Parfum de cinema

Știți că sunt mare amatoare de povestit amintiri din copilărie și cum Vienela mă invită la Mirela în clubul poveștii parfumate și-mi dă acum ocazia să scot de la naftalină o asemenea amintire, n-am să ratez momentul.

Era iarnă. După ce că aveam puține locuri de distracție în comunism, iarna se împuținau și astea. Oricum ar fi fost, ne rămânea cinematograful cu magia filmelor. Fie ele românesti sau străine, noi, copiii, ne bucuram de ele oricum ar fi fost. Până în ziua aceea.

Am plecat împreună cu fratele meu la film. Cred că era 2 ianuarie. Aveam bani pentru că fusesem cu plugușorul și țin minte că ne cumpărasem câte o vestă tricotată, un joc de rummy și ne mai rămăseseră bani de-un film bun. La cinema.

Bineînțeles că am găsit sala goală, să fi fost cu toții vreo 13 oameni în sală. Eram la Independența, cel mai mare și mai frumos cinema din Târgoviște. Scaune tapițate cam cum sunt acum la Sala Palatului, mochetă plușată pe jos, toalete curate, ce mai mirosea a lux. Pentru cei care nu cunosc mirosul luxului, ei bine, e acela de nou, amestecat cu lemn, amestecat cu catifea neprăfuită și tablouri valoroase. Așa simțeam noi atunci deși ne potriveam acolo cam ca nuca în perete. Pe de altă parte noi zilele alea aveam bani și banii ne duc cu gândul tot la lux, deși ei n-au miros. 🙂

cinema independenta

În sală frig de să-ți înghețe inima, ca deh oricât de luxos ar fi cinematograful, tot în epoca comunistă ne aflam.  Am zis că lasă, începe filmul  și ne fură acțiunea, uităm de frig, intrăm în stare…Cel puțin ne așezasem în lojă. Avea cinematograful o lojă frumoasă undeva la mijloc unde, să-mi fie cu iertare, numai capetele cele mai luminate ale urbei aveau acces atunci când sala era plină. Cum în ziua cu pricina nu era cazul, am avut noi privilegiul de a mângâia lemnul lăcuit al lojei.

Filmul ales (vorba vine ales, ăla era filmul care rula și basta) era un film coproducție Romania- URSS dacă nu mă înșel și se chema Canarul și viscolul. Ceva de vis.

Odată început acțiunea, într-un decor deloc prietenos, îmi amintesc niște cotloane întunecate, un mustăcios cu platon negru, și-un întuneric deloc romantic, noi, copiii, ne-am concentrat la imagini și am încercat să uităm de frig. Numai că acțiunea n-a mai început. După imaginile întunecate de la început, mustăciosul nostru a plecat prin zăpadă undeva. O zăpadă mare și întinsă cât vedeai cu ochii. Și omul nostru a mers, și-a mers, și-a mers, si-a mers, și-a mers, și-a mers…

Noi cu frigul din sala, cu frigul din oase și cu frigul de pe ecran n-am rezistat. Ne-am uitat unul la altul și parcă într-un glas am zis:

– Mergem?

-Mergem!

Am văzut din film maxim 15 minute, până mustaciosul a ajuns într-o cârciumă, dar de câte ori aducem acum în familie vorba despre filme și cinematografe, e imposibil să nu vorbim despre Canarul și viscolul. Așa ceva…

Și ca să fie totul perfect, am găsit acum pe youtube filmul. Integral. Să mă uit, să nu mă uit…

sursa foto

(Visited 56 times, 1 visits today)
vienela

:)) M-a luat si pe mine cu frig uitandu-ma la bietul om cum incearca sa se apere de viscol cu servieta. Si avem mai mult de 23 de grade in casa… :)) Adu-mi aminte sa vad Canarul si viscolul cand vor fi 40 grade afara. :))
Aveam vreo 16 ani cand am vazut Joe Limonada. Tarziu ne-am dat seama ca este o parodie. Asteptam sa inceapa o actiune serioasa, ceva care sa justifice banii si timpul, dar nu am avut noroc. :)) Inca ne mai amuzam pe seama acelui film… :))
Nina, clubul Mirelei se numeste Clubul povestii parfumate. In fiecare poveste trebuie sa existe un parfum. Nu mi-am dat seama sa iti spun de la inceput. De data asta Mirela va intelege, sunt sigura. 😉
Eu am pomenit de parfumul cu care se daduse acel baiat. In alte dati am pomenit despre parfumul portocalelor pe care le mancam, al fumului de tigare care imi aminteste de tatal meu, de mirosul bradului, al muschiului de copac etc…

