În tricou cu mânecă scurtă și șlapi, încep să scriu jurnalul cu soarele desenând umbre pe dalele terasei. Ai zice că nu mai are cine știe ce putere acum pe sfârșit de toamnă, dar aici sus reușește să păstreze o aparentă senzație de vară. Și nu mă plâng, mi-e bine.
Până joi eram chiar pregătită să scriu în jurnal că săptămâna asta nu s-a întâmplat mai nimic, tot obișnuitele ședințe de consilii de școală și câteva discuții cu cetățenii. A fost în schimb la serviciu o vrie. Un du-te vino și-un ritm de venit, lucrat și plecat comenzi (cu încasările nu-i chiar același ritm), încât zici că toată lumea voia comanda azi, lucrată azi, livrată azi și plata anul viitor. Doar că nu se poate așa, că nu luăm produsele din raft și le trimitem. Noi le facem.
Și în timp ce la serviciu lucrurile au continuat în ritmul lor, de la primărie am primit joi două convocatoare la distanță de câteva ore. Unul din ele pentru o ședință de îndată joi la ora 20:00, iar celălalt pentru luni, tot o extraordinară, una specială cu 26 de puncte.