Jurnal de consilier local – săptămâna 200

Uite că a venit și ziua jurnalului cu nr. 200, dar n-am de gând să fac acum vreun bilanț sau ceva, că nu e încă momentul. Dar, recunosc, să văd 200 acolo, mi se pare mult. Săptămâna asta o vom lua pe zile, n-am mai făcut asta de ceva vreme și îmi era dor.

Luni -Trebuia să începem ziua cu o ședință extraordinară pe care am hotărât împreună cu colegii mei să o boicotăm. Aveam pe ordinea de zi aceleași proiecte revenite iar și iar fără explicații sau răspunsuri la întrebări. Și pentru că pe lângă noi, cei din grupul USR, au mai fost și alți consilieri care au considerat bătaie de joc acest mod de lucru al primarului, ședința nu a avut cvorum și nu s-a ținut.

Marți – A fost ziua în care am vorbit despre pensii. Nu despre cele recalculate, cum poate v-ați gândi, ci despre vârsta de pensionare și actele necesare întocmirii unui dosar de pensie. Una din doamnele de la noi de la firmă a împlinit anul acesta 63 de ani și a mers la Casa de Pensii pentru a se interesa despre cum să completeze dosarul și unde să-l depună. Am aflat astfel fiecare dintre noi câți ani mai avem până la pensie, ne-am calculat și vechimea și ne-am verificat actele (am aflat cu ocazia asta că nu mai știu unde îmi este Cartea de Muncă).

Miercuri – Azi a fost o zi un pic mai liberă și pe seară am ieșit alături câțiva de colegi să ne plimbăm și să vorbim cu oamenii prin IOR despre candidata USR la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi. A fost așa un preambul pentru campania de strângere de semnături care urmează și cel mai fain a fost când un domn ne-a văzut și s-a oprit din alergare să ne ureze succes și să ne spună că ne susține din toată inima.

Joi – Azi am primit un nou convocator de ședință extraordinară pentru 26.08.2024, de data asta fără nicio legătură cu proiectele vechi, e vorba de un convocator cu 4 proiecte legate de rețeaua școlară din Sectorul 3, reorganizări, îndreptări de erori materiale făcute în urmă cu 3 ani și finanțarea de la bugetul local a programului Școala după Scoală în anul școlar ce se pregătește să înceapă.

Tot azi, dar mai pe după-amiază așa, am primit și un nou convocator pentru ședință ordinară de CL săptămâna viitoare pe 28.08.2024. Ori am uitat eu, ori n-am mai fost până acum în situația de a avea două convocatoare pe circuit în același timp. Convocarea nouă este de fapt cea veche, la care s-au mai adăugat câteva proiecte noi, mai exact două. Unul cu o schimbare de temă și o prelungire de contract la o amenajare de parcare (eu cred că în Sectorul 3 nu există niciun contract semnat de primărie care sa se termene în condițiile de încept). Efectiv nu putem să nu schimbăm o temă, un proiect, să nu ne abatem de la ce voiam inițial, să ne încadrăm în primul termen de execuție sau în bugetul inițial, nu putem.

Vineri – Azi am avut ședință de buget pentru proiectele noi intrate în ambele convocatoare de care vă spuneam mai sus. Unul din proiectele noi sosite se referă la modificarea regulamentului pentru parcarea subterană Decebal și cea mai importantă modificare constă în creșterea tarifelor de parcare. Deși practic unele sume vor crește cu peste 100%, tarifele înțeleg că sunt unele foarte mici față de alte parcări subterane din București. Cu toate astea, o dublare a unor tarife e greu de digerat dintr-o dată, mai ales în țara taxelor care doar cresc. Vom vedea!

Sâmbătă – Pentru că ne-am înscris la cursele de ciclism de săptămâna viitoare (eu la 14 km și soțul la 42Km) am ieșit la antrenamente cu bicicletele. Pentru mine 14 km nu-s mulți, mai ales dacă mă lași în ritmul meu și nu-mi impui vreo viteză medie. Nu mi-a trecut prin gând să mă bag la 42Km, dar dacă ar fi fost o cursă de 20-25 km cred că mi s-ar fi potrivit mai bine. În orice caz, vedem, duminica viitoare voi scrie jurnalul după cursă, așa că vin cu vești direct din traseu.

Duminică – Azi din nou va fi zi de pregătit biciclete și scos timpi mai buni decât ieri. Apropo de asta, ieri am fost în parc la Pantelimon și uitându-mă la șantierul Aqua Park-ului mi-am dat seama că n-am înaintat deloc de acum 4 ani. Efectiv arată la fel, ba, in curte sunt acum munți de pământ, în fața intrării e groapă mare, iar oamenii cu care am vorbit prin parc se așteaptă ca în toamna asta să fie deschis. Nu va fi. Nici toamna asta, nici vara viitoare. Eu nu mai am nicio așteptare de la această îngropare de bani din parcul Pantelimon, după ce, îmi amintesc, cum în 2021 ne spunea directorul de investiții din primăria S3 că vom face Revelionul de anul acela pe patinoarul de pe acoperiș. Trei ani mai târziu, o firmă în insolvență și încă 150 milioane băgate acolo suntem fix în aceeași situație. S3, cei mai buni! Cum vă ziceam și-n primăvară, mai bine i-am zice Muzeul Neputinței și l-am face obiectiv turistic. Și ca să vă dați seama ce gospodari sunt cei de la firma primăriei, Algorithm Construcții, care se ocupă acum nu numai de complexul acvatic ci și de Parc în integralitatea sa, ieri când m-am așezat pe o bancă într-o pauză de biciclit, am nimerit fix în fața frumuseților din poze.  Serios acum, n-ar dura mai mult de jumătate de zi și 4 oameni să aducă zona asta la ceva acceptabil ochiului. Dar nu, noi vom aduce în parc tiribombe de 60 milioane lei.

Mai avem de parcurs din acest mandat, 9 de săptămâni. Să fim bine!

(Visited 29 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.