Mirela

Bine ai venit, Nina, în Clubul poveștii parfumate!
Dacă nu ai pomenit niciun parfum, nu e grav, iar asta deoarece avem membri mai vechi în club care nu scriu ȘI despre parfumul creat, acela din sticluțe, dar amintesc anumite miresme, parfumuri naturale, arome care apar așa, spontan, în amintirile lor.
Ai descris senzațional parfumul luxului unei săli de cinema: ”e acela de nou, amestecat cu lemn, amestecat cu catifea neprăfuită și tablouri valoroase.”Ai perfectă dreptate, așa miroase luxul: a nou, a calitate,a bogăție pe care n-o prea avem pe-acasă. Dar pe care chiar și prezența banilor, în cazul tău câștigați cu sârg de copil, ți-o poate da.
Mi-a plăcut umorul cu care ai descris acel film imposibil de vizionat, mai ales pe ger, bbbrrrrr!!
Se pare că azi toți ne-am amintit de zile geroase petrecute la cinematograf, sau iarna de-afară ne dă ghes la amintiri din astea?! Ai umor și talent, mi-a plăcut să citesc.
Încă odată, bine ai venit în club! 🙂

Nina

Iti multumesc din suflet, Mirela, pentru cuvintele!
Am să am grijă ca parfumul să nu lipsească din povestirile parfumate ce vor urma. 🙂

pandhora

bun venit in Clubul Povestii Parfumate,Nina! 🙂
ai adus cu tine umorul unei povesti de iarna si afara si in sala de cinematograf…imi inchipui ce soc pe voi sa simtit frigul de doua ori :))
povestea ta evoca parfumul salilor de cinema care erau inca noi si elegante,evoca acele momente cand,mergand la film chiar simteai ca iesi in oras 🙂
nu stiu daca o sa incerc sa vizionez filmul,mi-e suficienta iarna de afara dar…cine stie :))

Nina

Multumesc pentru primirea călduroasă pe care mi-ati facut-o! 🙂 Chiar aveam nevoie de ea, mai ales după retrăirea senzatiilor de frig pe toate planurile. 🙂

Marmotica

Ce amintire friguroasa! MI-a placut tare mult cum ai descris senzatia noului cinematograf, nu am avut ocazia sa pasesc intr-o sala de cinema noua.. Acum toate seamana intre ele..

Nina

Bine v-am gasit! Chiar de neuitat. Sunt curioasa cand va vedea fratele meu postul asta ce-o sa zica. In primul rand cred ca se va uita la film. :))

