Primăvara Biotissima

Acum, că iarna și-a dezbrăcat și ultimul cojoc, mă bucur cât pot de primăvară. În cinstea ei am plantat anul ăsta în curte o magnolie. Sigur, mai are mult până să ne facă și flori, dar numai gândul că va mirosi a magnolie în jurul casei fie și peste doi trei ani,  îmi dă un alt suflu. De primavară. Bine, la asta a ajutat mult și faptul că, de ceva timp, am urcat hainele de iarnă în pod, am redecoperit garderoba de vară și pentru ca totul să fie perfect, am început de curând să folosesc produsele cosmetice organice BIOTISSIMA, 100 % BIO, din materii prime naturale certificate ca origine, fără coloranţi, parfumanţi sau conservanţi, produse  lansate de curând în România de Life Care și pe care am șansa să le folosesc exact la începutul acesta de primăvară.

M-am obișnuit cu un ritual de care sper să nu mai scap. 🙂 Dimineața, înainte de orice, îmi spăl fața cu loțiunea de curățare Bio cu Aloe Vera BIOTISSIMA. Îmi curăță fața delicat, ajută la prevenirea apariției ridurilor și lasă pielea curată, proaspătă și mătăsoasă. După asta sunt gata pentru a aplica serul antirid BIO pentru ochi Biotissima care-mi pregătește pielea din jurul ochilor să reziste stresului de peste zi. Și rezistă. Pielea zic. Efectul serului este imediat și uneori după ce-mi pun și cremă hidratantă BIO de zi Biotissima, de la care mă aștept să-mi ajute la refacerea aspectului întinerit şi sănatos al tenului, nu mai am nevoie de machiaj. Uneori am zis.

Eh, și după tot ritualul acesta ies afară cu cafeaua mea cu lapte în mână, mă așez la masă și măsor cu privirea toate plantele din mini-grădina mea din curte. Unele-s mai înflorite decât ieri, alte-s abia mai verzi și mă gândesc că și ele la fel ca noi femeile se îngrijesc care mai de care de frumusețea lor. Bine, uneori atunci când suntem norocoase, tot ele se îngrijesc și de frumusețea noastră, așa cum fac cele de liliac, cimbru şi salvie, prezente in componența cosmeticelor Biotissima. 🙂 Contemplarea naturii nu ține mai mult de jumătate de oră, pentru ca job-ul, chiar dacă-i acasă, nu mă lasă să lenevesc la soare.

Continue reading Primăvara Biotissima

Un weekend în imagini

 Ca să înțelegeți de ce sunt ruptă de oboseală și nu-mi simt degetele că aș scrie ceva, vă arăt ce-am făcut eu cu soțul în weekendul care tocmai s-a încheiat. Logic, mai mult el, dar știți ce obositor e să stai și să privești când cineva muncește? În plus, totul s-a petrecut doar sâmbătă, pentru duminică am avut alt program, am petrecut  la ziua Andreei, prietena Soniei și a Iuliei, dar asta a fost cireașa de pe tort.

Fetele au fost mai mult decât încântate de cum le-a ieșit camera. Acum eu sper doar să mențină curațenia. 🙂