Jurnal de consilier local – săptămâna 4

Da, sunt cu 4 săptămâni mai pregătită. Știu azi lucruri care nu credeam că există în urmă cu 4 săptămâni, și asta nu pentru că nu mă documentasem suficient (poate să fie și asta), ci pentru că lucrurile astea sunt atât de adânc ascunse (nu știu dacă e bine zis ascunse, poate netransparente) sau împământenite în modul de desfășurare al proceselor din administrația publică, încât este absolut necesar ca un om să fie acolo ca să le poată afla. Ceea ce nu e normal.

Să începem, suntem în săptămâna 4, am trecut de jumătatea lui noiembrie.

Luni – Trei proiecte de dezbătut și avizat în ședința de buget. După asta, comisia de educație a început și ea discuțiile și pe la 18.30 terminasem cu ambele ședințe. A urmat o întâlnire online cu primarul, pentru că meandrele primăriei sunt adânci și trebuie înțelese cât mai repede și cumva ascultând pe toată lumea. La 21.30 eram gata, am aflat lucruri noi de la primar, a aflat și el lucruri noi de la consilieri, a recunoscut că a mai și greșit în activitățile pe care le face și ne-a asigurat că avem în primărie o echipă pregătită să acceseze fonduri europene cât pentru toată țara. Sau ceva.

Marți – A fost prima ședință de Consiliu Local cu vot secret online, a durat fix 47 de minute până a fost pus la punct sistemul de vot, dar important e că am reușit. Apoi ședința propriu-zisă am încheiat-o în aproape 3 ore cu 19 puncte pe ordinea de zi, două din ele amânate.

Dar, pentru există și o veste pe care poate nu ați auzit-o în ședința de marți, colegii de la PNL au avut inițiativa unui proiect de ajutorare a medicilor de familie cu suma de 10 000 lei, bani care să le fie decontați pe măsură ce au cheltuieli care au legătura cu criza Covid. Proiectul a fost gândit pentru a veni în ajutorul medicilor care acum gestionează și cazurile de covid asimtomatic și se confruntă cu provocări pe care nu le-au mai avut.

La acest proiect, care inițial viza decontarea de măști, viziere, halate, botoși, mănuși și aparatură de dezinfectat cabinetele, noi am venit cu un amendament, după ce ne-am consultat cu medici de familie din sector și am luat în calcul provocarile la care ei sunt supuși acum, ca din lista de produse decontate să facă parte și teste antigen, oximetre și butelii cu oxigen medical, precum și orice aplicație pentru videoconferință și eventuale cursuri de specializare organizate în mod expres pentru combaterea COVID-19. Un zoom cu pacientul crește doctorul în ochii comunității cât 100 de perechi de botoși, care-s importanți și ei, dar nu neapărat la consultațiiile online. 😉🤕

Tot marți am trimis o solicitate către DGASPC Sector 3, cu două propuneri care ar rezolva una o problemă care deși pare de neluat în seamă, e importantă pentru o categorie de oameni (e vorba de modificarea dimensiunilor unor legitimatii) și a doua e una pe termen lung și necesită mai multă muncă și implicare, sper să reușim cumva  să stimulăm agenții economici din sector să aleagă să trimită cei 20% din impozitul pe profit pe care legea le permite să-l redirecționeze către fundații sau ONG-uri, să-l trimită zic, prioritar către organizații care își desfășoară activitatea în sector la noi. Dar pentru asta, ar trebui să-i cunoaștem, să știm ce fac, ce planuri au. În prezent 1 agent ecoomic din 5 face chestia asta. Poate vom găsi în viitor o cale de a o face mai simplu, ca la persoane fizice. Vedem. Încercăm. Trebuie să reușim!

Miercuri  – am calculat și definitivat pozițiile USR PLUS în listele cu unitățile de învățământ din Sectorul 3, pentru că în total, Consiliul local trebuie să aiba 129 de reprezentanți în Consiliile de Administrație ale școlilor din sector + 119 reprezentanți în Comisiile pentru evaluarea educației. La un calcul simplu, ar ieși că fiecare consilier trebuie să facă parte din minim 8 comisii 4 + 4 sau mai mult și, în măsura în care legea ne va permite, am vrea să delegăm o parte din locurile ce ne revin în aceste comisii, printr-un proces de selecție riguros, către cetățeni doritori din Sectorul 3. Suntem siguri că vom găsi oameni dedicați ideii de performanță în școli care ar aduce plus valoare și s-ar putea implica responsabil în procesul de lucru pe care îl presupune o astfel de comisie.

Joi – asta a fost cea mai ușoară zi din săptămână, am trimis celorlalte grupuri de consilieri rugămintea de a completa și ei listele cu membri pentru consiliile unităților de învățământ și pentru că am avut ceva timp la dispoziție și rămăsesem în urmă cu două teste și ceva documentație de citit pentru un curs organizat de INA (Institutul Național de Administrație- da, există), am învățat și dat examen ca la școală. Sunt niște examene de autoevaluare, testul final e mâine.

