Am zilele astea nişte probleme de-a dreptul existenţiale. La liceul Waldorf se organizează, vineri 3 decembrie, bazarul anual. Haideţi să vă spun ce-am înţeles eu că este bazarul ăsta, pentru că deşi participă la el absolut toţi elevii, adică de la piticii de clasa întâi, până la veteranii de-a douăsprezecea, şi chiar dacă fetele mele sunt în clasa a cincea, pentru noi e totuşi prima dată când mergem la bazar pentru că suntem în primul an de Waldorf. Sigur că vom mai vorbi despre asta şi în cunoştinţă de cauză după ce evenimentul se va fi consumat, adică săptămâna viitoare sau în weekend după cum va avea doamna aici de faţă chef şi timp de scris.
Cu o lună şi ceva înainte de bazar toţi copii care învaţă la Waladorf îşi aleg nişte teme pe care să lucreze. De exemplu, unii aleg să facă tablouri, alţii felicitări, alţii globuri de Crăciun. Sunt şi unii care aleg să facă şi tablouri, şi felicitări, şi globuri, şi statuete şi moşi Crăciuni, dar ăştia sunt aia superspecializaţi şi nu e cazul nostru. Copiii pot face ajutaţi de părinţi că asa e regula, orice se poate vinde şi e în stare el sau părinţii lui să facă. De vândut zice-se că vor vinde doar copiii dar vom vedea.
Dacă iniţial în clasa fetelor se făcuseră echipe de câte doi copii care să lucreze împreună, pe parcurs s-a renunţat la idee şi fiecare se ocupă singur de produsele cu care îşi va umple masa, căci da, fiecare va avea locul său (taraba sa) pe care trebuie să se străduiască s-o aranjeze cât mai frumos pentru ca produsele lui să se vânda bine. Nu-i un concurs, îmi place să cred că e ceva legat de ideea: după muncă şi răsplată.