Vă spuneam săptămâna trecută că urmează o ședință cu 17 puncte și vă prezentam eu acolo pe scurt care sunt acestea.
Cel mai toxic dintre ele, proiectul cu numărul 5, cel legat de un regulament de urbanism izvorât din puțul gândirii primarului nostru care nu vede decât căi de a-și crește averea, a stârnit, cum era și firesc, discuții aprinse în cadrul ședinței de Consiliul Local care au dus la închiderea ședinței, fără ca acest punct sau cele care urmau după el să fie supuse la vot.
Ceea ce, evident, înseamnă că noi am primit o nouă convocare și vom avea o nouă ședință ordinară mâine la ora 10:00. Partea bună e că punctul acela cu regulamentul a dispărut, și vă spuneam atunci că eu nu-mi dau cu părerea pe chestii de urbanism, pentru că deși am tot citit și în mare știu regulile pentru dezvoltarea armonioasă a unui oraș, prefer să țin cont de părerea specialiștilor în domeniu. Care specialiști s-au exprimat și de data aceasta și ne-au spus așa:
„Din expunerea de motive prezentată de Primăria Sectorului 3 – extrem de schematică – reținem că intenția de reglementare pornește de la probleme calificate ca fiind sociale (trafic supraaglomerat și rețele urbane suprasolicitate) și urbanistice (densitate mixtă peste portanța parcelelor/loturilor, lipsa unor reglementări urbanistice unitare, imposibilitatea coordonării dezvoltării durabile de peste 25 de ani). Nu rezultă în nici un fel din aceste temeiuri necesitatea desființării clădirilor existente, or, rezultatul direct al reglementării, admițând că ea ar putea fi aprobată și apoi aplicată, ar fi chiar demolarea – citând din documentul supus aprobării consiliului local: «Încurajarea eliberării loturilor /parcelelor ocupate cu fond construit vechi»”, a declarat Ștefan Bâlici, președintele Ordinului arhitecților din România, pentru HotNews.ro.
Arhitectul spune că, într-un oraș care a suferit prea mult de pe urma distrugerilor programatice din perioada comunistă și a celor oportuniste din perioada post-comunistă, până astăzi, demolarea de clădiri istorice prezentată ca soluție la problemele urbane este incalificabilă.
„Documentul propus aprobării nu este susținut de studii și argumente tehnice și nu conține soluții reale, formulate în mod profesionist și testate, ci măsuri fanteziste și distructive. Pentru a evita decizii profund eronate și distructive, cu efecte nocive ireversibile, autoritatea publică poate – și trebuie – să se consulte cu instituțiile, organizațiile și forurile profesionale cu activitate în domeniul mediului construit – urbanism, arhitectură, patrimoniu și zone construite protejate, peisaj urban”, a mai spus domnul Bâlici.
Acum că ne-am lămurit cum a fost cu ședința și ce urmează, haideți să vorbim puțin de săptămâna asta care a fost jumătate muncă jumătate vacanță. Practic, noi la atelier, luni ne întorsesem din vacanță hotărâți să mutăm munții și să terminăm comenzile începute în urmă cu două săptămâni și după doar trei zile am intrat din nou în libere. Și cum era păcat să stăm în București 4 zile, am pus bicicletele pe mașină folosind un vechi suport auto (dacă nu aveți deja unul, nu vă gândiți să vă luați acum rapid unul, că practic nu există) și am plecat la țară la ai mei, hotărâți să facem niște trasee prin satele și câmpurile din zonă. Ceea ce am și făcut, nu fără peripeții desigur, dar plimbările ne-au ieșit și mișcarea în natură a fost minunată, chiar dacă albia râului Buzău e aproape secată (față de ce știu eu) în perioada asta.
De mâine începem o nouă săptămână, și cumva încet, încet ne reintrăm în ritm, măcar pentru încă vreo două luni și jumătate.
Mai avem de parcurs din acest mandat, teoretic, 10 de săptămâni. Să fim bine!