Sacosele de daruit

Pentru că zilele astea am avut un pic de timp liber, am scos din sertare niste bucăți de material și-am meșterit niște sacosele numai bune de dăruit.  Fie că vrei să pui în ele o carte, fie ca vrei să mergi în parc cu bicicleta și vrei să-ți iei acolo apa, un pachet de biscuiti (neaparat digestivi) si o revistă sau că îți ei ea pachetul pentru muncă ori o ții pur și simplu în geană că nu se știe când îți va trebui, sacoșica e numai bună de purtat.

Le-am făcut pe toate eu cu mâna mea, de la croit până la călcat cusături. Dacă sunt fete care au acasă mașină de cusut, gen tomanta și vor să-și facă singurele, vă rog să-mi spuneți și vă explic numaidecât.

sacosele

Una a fost deja dăruită și încă una o va urma azi, celor două fete frumoase și cu inițiativă care au batut ele drumul până la mine acasă doar pentru a-mi aduce o invitație la un eveniment drag mie (vă povestesc mâine). E drept că mi-au adus și-o floare, un trandafir care și-a revenit spectaculos după ce a fost pus în apă, deci drumul s-a justificat. Mulțumesc Maria și Andreea!

Hai că m-am luat cu vorba și m-am îndepărtat de subiect. Dragii mei (da pot fi și băieți că ei pot dărui sacoșica unei fete), am de dat trei sacoșe din cele din fotografie (una mi-am pus în gând s-o dau Ioanei, deci îmi rămân trei) acelora dintre voi care îmi dau cele mai bune idei de folosire a acestei mici sacoșe, altele decât cele spuse de mine la început.

Eu mă angajez să trimit sacoșile câștigătorilor, dar nu goale, ci cu o surpriză, zic eu, destul de plăcută în ele. Succes! Aștept comentariile voastre până duminică seara (21,04,2013). Luni avem câștigătorii.

(Visited 241 times, 1 visits today)
Iuliana

Eu am o astfel de sacosica in geanta si tare utila imi este pentru micile cumparaturi in drum spre casa.
Idei…mie mi-ar placea pe post de ambalaj pentru produse hand-made, fie ceva produse de patiserie, fie borcanele de dulceata sau miere, fie sapunuri naturale 🙂

Mire M

Draga Nina,
Sacosisa ta frumoasa ar fi folositoare pt mers la cursul de creatie al fetitei mele,pt educatie plastica, pt engleza si pt pus tot ce nu incape in minunatul ghiozdan plin intotdeuna cu prea multe carti si caiete.Deci, cu alte cuvinte ar fi o sacosa fff culta si inteligenta!Sunt f frumoase sacoselele si foarte vesele!Te pup si o zi buna!

Ioana

Sunt dragute! Si ar fi numai bune de tinut in geanta pentru atunci cand faci cumparaturi sau ai de plimbat ceva dosare. Daca le-ai adauga ceva burete si un fermoar, cred ca ar fi numai bune ca si husa de laptop / ipad.
Eu deja imi inchipui o husa de laptop de genul asta, de culoare mov, cu floricele colorate care au mijlocul din nasturi de forme mai deosebite 😀

MIHAELA

Buna,NINA!Eu i-as oferi-o fetei cea mare(13ani) ptr nelipsitul aparat foto,pe care il ia cu ea oriunde,deoarece este pasionata de fotografii,ca sa nu mai zic ca este super de tinut cheile,telefon,ca sa nu mai aiba grija gentutei..super ideea,si este la fix ptr vestitul iepuras….. ♥

Carmen Dicu

Draga Nina,
Clarei, fetitei mele, sigur i-ar placea o astfel de sacosica, cand iese in parc, sa puna in ea toate chestiile ei folositoare(adica papuselele)

simona-maria

Ar fi ideala sa o iau cu mine la piata, sa pu in ea cheile, portmoneu si o alta sacosa pt cumparaturi ca e pacat de ea sa pun in ea legume. Ar merge si la o plimbare de seara ca sa nu mai zic de vacanta, ar incapea crema de plaja si o sticla de apa, prosoapele le cara sotu 🙂

