Ieri mândrele au avut de învăţat la istorie Participarea României la Primul Război Mondial, o lecţie de o pagină (istoria e mai scurtă în clasa a patra). Dupa ce au citit de două ori fiecare, m-au rugat să le pun întrebări din lecţie, să se verifice.
Prima întrebare: Unde a început Primul Război Mondial?
Iulia: În Europa Centrală.
Ieri Iulia si Sonia ( fetele mele de 11 ani 😀 ) au fost in excursie. Initial ele mi-au spus ca excursia e la Brasov. Cand am fost la sedinta cu parintii acum vreo 10 zile, am aflat ce de fapt excursia e la Curtea de Arges. Luni mi-au zis ca se duc la Horezu si la Horezu au fost. 😀 La oraleala, cum spun ele.
S-au intors pe seara aducand cu ele ploaia si un manunchi de lucruri cumparate sau muncite de ele, dupa caz:
Condiţia de mamă îţi dă dreptul să n-ai habar la ce urmează să facă copilul tău în următoarea parte din zi, săptămână, lună, an…
L-ai îmbrăcat frumos şi sunteţi gata să ieşiţi pe uşă cu direcţia grădiniţă, parc, oraş, şcoală, bunici? Te aştepţi ca totul să decurgă normal, dar când să ieşi din casă observi o mare pată de lapte pe tricoul sau rochiţa îngeraşului. E dreptul tău de mamă să ai parte de aşa surprize.
Te-ai hotărât să-l laşi într-o excursie cu şcoala pentru o zi şi tu ţi-ai făcut planuri doar pentru tine pentru ziua respectivă, gen spa, coafor, sală? Evident că în ziua cu pricina copilul se va trezi cu febra mare deşi în ajun nimic nu prevestea asta, excursia va fi abandonată la fel ca şi visul tau frumos la o zi de relaxare. A doua zi copilul nu va mai avea nimic, logic.
Ieri eram cu maşina prin oraş, cu treabă. Multă treabă. Telefoanele sunau, clienţii cereau, furnizorii nu aveau, şoferii ceilalţi erau cel puţin la fel de grăbiţi ca mine.
La un stop prind un minut de relaxare şi mă uit spre intrarea în parcul de la Politehnică. Pe alee mergea liniştită o femeie cu un copilaş în cărucior şi cu o fetiţă un pic mai mare, cam de 4 ani, de mânuţă. Aia mică avea în mână o galetuşă de plastic din care se vedea capul blond al unei păpuşi. Echipa asta frumoasă înainta fără altă grijă pe aleea parcului.
Măi, vă spun, aşa mi-aş fi dorit în clipa aia să n-am altă treabă decât să merg cu copiii în parc, încât am uitat pentru câteva clipe că fac cu plăcere munca pe care o prestez zilnic la job, că-i zi de lucru, că am o gramadă de probleme de rezolvat.
E cineva care să nu fi fost măcar odată în excursiile cu colegii organizate în scoală? Doamne, ce bucurie era pe mine de fiecare dată când se ivea ocazia asta. Deşi mă plimbam şi cu ai mei prin tot felul de locuri, deşi mă lăsau, fară excepţie, în toate excursiile în care vroiam să merg, totuşi, de fiecare dată, înainte de plecare într-o excursie, aveam insomnii. 😀
Zilele trecute au venit fetele şi ne-au anunţat că ele se duc în excursie pe 12 mai şi că au nevoie de 20 lei ca să achite. M-am uitat nedumerită la ele şi le-am întrebat dacă ele au cerut cuiva voie pentru a merge în excursia asta. Hmm, nici vorbă. Fetele s-au înscris pe lista cu excursionişti, fără să ceară voie (ştiu că de obicei le lăsăm, dar asta nu-i o scuză).
Au venit desigur şi explicaţiile lor: “Ne-am bazat pe banii noştri şi ştiam că voi ne lăsaţi.” Hahah, hai să vă spun cam cum stă treaba cu “banii noştri”. Au ele un plic cu 100 de lei, pe care îl ţin de rezervă. Iniţial, banii aia au fost puşi acolo din alocaţia lor, dar de atunci şi până acum s-au cheltuit de mii de ori. De exemplu dacă trebuie să meargă la ziua unui prieten şi sunt anunţate din scurt, au banii ăia să poata lua repede cadouri. Dacă se cheltuiesc, atunci tati îi completează, şi de fiecare dată ele au plicul cu suta, cu care ne mai şantajează câteodată la cumparaturi când vor ceva şi eu nu-s de acord. Îmi spun să le iau, că-mi restituie ele banii din plicul lor. 😀
Să mă fi picat cu ceară şi n-aş fi dormit la prânz, copil fiind. Nici eu şi nici prietenii mei de la vremea aceea. Aveam o energie fix după masa de prânz ceva de speriat. Cred că n-am dormit la prânz în toată copilăria mai mult de 30 de zile şi astea cu greu, pentru că nu aveam încotro. Nu includ aici zilele de grădinită când de voie de nevoie stăteam cu ochii închişi şi făra voia mea adormeam.
