Jurnal de consilier local – săptămâna 133

Nu am nicio idee cum să încep acest jurnal, mai ales că a fost o săptămână fără ședințe în consiliu și timpul meu alocat activității de consilier s-a limitat la câteva întâlniri la școli și alte câteva ieșiri pe teren pentru constatat sesizări semnalate de cetățeni. În rest am avut la serviciu o săptămână cu export și cu încheiat multe proiecte mici și destul de solicitante. Dar, vineri am primit convocatorul pentru ședința de CL de săptămâna viitoare (joi, 18.05.2023 ora 13:00) și asta mi-a asigurat un sfârșit de săptămână plin de studiat proiecte. Și dacă tot am adus vorba de asta, hai să discutăm împreună câte ceva din ordinea de zi.

De la 1 la 9 sunt proiecte vechi, respinse în trecut, revenite acum la vot. Părerea mea este că asta e o scăpare a codului administrativ care nu prevede clar că un proiect odată respins nu mai poate intra din nou la vot fără nicio modificare. Asta trebuie reglementată foarte clar, pentru a nu mai exista astfel de încărcări ale ordinii de zi cu toate proiectele vechi respinse. De exemplu avem din nou împrumutul de 150 +  340 milioane lei pe 15 ani , avem luarea în administrare a străzilor Baba Novac, Câmpia Libertății și Liviu Rebreanu, avem capital social la Algorithm Construcții și trei acorduri cadru către același Algorithm Construcții, unul să închirieze utilaje, altul să elimine deșeuri și cel de-al treilea să monteze garduri. Da, e firma de proiect, înființată inițial doar pentru reabilitarea Halei Laminorul care acum, după cum ne e obiceiul la Sectorul 3, vrea să facă de toate, inclusiv publicitate. Nu dezvolt.

La punctul 11 avem modificarea regulamentului de parcare. Sunt 37 de modificări. Pe cei interesați îi invit să le citească  aici, și să-mi spună ce înțeleg. din introducerea unor noi subcapitole la articolul 28, mai exact la poz.  28.6.1.  Mie îmi pare că oricine ar trebui să știe, dacă se va adopta în forma asta noul regulament că vom plăti 5 lei/oră indiferent unde parcăm pe un loc nominal sau nenominal în sector, daca nu avem deja autorizație emisă de S3. De exemplu daca stam la casa sau venim din alt sector în București sau oriunde în țară sau străinătate și parcăm pe locuri administrate de S3 trebuie să plătim acești 5 lei/oră. Amenda va fi între 200 și 500 lei.

Mai spun doar că un cod QR de culoare neagră lipit în parbrizul unei mașini înseamnă că posesorul plătește un loc nominal de parcare, iar un cod QR albastru semnifică faptul că mașina poate parca regulamentar pe locuri de parcare nenominale.

Aș fi vrut să continui, să vă mai povestesc despre școala de vară sau grădinița de vară, despre majorări retroactive de salarii, dar am făcut o pauză de la scris și am citit pe un grup părerile unor oameni din sector la ceva ce zice un USR-ist. Orice zice. Am înțeles că semnalăm niște probleme care, ori nu există, ori nu interesează pe nimeni. Și mă gândesc serios dacă mai are rost să mai zic ceva. Serios vă spun, dacă nu vă interesează, nu mai citiți în continuare.

Tot pe ordinea de zi avem de aprobat Strategia de Dezvoltare Locală pentru Comunitățile Marginalizate, un document cu multe pagini, în care s-au analizat, anul acesta, niște date din 2011 și s-a făcut ceva cercetare în teren (de unde a reieșit că majoritatea cetățenilor din zonele respective au terminat liceul, dacă e să vorbim de studii) pentru a se stabili niște obiective și un plan de acțiuni pentru prevenirea marginalizării cetățenilor din Sectorul 3 care locuiesc în zonele: Matei Basarab, Timpuri-Noi- Dudești, Dristor-Vitan, Trapezului, Policlinica Titan, Titan- Miniș și încă două zone cărora nu le-au fost date nume, dar care nu-s Brățării sau Industriilor. 148.695 locuitori sunt în zonele vizate și dintre ei, în categoria de marginalizat intră 31.736 (din care 571 de etnie romă ca să nu credeți altceva). 5000 euro/locuitor vor fi cheltuiți în următorii 4 ani pentru îmbunătățirea vieții acestor oameni, în total 155 milioane de euro. Trebuie să vă spun și că această strategie a fost elaborata pentru a se putea accesa finanțări externe, pentru că fără plan nu există finanțare. Măcar dacă am învăța ceva din asta!

Hai să vorbim și despre Grădinița de vară că știu sigur că asta îi interesează pe părinți mai mult decât alte probleme. Grădinița de vară se va desfășura în perioada iulie (21 zile) – august (22 zile) în următoarele locații:

Grădinița 196 – 180 locuri preșcolar (9 grupe)  și 127 locuri antepreșcolari (9 grupe)

Grădinița 211 – 270 locuri antepreșcolari ( 20 grupe)

Școala 88 – 180 locuri preșcolar (9 grupe) și 135 locuri antepreșcolari (9 grupe)

Grădinița 255 – 308 locuri preșcolar (14 grupe)

Bugetul propus pentru acest proiect este de 3.669.276 lei salariile pentru cei 335 de angajați care vor avea grijă de copii în perioada asta, adică 160 lei net/zi pentru fiecare. Suma totala e suma brută. Și da, banii se împart egal.

Avem pe Ordinea de zi și Școala de vară, care se organizează astfel: Buget total 1.000.000 lei. Acesta este un buget estimat. Ar trebui să includă salariile personalului, materialele auxiliare precum și o masă pe zi pentru elevi, în valoare de 20 lei. La școala de vară vor putea participa 600 de elevi și 79 de cadre didactice. Școlile care participa la proiect sunt Școala 80 și Școala Federico Garcia Lorca, ambele punând la dispoziție câte 22 de săli de clasă.

Acum că weekendul e pe sfârșite și m-am odihnit destul, mai ales că ieri am și avut acasă de făcut nișe lucrări de amenajare destul de solicitante, dar ne-a ieșit un perete frumos, mă duc să îmi fac temele că dimineață la 10 mâine încep ședințele. Să aveți și voi o nouă săptămână plină de lucruri bune și mult mai frumoase decât imaginea asta pe care am văzut-o ieri cu ochii mei:

Mai avem de parcurs 75 de săptămâni. Să fim bine!

(Visited 37 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.