Vienela

Tu ma stii pe mine… Primul gand a fost la pachetul de tigari, care nu ar mai raspandi mirosul in geanta, printre lucruri… :)) Apoi m-am gandit ca plasuta ar fi potrivita pentru nepotica mea, care nu stie niciodata in ce sa isi bage trusele de la abilitati practice sau desen, cand merge la scoala. Mi-am adus aminte de Ionut, care mi-a cerut zilele trecute o plasuta simpatica, in care sa ascunda ursuletii polari castigati la Coca-Cola, sa nu mearga cu ei in brate pe strada. I-a facut cadou unei prietene care a plecat in Spania.
Cel mai mult mi-ar placea ca Mihai sa aiba o asemenea plasuta, macar in zilele in care imi cumpara cadouri. Nu suport plasele de hartie cu imprimeuri din desene animate sau cu Mos-Craciuni si el parca ar vrea sa imi faca in necaz… :))
De cate ori vad fete pe strada cu mici plasute care nu sunt speciale pentru cadouri sau de la firmele de telefonie mobila, ma intreb ce ascund in ele.

Madutza77

Draga mea eu as incerca sa le folosesc :
1. pentru copii la scoala ,sa isi ia echipamentul sportiv
2. pentru a pastra : faina, malaiul, taratele,etc
3. pentru a aduna in ea si pastra pe timpul iernii, plantele medicinale
4. pentru a duce in ea clientilor , alifiile, tincturile si lumanarile
( sau in general ,produsele hand-made, cum spunea si Iuliana )
5. pentru a o face cadou unei prietene dragi
6. pentru a pastra in ea ceara naturala de albine
7. pentru cumparaturi la supermarket,la piata …
8. as pastra painea de casa, in ea
9. as pastra ghemuri de ata, papiote, goblenuri,andrele, etc ,in ea
10.pentru a cara niste carti, dosare sau cursuri importante sau ca arhiva a acestora
Bafta tuturor! :)Sunt foarte dragutze si utile …

Marmotica

Ce dragute sunt! De unde scoti timp ?? Ca vreau sa cumpar si eu de la tine :))
Cred ca sunt foarte utile atunci cand nu vrei sa mai cari ditamai geanta dupa tine . In calatorii ar fi numai bune pentru plimbari , ai avea ceva usor pe umar.
Daca ar fi sa o port zi de zi mi-as pune agenda in ea , cheile si telefonul, ar fi mult mai usor de gasit , mai ales ca eu am o geanta atat de mare incat mai are putin si se incadreaza la bagaj de cala :))))

Flori de mandarin

Sunt foarte,dar foarte drăguțe! Bravo! Eu aș folosi o astfel de frumusețe cu mândrie chiar și la cumpărături! Chiar dacă este mică, dacă mergi la cumpărat lucruri mici…brățărele, floricele…clame de păr și așa mai departe, este perfectă! Aș fi tare mândră de ea 😉

ady

nu-mi dau seama cat sunt de mari, dar par ca au “fundul” plat (adica inca o bucata de material, nu unite pur si simplu cele doua laturi) si par totusi suficient de mari sa incapa caserola mea cu mancare pt seriviciu. mi-ar placea sa fiu speciala cu o astfel de sacosica. toata lumea are fie sacosele alea mici pt bauturi (dupa ce au fost descusute despartiturile pt bauturi) de la mega sau foste pungi de cadouri sau de la diverse magazine.

Kadia

Eu am niste plasute din astea textile in care impachetez niste puloverase fragile care-mi sunt tare dragi si nu vreau sa se agate prin nasturii sau defectele raftului din dulap. E adevarat ca nu-i nevoie sa fie traistuta, dar sunt usor de manipulat cand sunt asa, si usor de verificat “care e asta?”
PS: voiam sa comentez legat de niste mirosul, am o gentura din asta de material textil pentru mers zi de zi la slujba si ieri am luat doua pachetele de busuic, ambalate in plastic, dar cat au stat toata ziua pana am ajuns acasa mi-au parfumat serios gentuta iar acum e asa o placere sa o deschid :))))))

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.