Fetele mele sunt acum la fel. La gradiniţă dormeau la prânz, numai când le lua somnul pe neaşteptate, nu din proprie iniţiativă. Acum, de patru ani de când sunt la şcoală, nu vor să doarmă la prânz şi pace. Numai uneori, în vacanţele petrecute la ţară, la bunici, se întâmplă să adoarmă.
Odată cu trecerea timpului însă, chestia asta cu dormitul după-amiază îţi devine din ce în ce mai dragă, şi ajungi undeva în jur de 40 de ani să-ţi doreşti foarte mult ca imediat după masă de prânz să-ţi poţi face somnul de frumuseţe. 😀
Dialog intre doi copii de 10 ani care nu stiau ca un adult ii asculta:
– Tu ce ai face daca ai avea foarte multi bani?
– Depinde ce varsta as avea…
– Sa zicem ca esti om in toata firea, ai avea 18 ani.
Aseară am fost la şedinţă cu părinţii. 🙁
Printre altele am aflat că toţi copiii din clasă (ok, unu sau doi nu se încadrează aici) au probleme cu portofoliu. Acesta, pentru cei dintre voi care nu ştiu, înseamnă o mapă în care copilul îşi păstrează toate fişele lucrate la diverse materii, gen română, istorie, geografie, ştiinţe. Fişa, de exemplu pentru Ştefan cel Mare, e o foaie pe care copilul scrie câteva lucruri despre domnitor, lipeşte două fotografii legate de vremea respectivă, o biserică, un portret şi cam atât.
Mapa asta copiii trebuie să o aibă la ei de fiecare dată când au materiile respective, adică în fiecare zi. Ia ghiciţi! Nu prea se întâmplă asta. Cel puţin caprele mele uită tot timpul portofoliul acasă. Şi ce se mai chinuie la fişelea astea pentru că-s dese, sunt zile în care au de făcut şi câte două. Pentru ca mai apoi să le uite acasă. 🙁
Fiica-mea vrea caiet de biologie, curatenia de Pasti nu se face singura si ziua se mareste. Cu chestiile astea in minte, ajung dimineata la birou si incep sa citesc mailuri.
Printre cele 5236 de mailuri necitite, gasesc request de prietenie de la 5minutedeplacere, pentru a-l adauga ca prieten pe facebook. De obicei, ce nu cunosc, ignor, cum insa, n-am intalnit inca pe cineva care sa ignore placerea, aparent fara explicatie, am acceptat. Deh, trebuie sa-mi satisfac si eu curiozitatile cumva. Ajung intr-o pagina extrem de prietenoasa si aflu ultima gaselnita: un magazin online de shopping gratis.
Hm, mi s-a parut ca am citit shopping gratis…ce misto ar fi fost. Mai citesc odata. Stai sa vezi ca stau bine cu vederea, chiar daca ochelarii mei jmecheri m-au scos de multe ori basma curata. Am citit bine, numai ca nu inteleg. Vedeti dumeavoastra, cu capul nu stau chiar asa de bine.
Trebuia să aducem fiecare câte 10 lei şi să ne îmbrăcăm în pionier. Făceam poze din alea ovale, de care văzusem că-şi pun oamenii pe cruci în cimitire. Da, când eram mici ne plăcea să ne uităm la pozele de pe cruci, în timp ce bunica era în biserică la slujbă.
Revenind, la şcoală venea un fotograf pentru a ne face poze ovale, pentru ziua mamei. Neapărat îmbrăcaţi în costume de pionier. Asta era, probabil, culmea eleganţei.
Ţin minte că într-un an, Laurenţiu (fratele meu) luase, cu o zi înainte de poză, o căzătură care-i lăsase un semn, cât toate zilele, pe nas. De ce ar fi vrut o mamă să primească de 8 martie o poză cu copilul ei mutilat şi îmbrăcat în pionier?