Ultima zi de lucru

Astazi e prima zi, dupa mult , mult timp, în care mă trezesc fără probleme la 6 dimineața. Bine, cu ochii pe jumătate deschiși am văzut cum ceasul arăta 5,60, dar problemele mele cu ochii nu le disctăm acum. 😀

M-am bucurat, pentru că sufăr de oboseală cronică de ceva timp (a se citi trei ani) și mie îmi place mult să mă pot trezi dimineața cât mai devreme. Fără ceas. Ideal ar fi și fără vreo treabă care trebuie rezolvată la prima oră, dar n-am ajuns încă atât de zen.

Azi e ultima zi de lucru, dar nu-i o zi lejeră. Cine are zile lejere înainte de concediu merită un premiu pentru organizare din partea mea. Sorin al meu abia ieri și-a luat inima în dinți și i-a spus unui client, care voia urgent niște cămăși, că nu i le poate face decât atunci când revine din concediu. Aproape mi-am făcut cruce, el nu amână pe nimeni, niciodată.

N-am reușit să-mi fac nici măcar programare la manichiură și pedichiură, dar rezolv azi cu asta fie ce-o fi, deși mi le fac în locuri diferite, deci nu pot îmușca doi iepuri dintr-o lovitură.

So, azi e zi de terminat comenzile ce sunt în lucru, de făcut de două ori un tur al orasului, pentru livrări, de pus la punct actele pentru contabilă și de dus, de făcut curat în garaj, de mers la mani, pedi și cumpărături, de scris un articol pentru voi (nu ăsta 😀 ), de bagaje nu mai vorbesc. Trei geamantane și-un rucsac. Fiecare cu bagajul lui cum ar veni. Bine, eu le fac pe toate, c-așa-i în tenis. Hai că am program lejer. Bine că m-am trezit la 6.

Dar măcar știu că mă așteaptă asta:vacation picture

(Visited 104 times, 1 visits today)
Cris

Vaaai, spor sa aveti! ce-mi place sentimentul ala din ultima zi de munca dinainte de concediu, pfoai 😀 Concediu placut, voie buna si relaxare!

Madutza77

Well…ce pot sa spun ? 🙂 Decat sa aveti un concediu asa cum vi-l doriti ! Cu siguranta il meritati pe deplin ! Deci…sa inceapa …RELAXAREA ! :))

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.