Ca de inceput de saptamana

După un weekend foarte fain pe care l-am petrecut cu prieteni și rude dragi, a apărut azi dimineață soarele în fereastra mea cam pe neașteptate. Iar e luni?, apuc să mă întreb de sub plapumă când copilul Sonia spălat și aranjat de-o nouă primă zi de școală, mă anunță că pleacă deja. E 6,30. Buna dimineața și vouă!

Le-am urat o zi bună fetelor și am băgat iar capul în pernă cu gânduri de mamă cu fete de 14 ani: Și-or fi făcut sendvișuri? Și-or fi luat tot ce le trebuie la ele?Or fi mâncat micul dejun? Căciuile, sigur au plecat fără căciuli dacă e să mă iau după cocul Soniei. Poate măcar Iulia și-a luat căciula. Ce zi e azi? Luni?! 

Sună telefonul și mă uit la ceas înainte de a verifica cine e. 7,20. Aoleu, cred că sunt fetele, iar au ajuns prea devreme și stau pe afară că nu s-o fi deschis școala la ora asta. Nu erau ele. Era una din doamnele care lucrează în atelier la noi. Și pe ea o luase lunea pe neașteptate și se trezise mai rău ca mine, cu o durere de cap și de măsele. Mă ruga s-o învoiesc pe ziua de azi. Ce bine ar fi dacă așa avea și eu la cine să mă învoiesc, gândesc și-i spun că e ok, să se refacă. Uite, ăsta-i alt dezavantaj al faptului că-s oameni care depind de tine. Dacă ai lucra singur te-ai învoi când vrei tu, dar dacă de ceea ce faci tu depind alții, nu-i chiar așa ușor.

Gata, e 7,45. Au sunat și fetele că au ajuns, sunt în scoală și îmi inșiră toți colegii care-s acolo și ei, ca să înțeleg că nu-s singurele care  ajung la școală cu mult înainte de începerea cursurilor.

Mă dau jos din pat, merg la baie, observ că s-a umblat puternic în cosmeticele mele, dau din cap a neînțelegere, mă îmbrac și cobor. Îmi fac o cafea și încep săptămâna cu energie. Sper că și la voi e bine!

(Visited 42 times, 1 visits today)
Cristina

Da ce constiincioase sunt dragele de ele!!Ai fete mari ce mai, ma gandesc cand o sa se duca si ai mei singuri la scoala (pe Esther o duc dimineata la baie dormind 🙂 ).Sa ai o zi minunata la fel ca a noastra (astazi semnam actele la casa).Va pupam

nina

Va pupam si noi, Cris! Sunt asa mandra de voi, sa stapaniti casuta sanatosi! Spune-i lui Mihai sa nu uite ca mi-a promis o camera deasupra garajului. 🙂 Pupa-i pe pitici.

thea

E bine, tot cu un start mai greoi s-a urnit si la mine saptamana :). Dar o data pornita…. :).

Cum or fi facand fetele tale sa se trezeasca asa de dimineata? :). Eu nu functionez inainte de 7.30 :).

nina

Nu stiu cum fac ca nu numai eu ma mir de ele. Bunicul lor e aproape soacat in fiecare dimineata cand le aude robotind prin casa. In mod normal, eu le-as duce cu masina la scoala. Fac pana acolo 7 minute si as pleca cu ele la 7.50 din casa, dar asta s-a intamplat doar de vreo doua ori anul asta scolar.

Vienela

Daca apuc sa imi fac planuri din timp, abia astept sa vina ziua de luni, sa le aplic. Asta in cazul in care imi aduc aminte ca e luni, pentru ca, de obicei, zilele mele seamana bine intre ele. Noroc cu jocurile din blogosfera, ele ma mai tin cu picioarele pe pamant si imi spun cand e vineri, cand e luni… :))))
Hai, distreaza-ne cu povestea produselor cosmetice din baie! 🙂

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.