Bunica şi calculatorul

Acum vreo două săptămâni a venit în vizită la noi bunica fetelor, de la ţară.

 Eu mă bucur mult că fetele au o bunică la ţară. Este  vorba de mama mea, cea care mi-a spus într-o zi că vrea să-i tipăresc blogul ca să-l citească şi ea. 😀  Ai mei au stat toată copilăria mea la oraş şi acum la pensie, a lor nu a mea, şi-au construit o căsuţă cu verandă şi pridvor,  în satul în care s-au cunoscut. Romantici ăştia bătrâni, ce să zic…

Cât mama a stat la noi, fetele au fost pe ea cât au putut de mult. În timpul în care ele erau la şcoală, bunica respira. În perioada asta de respiro, mama s-a aşezat într-o zi pe scaun în faţa calculatorului şi a încercat să facă ceva. E de la sine înţeles că în afară de momentele în care îl şterge de praf, bunica n-a pus niciodată mâna pe calculator, deşi n-ai zice că-i aşa bătrână.  A fost , în schimb, atentă la felul în care foloseam noi maşinăria fără de înţeles  şi a stiut că trebuie să mişte de mouse.  I s-a deschis în momentul următor o pagină de poveste frumos ilustrată ,  lăsată pornită probabil de copilul Iulia, care butonase înainte de  a pleca la şcoală. De poveste i s-a părut bunicii iniţial, dar şi-a dat seama imediat că pe ecran erau nişte cerinţe de aritmetică, e drept, uşoare pentru bunici.

Nu ştiu cât timp a petrecut mama uitându-se prin magic desktop ( da, s-a descurcat, dar ce pretenţii să avem  când şi copiii de 3-4 ani se descurcă cu softul asta?). 

Continue reading Bunica şi calculatorul

Un drum scurt cu Dacia 1300

Nu, nu-s amintiri din vremuri demult apuse. S-a întâmplat săptămâna trecută.

Fetele ies de la şcoală de obicei între 17 şi 18. În ziua respectivă a sunat un client întârziat pe la patru şi jumătate şi l-a rugat pe Sorin să dea o fugă până la el. Mai dornic ca oricând să întărească zicerea cu “clientul nostru, stăpânul nostru”, al meu pleaca în viteză, uitând desigur acasă telefonul mobil. 🙁

S-a făcut cinci, s-a făcut cinci şi jumătate şi Sorin nici vorbă să apară. Pe la şase fără un sfert mă sună fetele: “Mami, tu ai de gând să ne mai iei azi de la şcoală?”

Aveam două soluţii, ori plecam cu tramvaiul, făceam 45 minute până la şcoală şi luam fetele, ori luam maşina lu’ tata o Dacia 1600  1300 din 1969. Pe gaz. Caz în care, gândeam eu, ajung mult mai repede la şcoală. Decizia mi-a fost uşor forţată de mama care mi-a spus: “ia maşina lu’ tac-tu şi du-te repede la fete!”  Şi de aici începe aventura:

Continue reading Un drum scurt cu Dacia 1300