Tag: intamplari

Nea Gelu

Nea Gelu e un om care nu va interesa niciodată pe nimeni. Cu excepţia mea şi asta doar azi. E un om a cărui faţă nu și-o va aminti nimeni peste ani, în afara urmașilor lui și-a celor câţiva vecini care-i dau bună ziua, uneori privind în altă parte.

Nea Gelu nici măcar nu are vârstă, era bătrân încă de când m-am mutat eu în cartier, este bătrân şi acum după aproape 15 ani. În tot acest timp a fost un vecin cum nu se poate mai respectuos. Şi-a văzut întotdeauna de treaba lui, din cauza asta babele din zonă nici nu-l prea suportă.

Nea Gelu locuieşte singur de când îl ştiu. Baba i-a murit în urma cu 20 de ani și de atunci e pe cont propriu, cum se spune. Azi mi-am adus aminte de el pentru că era în faţa mea dimineaţă la pâine. Mirosea a săpun.  Avea mâinile mari şi muncite, de om care ştie ce-s greutăţile şi se luptă să scape de ele. Uneori mă gândesc că eu la vârsta lui nu voi mai lupta. Ce folos să scap de greutăţi la bătrâneţe? Dar el nu gândeşte aşa. Face scăunele şi alte obiecte din lemn pe care le vinde. Din când în când la poarta lui se opreste o mașină roșie care încarcă minunile pe care el le meșterește. Nu știu unde le duce, probabil că le vinde pe la munte turiștilor dornici de lucrături autentice ale meșterilor de pe la țară, turiști care habar n-au că tocătorul proaspăt cumpărat e făcut undeva la un colț de București. Și e păcat, pentru că meșterul nostru merită  o mai mare recunoaștere. În tinerețe făcea decoruri pentru teatru. Un teatru adevărat.

Continue reading Nea Gelu

Până acum am devenit ceea ce sunt!

Dacă existența noastră s-ar cuantifica în jumătăți de zile, atunci ar trebui să trăim într-o viață cincizeci de milioane de  asemenea momente. Dacă ne-am aminti numai 1% din acestea și tot ar însemna că avem o memorie de elefant. Și totuși, atunci când ești întrebat care-i cel mai frumos/intens/emoționant moment din viața ta, te gândești la maxim 10 întâmplări. Da, întâmplări, pentru că asta au ajuns să însemne momentele memorabile din viețile noastre, întâmplări.

Parcă trec zilele pe lângă noi, parcă ne pierdem în amănunte, parcă tot așteptăm să se termine ceva ca să putem începe să trăim.

Când ești copil abia aștepți să termini școala ca mai apoi să poți arăta lumii întregi de ce ești în stare. Tragi tare, înveți mult, pierzi nopțile citind și speri că astfel vei ajunge cineva, părinții tăi vor fi mândri de tine și fetele frumoase vor roi în jurul tău. Nu ca acum când doar una, e drept, nu de lepădat, se ține scai de tine. Și timpul trece…

Continue reading Până acum am devenit ceea ce sunt!

Numai mamă să nu fii

Ieri am plecat, ca o mamă responsabilă ce sunt, cu fetele la școală în întârziere. Astea mici, eu le zic în continuare așa deși nu mai sunt chiar mici, aveau fiecare câte 2 lei pe care cu maturitatea specifică vârstei voiau să-i investească în câte-o merdenea.

În apropiere de școală e o patiserie și cu toată întârzierea am zis că nu-i bai să ne abatem un minut, două la patiserie. Am tras mașina lângă bordura din fața coșmeliei cu pateuri și fetele au zbughit-o la coadă. Cred că-i singurul loc la care încă e coadă în țara asta, dacă nu punem la socoteală supermarketurile în perioada sărbătorilor. În timp ce ele se ocupau de achiziție, eu în mașină citeam e-mail-urile și încercam chiar să răspund unora dintre ele.

La un moment dat ușa din spate se deschide și aud voci: “Hai că mi-am luat.” “E prima dată când îmi iau merdenea la pachet.”, chestii din astea, dupa care aud din nou ușa închizându-se. Pun telefonul deoparte, îmi leg centura, pornesc motorul, dau semnal, mă asigur și plec. Ca să ajung la școală trebuia să fac și o manevră de întoarcere. Când eram pe mijlocul stărzii încercând să întorc cât se poate de regulamentar într-un loc unde manevra asta e interzisă, o aud pe Iulia din spate zicând:

Continue reading Numai mamă să nu fii

Cum am umblat aproape o săptămână pe la medici

În România. Că tot are dojo o impresie bună despre cum ești tratat la noi. Nu vreau să i-o stric, vreau doar să-i spun că nici aici nu-i întotdeauna ok din prima.

Acum vreo 5 ani într-o primavară spre vară, ne-a adus o vecină un castronel cu zarzăre. Verzi. Nespălate. Copilul Iulia le-a văzut pe masă în curte și le-a mâncat. Pe toate.

În seara aia n-a vrut la cina decât o salată din care a ciugulit puțin castravete. A doua zi dimineață n-a vrut să mănânce nimic din ce i-am dat. Am insistat. A mâncat un sendviș până la urmă, dar l-a vomat în zece minute. Hmm. La prânz la fel. A mâncat felul unu, felul doi  l-a refuzat, după care a vomat din nou. Deja am intrat în panică. 

