Jurnal de consilier local – săptămâna 76

Aș fi vrut să fac jurnalul acesta doar din poze, dar mi-am amintit că luni a fost ședință de buget și marți ședință extraordinară de Consiliu Local.

După ce săptămâna trecută am aprobat depunerea cererilor de finanțare prin PNNR pentru instituții, acum a venit rândul blocurilor, la care din păcate s-a cam pierdut startul. Pentru PNRR blocuri A1. și A.2 s-au epuizat fondurile înainte ca Sectorul 3 să depună cereri de finanțare. Vom încerca să aplicăm în august dacă vor fi atunci sume rămase nealocate. Pe lângă liniile pe care nu mai putem depune acum proiectele, avem și sume prealocate, adică linii în care banii ne așteaptă până în mai, ce e drept, vorbim de mult mai puțini. Dacă pe A.1 aveam pregătite proiectele pentru 30 de blocuri și pe A2 pentru 26 de blocuri, dar nu mai sunt bani în prima alocare, pe A3 (unde banii – 7,3 milioane-  ne sunt deja alocați cu condiția să depunem proiecte eligibile până în mai) avem 13 blocuri.