Înainte să fim ai voștri

Anul trecut am stat cam prost cu cititul, au fost în jur de 25 de cărți în total, cu tot cu cele neterminate, și au fost multe așa. Ori am eu pretenții prea mari de la carte, ori nu mai am suficientă răbdare să las un carte să mă prindă, ori … Ideea este că am renunțat la multe cărți și mi-am propus ca anul acesta să selectez mai atent cărțile care-mi  vor ajunge pe noptieră sau în kindle.

Am pornit 2019 foarte bine din punct de vedere al cărților, am terminat deja trei și citesc acum ceva în engleză (merge mai greu decât m-aș fi așteptat), dar azi vreau neapărat să vă povestesc despre această carte scrisă de Lisa Wingate (nu cred că am mai citit ceva scris de ea):  Înainte să fim ai voștri. 

Nu am citit nicăieri o recomandare, am intrat zilele trecute într-o librărie și pur și simplu cartea mi-a ieșit în față. Deși titlul semăna cu cel al seriilor pe care le citește  tineretul azi (Înainte să te cunosc, După ce te-am pierdut, etc), povestea asta nu-i deloc una asemănătoare. Dar deloc. Vorbim acum de o carte inspirată dintr-o poveste reală, fără ca niciun personaj să fie totuși real. Acțiunea se petrece pe două planuri, unul în perioada 1939-1940 și altul în zilele noastre. E despre copilărie, despre mii de copii smulși de lângă părinții lor și vânduți apoi către familii bogate și dispuse să plătească bani grei pentru a avea un copil (existau la mica publicitate din ziare anunțuri de tipul “Vrei să-ți faci un frumos cadou de Crăciun, ia-ți un copil cu ochii albaștri!”). Este despre încercări, despre nesiguranță, despre iubire, despre regăsire și alegere. Lucrurile acelea s-au întâmplat cu adevărat, poate nu cu Rill, Fern sau Judy, dar sigur cu mulți alți copii, cu multe alte destine.

Continue reading Înainte să fim ai voștri

Împăratul Muștelor

Da, știu, trebuia să fi citit cartea asta în urmă cu mulți ani, dar n-am făcut-o decât în anul de grație 2018. La început.

Împăratul mușelor  de William Golding îmi confirmă credința că nu există ”persoană inocentă” și că orice excepție confirmă, de fapt, ipoteza asta.

Un grup de copii (cei mai mari au 12 ani și cei mai mici nu mai mult de 5 ani) care supraviețuiesc unui accident aviatic se găsesc împreună pe o insulă pustie, unde găsesc totuși hrană și apă potabilă din belșug, dar nu există oameni mari. Adulți, adică. Deși au toate premisele pentru a supraviețui civilizat până când vor fi găsiți, reușesc chiar și să aprindă focul, cei mici ajung să se certe și chiar să se ucidă între ei aparent fără niciun motiv demn de luat în seamă, asta dacă nu ținem cont de frici și de dorința unora de a conduce grupul.

Continue reading Împăratul Muștelor

Cărțile lui 2017

Am scris maxim trei recenzii de carte anul acesta pe blog. Nop, am verificat, am scris doar una. Unde sunt anii în care scriam recenzii la absolut tot ce citeam? Nu știu, dar le port o amintire plină de nostalgie.

Anul acesta, deși nu m-am omorât cu recenziile, mi-am notat conștiincioasă într-o notiță tot ce-am citit. Pe măsură ce se strângeau cărțile acolo, îmi propuneam ca neapărat să și scriu ceva despre ele, dar uite că suntem la sfârșitul anului și mai mult decât să transfer aici lista cu cărți (poate vă inspiră și pe voi), n-am făcut nimic.

Hai să vedem:

Continue reading Cărțile lui 2017

Ce mai citesc

marte-rosuDe o lună întreagă citesc la Marte Roșu de Kim Stanley Robinson .

Subiectul clasic, omenirea și-a dat seama că Pământul n-o mai suportă și trimite 100 de oameni pe Marte să încerce să se adapteze și să transforme planeta roșie într-un loc mult mai primitor pentru pământenii care-i vor urma.  Îmi place de numa, mi se pare o chestie care-ți deschide capul și te face să-ți pui niște întrebări, dar în același timp să și găsești răspunsuri la ele. Pe mine una mă face să încerc să fiu foarte bună în ceea ce fac. Să mă străduiesc zilnic, să învăț, să nu mă dau bătută, să găsesc soluții.

