A mai trecut una

Daca vrei să nu bagi de seamă cum trece timpul, săptămânile, lunile, anii, te rog să ai în vedere regulilor de mai jos:

  • nu lăsa un weekend să treacă fără să iei toată casa la mână, aspirat, spalat, scuturat… știi tu;
  • dacă totuși duminică pe seară ai terminat treaba, culcă-te devreme, mâine e luni și ai treabă;
  • Luni nu rezolva treburile importante, ai timp de ele în timpul săptămânii, pierde vremea, vezi un film, lălăi-o la muncă, asta va fi singura zi bună din săptămână;
  • Marți intră tare în probleme și nu lăsa nimic pe mâine, ascută la mine, săptămâna e pe sfârșite;
  • Miercuri aveți ședința aia importantă, stai cu inima-n gât până se întâmplă. Seara acasă vrei să te relaxezi, dar ai uitat să-ți plătești facturile și bagi o sesiune prelugită de plăți online.
  • Joi ai program cu copilul, deși aștia la muncă au proaspătă în minte ședința de ieri și pun chestii noi în aplicare. Te bulversează complet și după-amiaza ta cu puștiul se transformă într-o semi-corvoadă. Până la urmă reușești să te relaxezi când mergi la culcare. Mai e o zi și ești din nou în weekend.
  • Vineri în loc să te bucuri că urmează două zile libere în care te poti ocupa în voie de prima regulă din înșiruirea asta, îți dai seama că a mai trecut o săptămână și nimic, dar nimic notabil nu s-a întâmplat. Așa că ai grijă ca săptămâna viitoare să nu-ți lipsească din program următoarele:

trece timpul      Doar nu crezi că o să te învăț eu ce să faci tu ca să ai o viață frumoasă pe care să n-o simți trecând degeaba. Știi tu mai bine chestiile astea. Ok, dacă le știi, spunele tare să te aud și eu. Că poate bag la cap câte ceva. 🙂

Continue reading A mai trecut una

Rezumatul saptamanii trecute

Nu s-a mai întâmplat niciodată să nu apuc să scriu pe blog măcar două cuvinte de-a lungul unei întregi săptămâni. Am mai avut eu perioade și mai grele ca asta, dar tot am găsit acolo câteva minute pentru jurnalul ăsta virtual. Acum însă mi-a fost imposibil, deși laptopul mă aștepta cuminte în fiecare zi conectat la internet și cu parola blogului ținută minte. N-a fost să fie!

Mi-am încălcat promisiuni (sper ca săptămâna ce vine să reușesc să le duc totuși la bun sfârșit), n-am răspuns unor mailuri destul de importante, am lăsat temele copiilor necorectate și nu mi-am curățat unghiile de oja sărită decât sîmbătă târziu. Am avut însă motive întemeiate să nu pot face toate astea, sper numai să nu fi fost totul în zadar.

Am umblat prin spitale (nu pentru mine, dar pentru niște oameni destul de apropiați), am avut în gazdă o fetiță din Germania venită la Waldorf cu un grup de copii de la ea din țară, am avut de predat o comandă care ne depășea cu mult capacitatea de producție într-un termen foarte scurt, etc. Nu mai vreau să-mi aduc aminte. Aș vrea s-o iau azi de la zero, dar mă gândesc la ziua de mâine și îmi dau seama că urmează o săptămână la fel de stresantă. Poate și mai și. Din nou spitale, din nou comenzi urgente, unde mai pui că joi e ziua mea, sâmbătă plec la țară și în două săptămâni sunt nașă de cununie și botez. N-am comandat lumânările, n-am rochie pentru biserică, n-am învățat Crezul, n-am luat hăinuțele de botez pentru bebe ștrumf. Hai că stau bine!

Continue reading Rezumatul saptamanii trecute

De ce nu scriu

Am avut o săptămână nebună și țineți cont că nu s-a terminat. Nu vreau să vă povestesc, a fost ca de obicei cu bune si cu rele, și a culminat ieri, când de ziua lui Sorin aproape că și-a tăiat un deget. Și ca și cum asta n-ar fi fost de ajuns, după amiaza m-a chemat diriga fetelor la școală. Nu vreți să știți.

Azi avem zi de mani-pedi în familie, după care pe seară doamna toane se duce la coafor să se transforme în zână, întrucât mâine va presta cu farmec la starea civilă alături de viitorii ei fini.

În tot timpul ăsta atelierul dă pe dinafară de treabă, comenzi mari și mici așteaptă să fie finalizate, clienții sună sau trimit mailuri, facturile așteaptă să fie achitate.

Continue reading De ce nu scriu

Covorul, cât e covorul?

Am fost luni cu soţul până undeva, nu spui unde, treabă serioasă.

La întoarcere văd la un magazin, expus în vitrină un covor. Erau mai multe expuse dar eu am văzut numai unul. Foarte mişto. Mi-au rămas ochii la el. Am deschis geamul la maşina (deci da, l-am văzut din trafic şi eram relativ departe de trotuar) am ieşit jumate pe geam şi am strigat la vânzătorul care era în faţa magazinului la o ţigară:

-Covorul, cât e covorul?

– x350 lei, zice el.

Continue reading Covorul, cât e covorul?