Să-mi fie de bine – 2

Vă spuneam aici că m-am întors cu 2 kg în plus din concediu. Desigur, am făcut o obsesie pentru asta și credeam că săptămâna asta dacă renunț la dulciuri și revin la programul meu de la Activia pe care bdw il am printat pe foi :d , voi reuși să scad măcar jumătate de kg pe săptămână. Ceea ce evident nu s-a întâmplat, mai ales că a făcu mama ieri un salam de biscuiți la care n-am putut rezista. Unde mai pui că tot ieri, pentru că mai aveam ceva gaz în butelia de voiaj și nici nu voiam să dau drumul aragazului din casă, am făcut cartofi prăjiți în curte la butelie, și deși eu am zis că nu mănânc, din cauza mirosului mai mult decât îmbietor am gustat vreo doi. Restul cinei a fost o salată, așa că să nu vă mire prea tare faptul că azi de dimineață cântarul arăta 800 g mai puțin decât la începutul săptămânii.

Să fie de la orele petrecute în piscină, să fie de la transpirația abundentă din zilele în care am așteptat instalarea aerului condiționat, să fie de la exercițiile ușoare recomandate de Marius Nedelcu…

Oricum, important e că se văd rezultatele și mă aștept ca săptămânile viitoare să fie din ce în ce mai bine. Promit că odată ce ajung la 60 kg nu vă voi mai stresa cu asta, voi fi o silfidă fericită cu o mulțime de rochii și perechii de blugi care-i vin perfect. 😀

Continue reading Să-mi fie de bine – 2