Un weekend cu multe evenimente

De mult n-am mai avut un weekend așa plin. Câte ceva în fiecare seară și toate venind după o săptămână încărcată:

  • vineri am fost la Ladies bloggers party unde distracția adevărată a început după ce am plecat eu, dar n-am să mă plâng doar pentru atât, mai ales că am profitat din plin de timpul petrecut acolo și am primit un mărțișor frumos foc de la Andrei de care sunt tare mândră. Da, și de mărțișor și de Andrei, brăileanul meu drag. Mulțumesc Manafu și Vodafone pentru invitație!
  • sâmbătă am fost la ziua celei mai vechi și bune prietene pe care o am, Carmen. A fost o masă în familie, cu râsete, amintiri, voie bună și, nu în ultimul rând, cu mâncare excelentă gătită de Carmen și de soțul ei. Da am mâncat de-am rupt, era păcat mare să n-o fac, sper să mă ajute mult bicicleta săptămâna asta. 😀
  • Duminică…eee, duminică e cu poveste. După o sesiune de pictură, când toată familia, ba și niște prieteni veniți în vizită au lucrat la 3 tablouri în ulei foarte faine (asta-i părerea noastră, acum să vedem ce spun și cei pentru care le-am făcut), am plecat la concertul trupei Lala Band (sper că așa se scrie), o trupă de adolescenți printre ale căror fane se numără și Iulia cu Sonia. Am luat biletele de la începutul anului și fetele erau în culmea fericirii că se vor întâlni în sfârșit cu membrii formației preferate, întâlni zic, că de vorbit cred că vorbesc zilnic pe facebook și chiar la telefon cu ei. Le știu melodiile și coregrafiile, le știu obiceiurile și preferințele culinare, ce mai, vorba Soniei, sunt un fel de fani obsedați. Nu-i spuneți că v-am spus asta.  Ele au fost foarte încântate de concert, până și mie mi-a plăcut ce atmosferă au reușit să creeze puștii în Sala Palatului, numai Sorin nu pricepea de ce i-am luat și lui bilet la concertul asta. 😀

Una peste alta a fost un weekend plin, am băgat și cumpărături și călcat rufe, ca să nu mai zic de aspirator,  dar ne-am și relaxat, ceea ce sper că ați făcut și voi.
(Visited 23 times, 1 visits today)
nina

@Marmotzel- una dintre picturi e pentru tine. Sper sa-ti placa, n-am trimis-o, astept sa se usuce si cred ca te sun sa ne vedem ca n-am incredere ca ti-o aduce intreaga curierul. 🙂

Marmotzel

Ha si fara sa vreau am aflat si surpriza 😆 Chiar ma educasem in uichend sa stau chill si sa nu il mai intreb pe dl marmot din 5 in 5 min : oare ce imi trimite Nina ? :)))

nina

@anda- ai dreptate, cand ai multe de facut, și mai ales daca-ti plac toate, timpul trece repede,repepede. 🙁

@marmotzel- heheh, am vrut eu sa-ti spun dar tot degeaba că până nu vezi ce-am desenat tot nu știi aproape nimic. Sa stii ca nu s-a uscat deloc, dar pentru ca veau sa ajunga la tine cat mai curând, ti-l dau si il mai tii tu la uscat. Specialistii spun ca in 60 de ani e uscat complet. 😀

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.