Primul comentariu

first coment 2Era începutul toamnei lui  2008 și aveam blogul de aproximativ o lună, când am primit primul comentariu de la un cititor necunoscut. Animalici. Acum când mă uit în urmă mi se pare că-i un pic spam, dar atunci am fost în culmea fericirii: Am un comentariu de la un necunoscut. Un necunoscut a citit ce-am scris și a lăsat și-un comentariu.

Mai avusesem eu comentarii până atunci de la oameni pe care, chiar dacă se semnau ”Colegu”, ”Kiki” sau ”sora lui Kiki”, îi cunoșteam în realitate. Dar Animalici ăsta era străin. Necunoscut. Minunat.

Comentariul era scurt. Ok, foarte scurt. După care omul (sper din suflet să fi fost om) a revenit și-a zis ceva fără rost.  Nu m-am supărat. Din contră, de emoție nici nu i-am răspuns. Adevărul este că nici nu prea aveam ce să răspund la așa vorbe.

Continue reading Primul comentariu

Să nu pierdem timpul…

Trebuie să recunoaşteţi că după aşa un weekend e musai să ne adunăm şi să avem o săptămână plină de reuşite. Adică, dacă nici după o vreme ca asta, în miez de noiembrie, nu sunteţi mulţumiţi, atunci nimic nu vă mai poate mulţumi pe voi.

Lăsaţi în urmă gândul că n-aţi plătit integral ratele, că salariile v-au scăzut şi că pe plan mondial, pentru că au fost multe inunadaţii în China anul ăsta şi nu s-a făcut la ei, chinezii au cumpărat tot bumbacul pe care l-au găsit pe piaţă. Să vedeţi acum scumpiri de haine, chiar dacă ele sunt în magazine de anul trecut şi n-au nici picătură de bumbac în compoziţie. Că aşa-i în tenis!

Mă rog, ziceam să lasam astea în urmă şi să ne concentrăm pe ce trebuie să facem pentru ca grijile de mai sus să nu ne mai bântuie. Să muncim, fraţilor! Nu în plus, nu în afara orelor de program , nu până la epuizare, ci cu plăcere. Să ridice primul piatra acela dintre voi care-i epuizat de muncă, care în timpul programului nu aruncă el şi-un ochi pe blog, twitter sau facebook chiar şi atunci când astea nu au nicio legatură cu felul în care câştigă el bani? Ok şi asta nu-i nimic, că nu  strică să te deconectezi de la muncă măcar 5 minute/ora (mai ţineţi minte ce bine ne făceau pauzele din şcoală?),  problema reală  apare atunci când în timpul orelor de lucru voi doar vă faceţi că munciţi. Nu-mi spuneţi că atât sunteţi plătiţi, atât munciţi, că nu ţine. În felul ăsta pierderea e de ambele parţi. Şi a voastră şi a angajatorului. Tu pierzi timp, iar timpul, cum ar spune Mastercard, e nepreţuit. Iar angajatorul pierde bani. Bani pe care un angajat conştiincios şi capabil i-ar putea câştiga pentru el dacă ar şti să-l motiveze. Sincer, cred că în sistemul motivaţional stau toate problemele românilor. Noi nu suntem din cei care să facă ceva din convingere.  Nouă trebuie să ne dai motive pentru a face ceva aşa cum trebuie. Iar cei care trebuie să ne motiveze sunt preocupati cu altceva. Nimic important. 

Continue reading Să nu pierdem timpul…

Când nu ştim să facem nimic, dar vrem bani mulţi

Ramona are 20 de ani şi refuza orice job plătit sub 1000 lei. Nu o interesează altceva decât să câştige mai mult de 1000 lei/lună. Nu merge la interviuri să laude ce ştie ea să facă sau să afle ce-i necesar să ştie pentru a face faţă postului, ci merge pentru a vedea ce salariu se oferă.

Dacă pentru un om cu familie şi responsabilităti  (nevastă casnică şi rată la bancă)  suma asta este derizorie, pentru Ramona n-ar trebui să se pună problema aşa.  Ea locuieşte cu părinţii şi nu trebuie deocamdată să contribuie cu nimic la cheltuieli. Acum ar fi momentul ca ea să profite şi să înveţe, chiar dacă asta înseamnă să accepte o slujbă  unde poate căpăta experienţă pentru un viitor job pe bani frumoşi. Acum e perioada în care poţi alege să faci ce-ţi place. Îţi este la îndemână să accepţi un salariu de junior şi să înveţi cât mai multe dintr-un domeniu care-ţi place. Ştiu că sunt  tineri care fac asta, dar sunt ingrijorator de mulţi care nu gândesc aşa. Ei vor salariu mare şi dacă se poate să nu se streseze prea tare.

Ţin minte că pe vremuri îmi plăcea atat de mult să lucrez în publicitate, încât aş fi vrut să lucrez într-o agenţie ca deschizător- închizător de uşi. Gratis. Doar ca să cunosc lumea din domeniu, să vad cum se desfăsoară o campanie cap-coadă, să fur de la cei cu experienţă…  N-aş fi făcut acelaşi lucru într-o fabrică de conserve. Pentru că nu-mi plac conservele făcute în fabrici. Nu se comapară cu cele făcute în casă. 😀

Continue reading Când nu ştim să facem nimic, dar vrem bani mulţi

Cum fac copiii curăţenie

Tata:

– Voi doi (eu si fratele meu, Laurenţiu) nu ieşiţi afară la joacă, pâna nu e curaţenie lună la voi în cameră.

Noi, cu capetele plecate şi feţele triste, intrăm în cameră şi privim resemnaţi dezastrul. Totul era cu susul în jos, adică paturile nefăcute, hainele curate amestecate cu cele murdare erau prezente la tot pasul (la propriu), cărţile şi caietele într-o dezordine de nedescris pe birou, pe scaun, pe pat… perdeaua era desfăcută din câteva cleme, cănile cu laptele de seara stateau stinghere pe marginea mesei, iar asta era doar ce se vedea, la o simplă aruncare cu privirea.

Nimic nu amintea de faptul că cu doar 24 de ore înainte camera abia fusese amenajată. Nimic. Poate doar lipsa prafului vizibil, dar cine să mai caute urme de praf în aşa dezastru. Fusesem ca două mici termite care văzându-se într-un loc numai al lor,  frumos amenajat, dăduseră frâu liber bucuriei şi se alelesese praful de tot. Sau aproape de tot, pentru că încă se mai putea face câte ceva.

Continue reading Cum fac copiii curăţenie

Restul e rutină

Un mijloc de săptămână normal. Citeam aseară în “Noaptea de sânziene” a lui Eliade, că:  “Trăim câteva ore de viaţă adevărată la fiecare zece-cincisprezece ani. Restul e rutină.”.

Majoritatea dintre noi ne mulţumim cu asta. E ok aşa. Ne e greu să ne ieşim din rutină, ba câteodată, când ni se dă o şansă, facem noi în aşa fel încât s-o ocolim. Şi suntem mulţumiţi. Nu ne legăm la cap dacă nu ne doare, nu ne pasă de suferinţele din jur şi invidiem reuşitele celorlalţi. Da, da, le invidiem. De cate ori aţi felicitat sincer pe cineva, fără ca undeva în sufletul vostru să speraţi ca reuşita lui să fie efemeră?

Continue reading Restul e rutină