de adevar, pentru ca, isi amintea acum, ca aflase de-o ceata de munteni care se aciuasera la marginea satului lor de ceva timp, incercand sa lucreze cu ziua pe la sateni. Pesemne ca acestia petreceau acum in fata lui, dupa ce ii furasera oile in timp ce el dormea. Undeva in stanga focului se afla si butoiul cu vin din care acestia isi umpleau, la intervale mici de timp, carafele. Nu era un bidon, nici macar o damigeana, era un butoi.
Nici nu mai stia Ion de cat timp statea acolo intepenit, cu inima batandu-i sa-i sparga pieptul si privind la spectacolul din fata lui. Nu se mai gandea acum nici la mancare, nici la somn, nici la oi. Se gandea doar cum sa scape el cu viata de aici, pentru ca auzise din povestile celor batrani, ca astfel de talhari nu lasa martori in urma lor. Ii venise si ideea de a se urca intr-un copac, insa ar fi facut zgomot mult si nici nu stia daca l-ar mai fi tinut picioarele.
La un moment dat, copilul fu’ trezit de un urlet de jivina. Adormise acolo langa copac, ghemuit si incarcat de griji. Urletul era de lup si el stia ca animalul e aproape, Continue reading Ion- finalul finalului
Ion- finalul
(daca ai pierdut inceputul povestii)
Baiatul visa inca, in dimineta cand pleca cu mioarele spre pasune. Mama ii pusese in traista un colt de paine, o bucata de slana si un bot de branza. Mai avea pe langa traista si un toiag. Orice cioban care se respecta are un toiag bun. Ion era deci pe calea cea buna. Acesta (toiagul) avea sa il ajute sa conduca turma de oi in directia dorita de el si avea sa-l apere de juvinele padurii.
Nu se indepartara prea mult de casa si Ion isi dadu seama ca il urma si Matei, nebunia de caine, care il insotea pe unde se ducea, un caine foarte destept, care nu-l daduse de gol timp de o luna de zile cat baiatul studiase in grajd. 😀
Ion s-a bucurat nespus, Matei ii va fi de un real folos in periplul asta, mai ales ca baiatul nu avea nici un fel de experienta cu oile.
Au coborat valea Buzaului fara exeperiente neplacute, au traversat apoi raul pe podul vechi de lemn si au intrat cu oile in padure. Ion stia ca daca merge drept, in cateva ore va iesi cu animalele la pasune, in partea cealalta a padurii. Inaintau cu greu, pentru ca padurea era deasa, oile se poticneau si trebuiau indemnate sa inainteze.
Soarele era acum aproape de amiaza, baiatul dadea semne de oboseala si ar fi vrut sa se opreasca putin. Ii spuse gandul lui Matei, ii rupse si acestuia o bucatica din painea lui, Continue reading Ion- finalul
Ion- II
Ene Negrescu se gandise tot drumul la ce avea sa-i faca baiatului, pe langa bataia sora cu moartea, pe care avea sa i-o dea. Cum sa-l faca el pe Ion sa inteleaga, ca invatatura aia putina pe care putea sa o asigure copiilor lui, este cea mai importanta avere cu care va pleca Ion din casa parinteasca? Se hotari ca inainte de toate, sa-l asculte pe Ion, sa-i spuna el ce are de zis despre lipsa de la scoala si nesocotirea parintilor. Se gandea batranul, ca nu se va uita unde va lovi si cine stie cum o sa-l pocneasca cu centura peste spurcata aia de gura, cu care spunea “la revedere” dimineata, cand chipurile pleca la scoala. Mai bine sa-l lase sa vorbeasca acum, ca dupa aia, nu se stie cat timp nu va mai putea vorbi.
Nici nu ajunge Ene bine acasa, ca il si identifica in curtea plina de copii, pe Ion al nostru. Il roaga sa-l urmeze in grajd la oi, unde puteau vorbi intre patru ochi si ii il lua direct: “Ia zi ma Ioane, unde ai stat tu ma diminetile, in luna care a trecut? De ce n-ai fost ma amaratule la scoala, tu crezi ca invatatura aia, o sa vie singura in capul tau prost? Cam cum vezi ma tu viitorul tau, fara carte? Ce-ai vrea tu ma Ioane sa ajungi cand vei fi mare?”
Intre timp Ion aflase de la Costica Mortu, ca invatatorul l-a chemat pe taica’su la scoala si preventiv isi luase trei randuri de haine pe el. 🙂 Nadusind puternic raspunde ” Tata eu peste ceva timp cand o-i gata-o cu scoala, Continue reading Ion- II
Ion
La ei in sat toata lumea avea oi. Nu multe, cel mai avut dintre sateni sa fi avut 50. Daca vara acestea erau date la ciobani, iarna fiecare taran trebuia sa-si vada de oile lui. 🙂
Lui Ion nu-i mai placea scoala. Nu-i placuse lui niciodata si cu atat mai putin acum, cand trecuse in clasa a patra si asteptarile domnului invatator Neculai Munteanu erau din ce in ce mai mari.
O luna intreaga copilul n-a mai dat pe la scoala. Pleca de acasa, isi lua la revedere de la parinti si in loc sa ia drumul scolii, facea ocol cramei si ajungea in grajd. Aici statea dupa usa patru ore batute pe muchie pana il auzea pe Costica Mortu, colegului lui de scoala si de suferinta, ca striga in gura mare pe ulita ” La revedere ba Ioane, ne vedem mai tarziu.” Acesta era un semn al baietilor, ca sa stie astfel Ion cand sa iasa din ascunzatoare.
O luna de zile a tinut toata tarasenia, pana i-a trimis vorba invatatorul lui Ene Negrescu, tatal lui Ion, ca il asteapta urgent la scoala. Baiatul nu stia nimic de asta.
Isi lasa Ene treaba neterminata in miez de zi si pleaca spre scoala sa vada ce-o avea invatatorul cu el. Omul nostru cam banuia ceva, cum c-ar fi vorba de baiatul lui, Ion, pe care in ultimul timp il vazuse mai fericit ca niciodata. 🙂 Pesemne ca baiatul a prins a intelege invatatura si acum domnul Munteanu avea sa-l anunte ca Ion al lui Continue reading Ion
27 aprilie
1791- s-a nascut Samuel Finley Breese Morse (d.2 aprilie, 1872) fost pictor şi inventator american. A realizat în anul 1837 un aparat electromagnetic pentru telegrafie, brevetat în 1840 şi a inventat în 1838 alfabetul care-i poartă numele, folosit şi în prezent.
Dupa cum ne-au mers noua telefoanele dupa mini-cutremur, ar trebui sa avem fiecare cate un aparat din asta in casa. 😀