Jurnal de consilier local – săptămâna 81

O să intru direct în subiect că nu a început ploaia încă și vreau să profit.

Luni – Azi a fost ziua Europei și dacă săptămâna trecută vă spuneam că am fost la flashmob-ul organizat în centru vechi cu ocazia asta, acum încerc sa va las mai jos înregistrarea momentului.

Marți – Și dacă ieri am sărbătorit ziua Europei, e corect să spunem și că azi românii sărbătoresc Ziua Independenței. Am două cămăși bleu pe care mi-am cusut pe una steagul României, pe una steagul Europei. Nu le port de multe ori pe an, dar măcar de zilele astea importante vreau ca toți cei care mă întâlnesc să aducă vorba despre ce sărbătorim, de ce e important să ne aducem aminte și de ce e esențial să ducem mai departe și să nu uităm.

Am avut și ședința la comisia de învățământ, unde am avut de avizat proiecte de învățământ dual, suplimentări de burse și modificări de stat de funcții la DGITL. Dacă doriți informații mai multe pe subiectele acestea, vă rog să-mi scrieri și vă spun tot ce știu. 🙂

Miercuri –  A fost ședința de buget. În timpul ședinței a venit suplimentare la ordinea de zi. Două comisii vor face din nou ședințe, dar nu-i ca și cum asta ar fi prima dată. Și s-a mai întâmplat ceva azi. Cineva responsabil pentru viețile pierdute la Colectiv (am zis responsabil, da!?), condamnat pentru treaba asta (nu comentez daca e mult sau puțin, justiția știe mai bine) nu a avut demnitatea de a-și recunoaște partea lui de vina în toată tragedia. Un mesaj de lider, de om integru, n-ar fi sunat în veci așa. Dar el nu are de unde să știe asta.

Joi – Azi e ziua ședinței de Consiliu Local. O ședință cu rezultate previzibile, cu întrebări puse și răspunsuri neconcludente, cu contracte date către societăți neperformate… Mai țineți minte când am hotărât că vom face o sală de scrimă la Școala 195 în locul terenului de fotbal de pe acoperișul complexului sportiv din curte? Și vă amintiți de societatea primăriei, Smart City, care a avut de făcut creșa Trapezul? A tărăgănat lucrarea și în loc să fie gata creșa într-un an a fost în trei ani.  Această societate a primit contractul pentru executarea lucrărilor la sala de scrimă. Deși era clar specificat că acest contract se va acorda prin licitație publică unei societăți serioase de construcții, primăria ne-a spus că la licitație n-a venit nimeni, așa că după ce au crescut indicatorii economici (adică valoarea previzionată a investiției). a dat-o direct către această performantă societate, care anul trecut a avut o pierdere egala cu cifra de afaceri.

Cam așa a fost ședința. Și în caz că nu a ajuns deja la voi informația asta, s-a votat și acordul de principiu ca societatea Salubritate și Deszăpezire Sector 3 să vină cu o propunere de relocare a Stației de sortare, asta după ce în ședința de luna trecută primăria ne anunța că vrea să facă o nouă stație de sortare lângă cea aproape nouă (are 2 ani) pe care o avem deja.

Vineri – Am participat ca invitată, alături de Lucian Rădulescu și Andrei Stan, care-i acolo tot timpul, la emisiunea aproape săptămânală ”Adevărul din Sectorul 3” pe care o puteți urmări aici. Andrei aduce de fiecare dată în discuție subiecte de interes local pe care le dezvoltă alături de invitați. Noi am vorbit despre terasele de pe Bulevardul Decebal și parcarea subterană din zonă, despre Cartierul 23 August și problemele de șoseaua Industriilor și bineînțeles despre stațiile de sortare, cea veche, cea nouă, cea relocată, cea amendată, cea cu autorizație și cea fără autorizație. Nu, nu avem mai multe. E doar una. Deocamdată.

Sâmbătă – Azi și mâine sunt zilele Sectorului și vremea chiar a ținut cu oamenii. O serie de acțiuni cultural – artistice, sportive și de divertisment, se desfășoară în patru zone din Parcul Titan. Mie mi-ar plăcea ca genul ăsta de activități să fie ceva constant, nu doar de zilele sectorului. A, aseară Ucraina a câștigat Eurovisionul, dar știam toți că așa va fi. Mie mi-a plăcut mult Moldova și Suedia.

Duminică – Azi voi ajunge și eu în parc. Ieri am avut niște evenimente în familie care au necesitat prezenta mea, dar azi am de gând să ies, fie ploaie, fie vânt. Pentru că din câte văd, ploaie va fi.

Mai avem de parcurs 127 de săptămâni. Să fim bine!

(Visited 57 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.