Cum fac copiii curăţenie

Tata:

– Voi doi (eu si fratele meu, Laurenţiu) nu ieşiţi afară la joacă, pâna nu e curaţenie lună la voi în cameră.

Noi, cu capetele plecate şi feţele triste, intrăm în cameră şi privim resemnaţi dezastrul. Totul era cu susul în jos, adică paturile nefăcute, hainele curate amestecate cu cele murdare erau prezente la tot pasul (la propriu), cărţile şi caietele într-o dezordine de nedescris pe birou, pe scaun, pe pat… perdeaua era desfăcută din câteva cleme, cănile cu laptele de seara stateau stinghere pe marginea mesei, iar asta era doar ce se vedea, la o simplă aruncare cu privirea.

Nimic nu amintea de faptul că cu doar 24 de ore înainte camera abia fusese amenajată. Nimic. Poate doar lipsa prafului vizibil, dar cine să mai caute urme de praf în aşa dezastru. Fusesem ca două mici termite care văzându-se într-un loc numai al lor,  frumos amenajat, dăduseră frâu liber bucuriei şi se alelesese praful de tot. Sau aproape de tot, pentru că încă se mai putea face câte ceva.

Cu ochii în lacrimi, mai supăraţi pe tata decât pe noi, am început să strângem. E un fapt dovedit că durează infinit mai mult timp să aranjezi decât să deranjezi, dar în cazul nostru nici cu inelul Arabellei nu s-ar fi rezolvat mai repede decât am rezolvat-o noi.

Am luat toate hainele grămadă şi le-am indesat în şifonier. Am pus cărtile una peste alta şi le-am aruncat în dulapul cu cărţi a cărui uşă cu greu a rezistat închisă, am întins aşternuturile pe pat şi în câteva minute, după ce am prins pâna şi perdeaua la loc, ieşeam din camera cu cănile murdare de lapte pe care le-am spălat frumos la bucătărie.

Tata s-a uitat cu drag la noi şi a trecut repede dintr-o extremă în cealaltă, a renunţat la critica constructiva şi după ce şi-a aruncat un ochi în cameră s-a declarat mulţumit şi ne-a lăsat la joacă. 🙂

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Aseară când am ajuns acasă în afară de faptul că fetele îşi lăsaseră ghiozdanele în curte, nu aveam ce să le reproşez, camera lor arata bine (nu vreau să exagerez şi să zic că era curat). Asta până mi-am adus aminte de modul în care făceam eu curat la vârsta lor, şi am deschis şifonierul.  Camera s-a umplut de haine. 😀

Unele lucruri nu se schimbă niciodata. 🙁

(Visited 35 times, 1 visits today)
good girl

Nina, cu maxima parere de rau te anunt ca unele lucruri nu se schimba chiar niciodata. Din acest punct de vedere mi-am pierdut speranta. In fiecare zi ajung acasa, culeg, sortez, asez, aranjez… inutil. A doua zi o iau de la capat… 🙁
Nu zic ca tre’ sa fie toata lumea nebuna ca mine – vezi bucataria dupa ce fac eu ordine 🙂 – dar macar asa, sa nu ma agreseze la ochi…
In concluzie, macar bucura-te ca fetele strang si le inghesuie undeva. Intr-o zi o sa te iau cu mine acasa, sa vezi acolo dimensiunea dezastrului… 😀

Alina

Am ras cu lacrimi, parca ma vedeam pe mine si pe sora mea cu ceva ani in urma. Frustrant e ca si omul meu, care acusi-acusi face 30 de ani, tot asa procedeaza. Singurul loc unde face ordine cum trebuie este dulapul cu scule: pentru ca eu nu pricep la ce ii folosesc atatea seturi de imbusuri, de torxuri, de surubelnite de varii marimi, pile, freze, melci, scoici, raci, craci 🙂 In rest, vai de mama si de om, e mai rau decat un copil mic.

nina

@Alex- hai ca maiai un pic si treci in cealalta tabara. Atunci chiar nu va mai fi niciunul. 🙂

@Alina- Hahaha, cunosc si eu pe cineva asa si e tot sot. 😀

@mRcosmin- 🙂

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.