La un moment dat în timpul lunii care tocmai a trecut, am fost la țară la ai mei și am uitat cartea acolo. Acasă pe noptieră mă așteptau celelalte două volume din serie, Marte Verde și Marte Albastru. Vă spun, îmi place atât de mult povestea încât am început deja Marte Verde. Abia am trecut de primele 400 de pagini (citesc doar seara înainte de culcare maxim 15 minute că ora mea de culcare oricum e foarte înaintată) și sunt deja sigură că imediat ce-mi recuperez prima parte de la ai mei, voi lua lectura fix din locul în care am lăsat-o, pentru că ajung oamenii aceia de pe Marte la un nivel de civilizație și se împacă unii cu alții și le cresc afacerile (rudimentare sau super-tehnologizate, normal), de vreau neapărat să aflu ce explicație are autorul pentru felul în care au făcut asta.

Continue reading Ce mai citesc

Pete Sampras – In mintea unui campion

in-mintea-unui-campion-invataturile-unei-vieti-petrecute-in-tenis_1_fullsizeÎntr-o după-amiază din 1990  eram în sufrageria apartamentului nostru din Târgoviște și mă uitam la Eurosport. Se transmitea finala US Open-ului și jucau doi sportivi despre care eu nu știam nimic. Am ales la întâmplare să țin cu unul dintre ei și m-am uitat la meci. A câștigat al meu. Numele lui era Pete Sampras și adversarul lui din acea finala era Andre Agassi. Sampras avea atunci 18 ani și avea să devină cel mai longeviv sportiv care a reușit să încheie ca și nr. 1 mondial 6 ani la rând. Pe tot parcursul carierei lui a fost tenismenul meu preferat, iar cartea despre care vorbim nu face decât să-mi confirme faptul că a fost un profesionist desăvârșit.

Dacă vreți să știți cum gândește un sportiv de super-performanță, dacă vă place tenisul și vreți să învățați niște chestii pe care nu prea le găsiți în altă parte, citiți cartea asta și Open-ul lui Agassi. Mie mi-au plăcut cărțile astea în mod deosebit, înclin un pic spre modul în care e scris Open, dar nici nu mă așteptam la altceva de la Sampras, în afară de o carte profi despre tenis. Și mintea unui campion. Ce gândește el în timpul meciurilor e super interesant de aflat. De azi înainte am să mă uit altfel la tenis. O să știu sigur că băieții ajunși în setul cinci al unui meci important sunt absolut la limita puterilor și clar câștigă meciul acela cu mintea mai tare, nu cu brațul mai puternic.

După o carieră fabuloasă, Pete Sampras s-a retras în 2002, după ce a câștigat din nou US Open-ul într-o finala foarte frumoasă jucată împotriva lui, ați ghicit, Andre Agassi. Uitați-vă la înregistrarea asta și gândiți-vă că îmbrățișarea accea de la sfârșit vine după 12 ani de prietenie și rivalitate la cel mai înalt nivel și 34 de meciuri oficial jucate împreună, 20 câștigate de Sampras și 14 de Agassi:

Va las cu recomandarea de a citi cartea și vă mai las cu discursul lui Agassi legat de retragerea lui Pete Sampras: „Am crescut alături de acest tip, am jucat împotriva lui atâta timp, este o parte importantă a carierei mele, este un om important în viața mea, așa că am o notă de regret că nu va mai fi aici. Ne va lipsi mult.”

Open

openAm citit Open, autobiografia lui Andre Agassi, în vacanța de 5 zile petrecuta luna trecută în Grecia. Pe măsură ce citeam, le povesteam fetelor și Adrianei pasaje din carte, iar atunci când în ziua 4 am terminat-o, au avut loc negocieri serioase legate de  cine urmează s-o citească prima.

Dintre tenismeni n-am ținut aproape niciodată cu Agassi, l-am preferat întotdeauna pe Sampras. Nu știu de ce, de fapt cam știu, seamănă mai mult cu mine, genul mai pedant și mai cu ochii pe rezultate. Andre nu era așa. Andre ura să joace tenis, dar pentru că asta știa să facă cel mai bine, atunci asta făcea. Și-a găsit târziu motivația pentru a câștiga turnee și implicit bani, dar nu despre asta e cartea.

E povestea vieții unui om îndemnat, îndrumat, obligat, antrenat să ajungă cel mai bun din lume la sportul ăsta. După ce am citit Exepționalii de Gladwell ( doh, am uitat să scriu despre cartea asta excepțională), mi-am dat seama că pentru a deveni cel mai bun din lume la ceva e nevoie de șansă, muncă și abia apoi talent.  Agassi e dovada de care aveam nevoie pentru a-mi clarifica definitiv chestiile astea. Degeaba avea el talent dacă ura tenisul. A avut însă o atat de mare dorință de a-i face pe plac tatălui său, încât a ajuns numărul unu mondial pentru că acesta își dorea asta.

