În urmă cu o săptămână Iulia şi Sonia (mândrele mele) au intrat în posesia aparatelor dentare, menite să le alinieze dinţii şi să-i facă numai buni de arătat în reclamele la pasta de dinţi. 😀
Pe vremea mea era o ruşine să porţi aparat dentar, asta se datora, evident, lipsei de educaţie în domeniu, pe care o aveam nu numai noi copiii, ci şi părinţii noştri. Acum s-au mai schimbat treburile, cel puţin aşa gândeam eu zilele trecute când le vedeam pe fete insistând să-şi poarte aparatele la şcoală.
Regula este să le ţină în gură minim 12 ore zilnic, iar ideal ar fi ca intervalul acesta să fie acoperit noaptea. Nu domnule, ele o şineau una şi bună că vor să le poarte ziua. Din când în când mă întrebau dacă vorbesc cumva scâlcit, dacă înteleg eu când citesc ele cu voce tare şi aparatul pe dantură. Adevărul e că fiind la început nu-s prea obişnuite şi cam stâlcesc cuvintele.
Sonia mi-a zis că o colega i-a spus într-o zi: “Îţi spun ceva, dar te rog să nu te superi pe mine, cu aparatul asta în gură arăţi ca o tocilară.”  Bineînţeles că copilului i-a crescut inima, pentru că ea nu-i nici pe departe tocilară. 😀
Azi aşa, mâine aşa, a trecut timpul şi mie chestia asta cu aparatul purtat la şcoala nu-mi convine. Ele n-au cum să-şi mănânce sendvişul, nici apa nu prea pot să bea, aşa că trebuia să le conving că nu-i ok ce fac.
Aseară încercam să le ţin polemica despre subiect şi la un moment dat îmi dau seama de situaţie: vor să ţină aparatele pe dinţi la şcoală pentru că, de când le poartă în clasă, doamna învăţătoare nu prea întelege ce spun ele şi evita să le întrebe la lecţii. 😀

Oare de ce copiilor le merge mintea numai la prostii?