madutza77

Ai dreptate ! cinematograful era unul din putinele locuri de distractie din comunism…La fel si eu ,impreuna cu fratele meu cel mare( caci eu am vreo trei) , dupa ce am strans bani multi in urma sorcovei , de pe la toate neamurile…intr-una din zile, ne-am hotarat fara stirea mamei ,sa plecam la cumparaturi. Afara ningea ca-n povesti si fiind suficienta zapada , ne-am hotarat sa luam si sania cu noi. Ne-am tras pe rand ,unul pe altul, pana am ajuns la Complexul din centrul orasului. Am intrat in magazin si dintr-o data , manati de dorinta de a cheltui banii, ne-am trezit ca niste “gaini in mijlocul gramezii”, invartindu-ne de la o tejgea la alta …cumparand: de la tejgheaua ” Articole pentru femei” am cumparat mamei o camasa de noapte, din nailon ( caci era la moda :)) ), de culoare mov- siclam, de la tejgheaua ” Articole pentru barbati” tatei o camasa cu maneca scurta , vernil , care habar nu am cum ,de i-am nimerit numarul, de la tejgheaua ” Tutungerie” am cumparat un sampon BOB, un sapun Irinel si un pachet de tigari “Carpati”- fara filtru ( de-astea fuma tata) si de la tejgheaua “Librarie ” am cumparat un joc care se numea Pionierul-CONSTRUCTORUL 2. Multumiti de cumparaturi, am pornit inapoi spre casa .Dar intre timp ninsoarea se intetise , fulgii de nea erau atat de mari ,ca nu puteai zari la 2 metri in fata.In drumul nostru am trecut pe langa Clubul Muncitoresc al orasului care era folosit pe post de cinematograf ,ce rula doar joia, sambata si duminica, de la orele 15-17. Si imediat ne-a venit ideea de a merge la film. Am lasat sania in grija doamnei de la casa de bilete si cu bratele pline de cumparaturi, am intrat in sala. Sala era plina ochi, am stat in picioare si tin minte ca am vizionat filmul:” Fantoma lui Barba Neagra”. Am ras cu lacrimi si bineinteles, cumparaturile noastre au stat pe jos… in intuneric, calcate in picioare. Cand s-a terminat filmul , am plecat acasa unde am constatat ca pachetul de tigari al tatalui era turtit si sfaramat, camasa de noapte a mamei era plina de praf si murdara , iar samponul nu mai era deloc. Am primit “bataia ” de rigoare ( caci mama avea alt plan pentru noi, cu banii aceia ), dar ne-am consolat cand am aflat, cat de fain era CONSTRUCTORUL 2, care ne mai alunga din plictiseala din timpul serilor de iarna. 🙂
Si-am incalecat pe-o sha, si v-am spus povestea mea ! :)))

Nina

Multumesc pentru poveste! Cred ca noi, copiii epocii de aur, aveam cu totii obiceiul de a merge la film in primele zile ale anului.
Dar oricat m-as stradui, nu-mi amintesc de jocul asta Constructorul. Cred ca de aia nu prea ma pricep sa pun caramida peste caramida. 🙂

elly weiss

Si eu iti urez bun-venit in Clubul Povestii Parfumate!
Sper sa-ti placa 🙂
Cum mi-a placut mie povestea ta. Incerc sa-mi imaginez cat de frig trebuie sa fi fost…cat de infriguratoare senzatie trebuie sa mai fi dat si filmul de ati fost nevoiti sa plecati din sala… Incerc…si aproape ca mi-a reusit. M-a luat cu frig :))
De vazut filmul acela…nu l-am vazut. Dar ii stiu numele…asa, din auzite.
Frumos.

Nina

M[ bucur mult ca v-a placut povestea. Sper ca data viitoare sa fiu un pic mai pregatitasi sa iasa si mai frumos.
Si eu cred ca la vara am sa ma uit la filml asta. 🙂

Laur

Eu si acum ma intreb daca a ajuns ‘mustaciosul’ la destinatie, ca noi am ajuns demult la casele noastre. Mai bine ii strangeam pe toti din sala si faceam un rummy si poate recuperam si bani de bilete. Apropo de parfum, cred ca mirosea a ‘Jubileu’, daca mai iti aduci aminte era parfumul tau preferat si care mi-a marcat copilaria. Amintiri ce trebuiesc scrise…

Diana

Bine te-am gasit, Nina!
Bun venit in Club! 🙂

:)) Superb! Povestea imi aminteste de un film, bulgaresc, cred: Intoarcerea lui Hordubal – ceva de genul. Un tip revenea acasa – de habar n-am unde – si mergea cu o caruta. A ajuns acasa, casa goala; a cautat mobilele pe la vecini, le-a dus inapoi in casa parintilor, a baut ceva si ce-o mai fi facut apoi a urcat in caruta si… s-a dus pe unde venise… Si mergea, si mergea… doar ca nu era iarna nici in film nici in realitate! Gresisem filmul, in ziua aceea – la cinematograful acela rula un film pana la pranz si altul de la pranz incolo… dar uitasem, si in loc sa vedem “Masina timpului” am vazut aproape jumatate din “Intoarcerea lui Hordubal”. Cine stie cand voi uita acesta eroare – sau oroare! 🙂
O seara frumoasa iti doresc!
Succese!

Nina

Bine v-am găsit, Diana!

HAhaha, care va să zică ai si tu un Canarul si Viscolul al tău, numai că-i bulgaresc și se cheama altfel.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.