Jurnal de consilier local – săptămâna 92

Încep jurnalul pe un balcon cu o imagine foarte frumoasă în față. Am fugit weekendul ăsta din București, am căutat răcoare, apă și ceva vegetație. Nu pot spune că n-am găsit, vă spun la sfârșit ce și cum. Suntem abia la ziua ziua de:

Luni -Am început săptămâna cu ședinta comisiei de buget. Erau de discutat proiectele pentru ședința de consiliu local de miercuri. Ca de obicei, întrebări a avut doar USR, restul consilierilor de la celelalte partide au înțeles tot din prima și erau gata să voteze. Ce dacă aprobăm un împrumut de aproape 300 milioane pentru un proiect pe care ne lăudăm că-l facem cu fonduri europene, ce dacă asociem două întreprinderi ale primăriei pentru a ne construi si exploata singuri o hala de 7  milioane euro pentru a ne tine arhiva fără a întreba cat ne-ar costa serviciile astea în piață, ce dacă…

Marți – Uneori, când sunt multe proiecte de parcurs până la ședința mare de CL, citesc prima data proiectele pentru care trebuie să dau vot în comisii și abia apoi proiectele care nu vin la comisiile din care fac eu parte. Apropo de asta, nu știu dacă v-am spus, după reconfigurarea comisiilor de specialitate, acum fac parte din Comisia de buget, finanțe, servicii publice, alte activități economice și relația cu mediul de afaceri și din Comisia cultură, culte, minorități, protecția copilului, muncă, sănătate și familie. A mai rămas ceva?

Miercuri – azi de la 10 a început ședința de CL. Cu vreo patru oameni în concediu, un loc vacant încă neocupat, asta a fost o ședință în 26 de consilieri. După ce au fost scoase de pe ordinea de zi câteva proiecte problemă, gata, s-a aprobat tot. și accesarea creditului și construirea arhivei și transformarea unor împrumuturi (care trebuiesc restituite, știe toată lumea asta) în capital social la societăți (care nu mai trebuie restituit, tot așa, toată lumea știe asta), toate partidele, cu excepția noastră, au votat la unison. Totul e minunat în Sectorul 3. 

Joi – Primul punct în ședința de ieri a fost aprobarea execuției bugetare a Primăriei Sector 3 pe primele 6 luni ale anului. Și aici se cuvine să felicităm cetățenii sectorului care au plătit, mai mult decât conștiincios, taxele la bugetul local. Avem încasări de 125% din ce ne-am propus pe jumătate de an. Întotdeauna cetățenii, de unde au, de unde nu au, găsesc resurse să-și plătească taxele și să nu se știe datori. Ce bine ar fi dacă și autoritățile executive ar gândi la fel!

Vineri – azi am avut export la serviciu și ca de aproape fiecare dată, noi ne forțăm să trimitem o cantitate cât mai mare din comenzile pe care le avem din extern. Nu știu cum facem, dar reușim de fiecare dată să închidem cutiile și să trimitem actele în vamă cu 10 minute înainte să ajungă camionul la încărcare. S-a întâmplat și de data asta. 

Sâmbătă – Azi am zis că vrem umbră, răcoare, apă căzătoare și ceva acțiune. De acțiune am avut parte. Am pregătit un rucsac cu merinde și-o pătură de picnic, ne-am urcat în mașină și-am plecat în căutarea unei cascade. Cea mai mare și apropiată ne-a spus GPS-ul că-i Kaya Bunar de la Hotnitsa. Acolo ne-am dus. 

Duminică – Azi am scris, cum vă spuneam, de pe o terasă cu vedere la oraș (Veliko Târnovo) începutul jurnalului și îl termin în mașină în drum spre casă. Foarte bine mi-a prins ieșirea asta la picnic. Urmează o săptămână cu studiere dosare și ședință la Comisia pentru Locuințe și lucrul la un proiect despre care vă spun imediat ce am mai multe informații.:)

Mai avem de parcurs 116 săptămâni. Să fim bine!

(Visited 46 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.