Îți fac mai mult rău decât bine, și nu te întorci deloc cu bateriile încărcate. Aș vrea să-l văd eu pe acela care e fresh după o alergătură de concediu de o săptămână, în care sigur vrei să vezi și marea, și muntele, și părinții, plus câțiva prieteni vechi. Te întorci la serviciu rupt, cu bateriile complet descărcte și cu nicio urmă de chef de muncă. Nasol.
Pe vremea când românii au început să plece prin străinătățuri și se întorceau vara acasă, în august, pentru o lună întreagă, timp în care fabrica în care ei lucrau era complet închisă, m-am minunat vreo săptămână și mi-am spus în gând că ăsta-i idealul, să ai o lună întreagă de concediu vara. Cu timpul mi-am mai schimbat opinia, aș vrea și iarna o lună de concediu și l-aș face în total de trei luni pe an. Asta chiar că m-ar mulțumi și jur că aș avea un spor la lucru dacă aș ști că trei luni dintr-un an sunt pentru odihnă, călătorii, distracție, destindere, întâlniri cu oameni dragi aflați departe, știți voi, trei luni minunate. Nu o săptămână, nici măcar două, ci 90 de zile.
O să spuneți că orice roman cu contract de muncă are deja dreptul la concediu o lună întreagă, dar oamenii nu-și mai iau de mult toată luna aia odată. Și-o împart și ei cum știu mai bine ca să pară că au un concediu mai lung, dar sunt sigură că astfel ne mințim tot pe noi.