Discutie

O fetiță, elevă în clasa a VII-a la un liceu din Bucuresti, este rugata de doamna profesoara de, sa zicem, matematică să strângă bani de la toti colegii pentru o culegere. Fetița se ocupă, foarte mândră de responsabilitatea care i s-a dat. După o vreme, doamna profesoara o întreabă:

– Spune-mi, ai reușit să strângi banii de culegere.

-Da, doamna, mai au să-mi aducă doar doi copii.

Continue reading Discutie

Am trecut și eu prin asta

Nu știu dacă ați citit postul anterior, dacă n-ați făcut-o nu-i timpul trecut, pentru că ce scriu acum are mare legătură.

Să fi avut eu vreo 10 ani pe vremea când descoperisem pasiunea pentru tenisul de câmp și, cum printre blocurile în jurul cărora am copilărit, nu erau câmpuri, de terenuri de sport nu vă mai spun, găseam o mare plăcere în a trimite cu putere mingea de tenis în pereții blocurilor. Și ca orice copil cu ceva minte, nu făceam asta la blocul meu, mă gândeam că îi zdruncin rezistența cu loviturile mele, așa că mă jucam cu racheta și mingea în peretele blocului de vizavi.

Alesesem peretele blocului cu geamurile cele mai rare și mai mici, copil deștept, vă spuneam. Azi așa, maine așa, întrebarea nu era dacă nu cumva voi sparge unul din geamurile locatarilor, ci când îl voi sparge. Evident că eu nu gândeam așa atunci, eu îmi vedeam doar de antrenamentul meu și de bucuria jocului. Trebuie să vă mai spun și că nu eram singura care făcea asta, știți voi, blocuri multe, copii nenumărați, talente cu nemiluita.

Continue reading Am trecut și eu prin asta

Din nou la școală

De ieri a început iar școala iar fetele s-au pregatit de plecare așa cum au putut, pentru că noi am fost ocupați cu bunicul lor care tocmai în timpul acela se întorcea acasă, după un stagiu de 15 zile la spital. 🙁

Încă de dimineață stabilisem cu ele să se pregătească singure pentru revederea cu colegii, iar în schimb eu le-am promis că le duc cu mijloacele de transport în comun la școală. 😀  Nu întrebați, nu gumesc, asta-i dorința lor, e o poveste lungă și veche, iar replica Soniei cu “Orice copil are dreptul de a merge pe jos la școală“, este deja celebră.

Am zis ca măcar în prima zi de școală să le fac pe plac și-am plecat cu două mândre după mine spre stația de autobuz, care a venit extrem de rapid și am ajuns neașteptat de repede în stația de tramvai.  Aici am așteptat un pic și am avut astfel timp să le inspectez pe fete. Iulia era bine îmbracată, adică gros, avea părul pieptănat pe sub căciulă și dinții curați, Sonia însă, deși la fel de bine îmbrăcată…

Continue reading Din nou la școală