Jurnal de consilier local – săptămâna 87

E dimineață când încep să scriu și n-am să termin prea curând. Va fi o zi cu multe întreruperi așa că am să scriu probabil în serii din mai multe locuri, deci nu știu cât de legat va ieși jurnalul acesta. Vedem.

Luni – Nu mai știu dacă v-am spus săptămâna trecută, dar am primit din nou convocator de ședință ordinară vinerea trecută și urmează să aibă loc joi să fie fizic în sala de consiliu din primărie. Pe ordinea de zi revine grădinița de vară de data asta cu un buget mai mare, dar cu aceleași sume alocate pentru personal, 100 lei/zi educatori, 100 lei/zi director, 100 lei/zi administrator, 100 lei/zi bucătari, 100 lei/zi spălători. Termenul până la care grădinițele din sector pot anunța intenția de a organiza grădiniță de vară este 30.06.2022. Grupul nostru de consilieri a hotărât să facă un amendament și să propună suma de 150 lei/zi pentru educatori, pentru că cererea părinților pentru grădinița de vară e foarte mare și fără prezența educatorilor grupele nu se pot forma.

Marți – Am avut, credeam noi, pentru ultima dată ședință în Comisia 7, Comisia pentru protecție socială, pentru că joi urmează să numim membri în noile comisii de specialitate, care de acum vor fi doar 6. De la începutul acestui mandat am avut 8 comisii cu câte 9 consilieri fiecare. De acum, a fost votat în ședința trecută, vom avea 6 comisii cu câte 11 membri. Probabil urmează ca în ședința de joi, PSD, PRO, PMP și câțiva consilieri cumpărați de Negoiță din PNL, să-și pună în comisiile cele mai importante, persoane angajate la societățile primăriei sau persoane cercetate de DNA, exact așa cum ne-au obișnuit.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 87