Continue reading Cum am umblat aproape o săptămână pe la medici

Atenție…

Stăm toate trei și ne încălzim în zgârcenia soarelui de iarna.  Avem după noi trei genți și așteptăm un microbuz din acela care te duce din oraș în satele din împrejurimi. Da, există.

Chiar înainte de a ne transforma cu totul în stane de piatră, apare și el, marele alb. Oprește în dreptul nostru și șoferul ne invită să urcăm și ne spune că biletele se plătesc mai târziu.

Urc fetele aproape pe sus, Sonia insistă să ducă ea geanta cea mai mare, așa că-s nevoită ca pe ea s-o ridic cu tot cu bagaj. Coridorul strâmt al mașinii nu ne permite prea multe manevre, așa că bag bagajul mare la picioarele noastre, sub a doua bancă (n-am ocupat prima bancă deși am fost primii călători, am zis că acolo stau pilele șoferului, sau dupa caz, niște babe), iar rucsacii îi pun sus, în locul special amenajat pentru bagaje de genul ăsta. Adica, mai mici. Sincer, așa am crezut.

Continue reading Atenție…

Operațiunea faxul Conțești

Uneori, când crezi că nu se întâmplă nimic, intervine ceva.

De două zile n-am cartușe în multifuncționala din birou. Din cauza crizei, am atât de mult de lucru că n-am avut timp să-mi umplu cartușele. Așa că printez ce-mi trebuie la imprimata din casa, și fac pentru fiecare foaie un traseu de 30 m dus intors. O plăcere. 

Ieri, în timp ce  mă împărțeam în mai multe ca să termin tot ce aveam de făcut, a venit la mine o vecină bătrână care avea de trimis un fax la Primaria din Conțești. Avea numarul. Voia să trimită buletine, certificate de naștere, chitanțe, adică nimic care ar fi mers băgat direct în fax. Trebuia să le fac copii.  La toate.

V-am spus că nu aveam cartușe, iar scula din casa e doar imprimantă, nu știe copiere. Și dă-i și scanează-i actele, apoi dă-le print la distanță. Nimic mai simplu, numai că paginile refuzau să se printeze. Știți situațiile alea în care te grăbești de nu mai poți și nimic nu-ți iese? E, cam asta era. Până la urmă am share-uit documentele scanate și le-am tipărit de la alt calculator ( da, televizoare și computere avem să ne punem și-n cap).

Continue reading Operațiunea faxul Conțești

O zi şi-o noapte

De alaltăieri începând cu ora 23.00 şi pana azi-noapte la 2.00 n-am avut curent eletric.

Nu-i bai, că oricum stăm într-un cătun depărtat de civilizaţie, în care oricum energia electrică ne ajută doar să urmărim telenovele şi să ne uitam la acces direct…

Nu frate!!! Stăm în Bucureşti, chiar într-o zonă oarecum industrială, unde lipsa energiei duce la pierderi de bani.

Acum, nici nu vreau să fiu absurdă şi să nu înteleg că “s-a împuşcat un cablu subteran”, dar să spui că se remediază până la 6.00, apoi pâna la 10.00, 13.00,17.00, 19.00, 23.00 şi aici nu mai ştiu că m-am dus la culcare, mi se pare o încercare disperată de a evita scandalul. Tactică greşită, eu zic că dacă ar fi spus direct “măi oameni buni, o zi şi-o noapte nu veţi avea curent, vedeţi şi voi cum vă descurcaţi”, ar fi fost mult mai bine, am fi mâncat toată mancarea din frigider sau şi mai bine,  am fi dat-o unor amărâţi, nu le-am mai fi chemat ieri pe lucrătoare la atelier, cu speranţa deşartă că va veni curentul şi vor putea începe să lucreze, ar fi avut şi femeile alea o zi liberă, am fi refăcut stocul de baterii pentru lămpile de rezervă, Doru, cel cu magazinul mare de la colţ, şi-ar fi pus marfa din frigidere într-o maşină frigorifică, Sorin ar fi trimis mailul ăla, cu oferta de care depinde activitatea atelierului pe urmatorii doi ani, de undeva din oras, ehe, câte n-am fi făcut… Dar aşa…

Continue reading O zi şi-o noapte

Scurte de primavara

  • azi e 9 martie, se mananca mucenici si se bea vin. In pahare. Multe pahare. Ok, te poti descurca cu un singur pahar numai vinul sa curga. 😀
  • ghioceii mi-au inghetat pe birou. E frig.
  • copiii vor sa vina vacanta mai repede.  Vacanta de vara, nu altceva. Hhm, ce noutate, parca n-ar fi fost asa de cand lumea.
  • stam imbracati la birou. Centrala e trecuta pe vara de la 1 martie.
  • nu-mi mai tin franele la spark. Fluiera. Cica nu-i problema. 🙁
  • Sonia mi-a spus ca ieri un coleg i-a spus: ” esti tare”. N-am inteles contextul, dar ea era mandra de treaba asta.
  • am un inel nou si frumos pe deget. Imi place de mor. E cadoul primit de 8 martie. Merit!

Sa aveti spor la bautura! Maxim am spus!