Continue reading Open

Samanța încolțită

samanta incoltitaVă spuneam aici că urmează șă-mi comand și alte cărți scrise de Anchee Min, pentru că voiam s-o cunosc mai bine pe autoare. Mă fascinează în primul rând autobiografiile oamenilor de succes. Felul în care își văd ei trecutul, nu cum ne apar nouă prin ziare sau la tv. Am renunțat pentru moment la Ultima Impărăteasă, am sărit și peste prima parte a poveștii vieții autoarei (Azaleea Roșie), dar sunt sigură că mi-ar fi plăcut foarte mult (nu-i timpul trecut nici acum s-o iau, dar când am vrut-o eu nu era în stoc)  și am trecut la partea a doua a vieții ei fără prea mari regrete.

Am citit Sămânța încolțită în câteva seri și mi-am reamintit cât de grea a fost viața în China pentru copiii generației mele. Comunismul pe care l-am trăit noi vesus comunismul trăit în China lui Mao a fost un fel de profiterol comparat cu paine udă cu zahăr (da, există prăjitura asta). Bine, în carte autoarea povestește primii ei ani în America, chinurile și mici le bucurii pe care le-a avut încercând să-și facă o viață într-o țară străină a cărei limbă i-a fost extrem de greu s-o învețe.

N-am să vă povestesc cartea, știți că n-o fac niciodată, am să vă spun doar că mi s-a părut cam dur felul în care se poartă Anchee cu fata ei, toate muncile grele, mult peste puterea copilului, la care o obligă să participe, asta după ce și ea în copilărie trăise coșmarul acesta… S-a dovedit, până la urmă, că n-a fost neapărat un lucru rău, dar cred că dacă avea puțină îndrumare ar fi reușit în viață mult mai devreme, părerea mea e că si-a concentrat prea multă energie, bani și timp pe cauze pierdute. În fine, cartea e o lecție, e foarte ușor de citit, povestea curge lin și e una din autobiografiile pe care le voi ține minte.

Continue reading Samanța încolțită

Împarăteasa Orhidee

imparateasa orhideeAm citit recenzia Andreei (până la un punct că ea e darnică cu spoilerele iar mie îmi place să aflu din carte firul poveștii) și în mai puțin de jumătate de zi am fost la librărie și mi-am luat cartea. După încă două ore treceam de 50 de pagini citite, deci dacă vă place genul de roman istoric, nu trebuie să treceți peste cartea asta.

Impărăteasa Orhidee este o carte scrisă de Anchee Min, o chinezoaică care și-a povestit viața în două romane, Azaleea Roșie și Sămânța încolțită pe care le voi citi desigur, mai ales că sunt fan cărți autbiografice de când în facultate l-am descoperit pe Dali (nu întrebați).

Eu sunt fascinată de cultura orientală din trecut, dar și de azi, așa că vă dați seama că m-a prins rău de tot cartea. Obiceiuri despre care n-ai fi crezut că ar fi putut exista, oameni care mai de care mai ciudați și cu interese mai diverse, copii, eunuci, împărătese, palate, intrigi, toate se împletesc și fac cumva să curgă povestea.

Continue reading Împarăteasa Orhidee

Flash-uri din sens opus

flash-uri din sens opusMaine  am de gând să merg la o întâlnire cu prietenii. Pe la 6 și jumatate. În weekend am aflat însă că tot maine are loc și lansarea oficială a cărții polițistului Marian Godină, de care am prins așa un mare drag, eu și 99% dintre români. Pentru că omul e normal. Normalul ăla pe care nu-l mai respectă nimeni, dar care ne place. Lansarea e cu intrare liberă și toată lumea e invitată, așa că mă gândesc să-mi provoc prietenii să ne întâlnim acolo. La lansare. Ne cumpărăm cartea, luăm autograf și înainte să ne apucăm s-o citim mergem să bem o bere fără alcool. Evenimentul va avea loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din București. Intrarea este liberă și accesul în sală se face începând cu ora 17.30.

Dacă nu ajungem la lansare, Flash-uri din sens opus putem comanda și aici, e 29 lei. Nu-i mult pentru câte chestii mișto despre polițiști vom afla din ea.

So, bem și noi o carte pe seara?

Croitoreasa de la Dachau

croitoreasa de la DachauAm auzit prima dată de carte la tomata. Am căutat-o atunci și nu știu din ce motiv n-am cumpărat-o. Am făcut-o acum o săptămână și iată-mă azi povestind despre ea.

Croitoreasa de la Dachau scrisă de Mary Chamberlain e poveste frumoasă cu sfârșit….

Mie mi-a plăcut. Cum să nu-mi placă o carte despre o croitoreasă, și încă una cum nu s-a mai văzut. Am mare admirație pentru fetele sau baietii talentati în ale croitoriei. Desigur, totul se întâmplă înainte, în timpul și după cel de-al doilea Război Mondial, iar viața croitoresei noastre a fost mai mult decât de poveste.

Continue reading Croitoreasa de la Dachau