Jurnal de consilier local – săptămâna 176

Am prins azi o zi excelentă de primăvară. Și da, scriu jurnalul afară. Sau cel puțin aici îl încep.

Știu că a fost 8 martie și în general o săptămână drăguță și friguroasă, dar jurnalul va fi despre următoarea ședință de Consiliu Local și ce urmează să intre la aprobat, pentru că pe măsură ce-l scriu, citesc și eu proiecte. Sunt 97, dar am început și vă pot spune așa:

  • Avem rectificare de buget pentru 2024. Se pare că am primit mai mult decât s-a estimat din cotele defalcate de TVA cu 43 de milioane (vă dați seama că în timpul ăsta, părți din țară rămân subfinanțate și peste bugetele mari mai curg niște milioane?) și cu ocazia asta se mai umblă și la structura cheltuielilor, se mai ia ceva de undeva și se mai adaugă prin alte părți.
  • Ne înfrățim cu Municipiul Bălți din republica Moldova sau în termeni formali facem solicitare către CGMB pentru a putea încheia un Acord de Cooperare între Sectorul 3 și Bălți. Nu știm în ce va consta concret acest acord, nu înțeleg de ce niciodată nu facem proiecte concrete. Din care să poată înțelege oricine citește, ce urmează să se întâmple. Bine, aici scrie că vor fi întâlniri, se va colabora pe plan cultural, se va urmări dezvoltarea pe plan economic, se vor întalni delegatii in fiecare an să se facă bilanțul colaborării, dar concret în ce consta colaborarea asta și cât ne va costa, nu se regăsește în proiect.
  • Vrem să cumpărăm fostul Liceu Timpuri Noi (adică să-l cumpărăm cu banii de la S3, in numele PMB care să ni-l dea în administrare) pe care să-l reabilităm și să-i redăm funcțiunea de unitate de învățământ, doar că de la retrocedare și până în prezent au avut loc o serie de tranzacții cu terenul nu tocmai clare (unele contestate în instanță), iar clădirea este monument istoric și știți istoria noastră cu reabilitarea monumentelor istorice. În plus, să faci un liceu de secol 21 într-o clădire istorică va fi, desigur, o mare provocare.  Și da, nu știm la ce preț vrem să cumpărăm aceast imobil, nici ce costuri implică reabilitarea nici în câți ani se preconizează că vom avea acolo un liceu funcțional.
  • Avem învățământ dual pentru pregătire comercianți- vânzători, zugravi, bucătari și ospătari, ceea ce ar fi bine dacă nu s-ar pune problema că vorbim de clase terminale unde operatorii economici inițiali s-au retras și clasele trebuiesc preluate de alți operatori. Nu e cazul de data aceasta, avem acum doar cereri din partea operatorilor economici de a susține pregătirea copiilor începând cu clasa a IX-a.
  • Avem din nou punerea la dispoziție a locurilor pentru containerele îngropate de deșeuri, precum si a documentației de atribuire a contractului de delegare de gestiune a activității de exploatarea Complexului Acvatic din parcul Pantelimon. Nu-mi vine să cred că am ajuns să scriu despre investițiile astea la ”și altele”, dar efectiv vin a nu mai știu câta oară la aprobat și cumva cred că toată lumea știe de ele.
  • Urmează retragerea unor asociații din proiectele ”Consuma inteligent, utilizează energie verde” și includerea altora. Nu știm de ce s-au retras asociațiile din proiect, dar am solicitat să vedem și noi cererile de retragere. Dacă le primim vă spun și vouă de ce au făcut-o.  E vorba de 12 asociații care s-au retras până în prezent.
  • Se modifică indicatorii economici de la Școala Neagoe Basarab (demolare si construire). Asta după ce au fost modificați chiar anul acesta, 2024,  la 49 milioane. Acum se duc la 60 milioane. În ianuarie 2022 mergeam acolo cu OAR-ul și visam cu toții că vom face acolo o școală minunată. S-a renunțat la lucrul cu ei că era scump concursul de soluții. Doi ani mai târziu nu s-a făcut nimic acolo și indicatorii au ajuns la 60 milioane.
  • Apoi urmează un alt număr semnificativ de proiecte de actualizare indicatori tehnico-economici, multe și cu creșteri de valori, evident. E vorba de reabilitări de imobile.
  •  Avem apoi modificarea câtorva zeci de proiecte aprobalte în 2022 (aflate doar în stadiul de proiect, adică plătim doar proiectanții și vedem noi dacă le facem vreodată). N-am aprofundat, dar revin săptămâna viitoare.

Acum s-a făcut seară deja. Am citit toată ziua proiecte și sunt departe de a le fi terminat. Mai sunt câteva zile până la ședința de consiliu, iar cele de comisii n-au fost încă stabilite. Urmează o săptămână interesantă, mai ales că de săptămâna viitoare începe și campania de strângere de semnături pentru ca partidele să poată participa la alegerile din 9 iunie. În faza asta orice cetățean care își dorește democrație, poate semna pe listele tuturor partidelor, dacă dorește ca acestea toate să poată participa la alegeri. Dar vă mai spun săptămânile viitoare depre asta, deocamdată mă întorc la citit proiecte.

Mai avem de parcurs 33 de săptămâni. Să fim bine.

(Visited 11 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.