N-au lipsit, desigur, nici discuțiile de pe grupul de consilieri, ne pregătim echipele de sprijin și sperăm că vom face treabă bună împreună. Avem și un început de lista cu proiecte de HCL, dar vrem să ne documentăm înainte de a ieși public cu ele și mai vrem să prioritizăm puțin acțiunile noastre, că sunt sigură că-s oameni care așteaptă rezultate, dar nu în grabă se fac lucrurile.

Ceea ce am învățat de mult timp, iar acum suntem și în măsură să experimentăm, este că în administrație trebuie să respecți regulile, ca să le poți respecta, trebuie să le știi, dacă le știi și nu ești de acord cu ele, trebuie să încerci să le schimbi, dar scopul schimbării trebuie să fie întotdeauna rezolvarea problemelor din comunitate, totul gândit strategic, pe termen scurt, mediu și lung.

Vineri – am primit o nouă convocare pentru o ședință ordinară de consiliu local în data de 26.11.2020. Una cu 62 de puncte pe ordinea de zi. Abia ce ne-am obișnuit. De data asta sunt și lucruri noi, vom avea la comisia 7, Comisia de protecție socială, protecția copilului….., două proiecte de avizat:

  • proiect de HCL privind continuarea implementării în perioada anului școlar 2020-2021 a proiectului ”Fundația Real Madrid, Școala Socială de Fotbal București”
  • proiect de HCL privind aprobarea implementării proiectului ”Leving Care – integrarea socio profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție specială din regiunea București Ilfov.

De primul știam de mult timp că se desfășoară la noi în sector, ba chiar la mine în cartier de vreoo 8 ani deja, iar de cel de-al doilea am aflat acum.

De data asta aș vrea ca ședința de comisie să se desfășoare online și să avem cu noi și aparatul de specialitate din primărie, pentru că aș vrea să aflu pe larg povestea acestor două proiecte, ce a mers, ce trebuie îmbunătățit și cum putem ajuta noi. Săptămâna viitoare revin cu povestea lor pe larg, cu date de la sursă și multă amănunte.

Tot azi am dat testul final la cursul organizat de INA, online, cu cameră, cu tot ce trebuie, am luat 9.50, da, nu-s perfectă.

Sâmbătă – e vremea pentru studiat proiecte. Eu am de trecut prin 2 la comisia de Asistență socială (cele de mai sus), câteva la educație și aproximativ 56 la comisia de buget. Am continuat discuțiile cu colegii, de. data asta și pe niște anunțuri de angajare apărute pe site-ul primăriei acum la sfârșit de an pandemic, dar sigur vom mai avea ocazia să vorbim și despre acestea.

Ce voiam să zic, dacă vă interesează în mod special vreunul din subiectele tratate pe super-scurt de mine aici, vă rog să spuneți și să discutăm. Nici nu știți ce mână de ajutor ați da!

Duminică– Ar trebui să încep să port ochelarii. Stăteam eu și înainte cu ochii în ecranul laptopului, dar acum exagerez. Vestea bună este că am terminat cartea de săptămâna trecută, am început alta nouă și am văzut într-o seară chiar și sfârșitul unui film. Vestea mai puțin bună e că multă lume din jur este acasă, în carantină, confirmată cu covid și n-aș vrea să se strângă și mai mult lațul acesta, pentru că dacă ajunge la noi și închidem atelierul vreme de două săptămâni, acum în prag de iarnă, cu toate comenzile care trebuie să plece musai anul ăsta, nu știu cum ne-am descurca, așa că ne păzim cât putem de mult și ne plimbăm cât mai puțin. Spre deloc.

Fetele vor să împodobească bradul. Am reușit să amân inevitabilul cu o săptămână, e încă prea devreme, să recunoaștem.

Mai avem de parcurs 204 săptămâni.

(Visited 68 times, 1 visits today)
Popa Victor Haralambie Alexandru

Am citit cu mare interes jurnalul dumneavoastra, din săptămîna 4

Sunt interesat să pot da o mână de ajutor, iar pentru subiectele tratate de dumneavoastră, vă rog să aveți amabilitatea și să primiți următoarele considerente pe care le-am transpus sub forma unor întrebări.

În situația în care considerați le putem dezvolta într-o eventuală discuție (și onlne)

1. Plecând de la faptul că aveți o colaborare cu cei de la USR, ne-am putea gândi dacă o soluție ar putea fi utilizarea experienței, de 4 ani, a colegilor, cei 8 consilieri locali, care au fost in mandatul trecut?
2. Avînd in vedere proiectul colegilor de la PNL, cum se va aplica practic acesta? Se va face un contract de fiananțare, cu medicii de familie și/sau cu cabinetele medicale? Cheltuielile ca să fie eligibile pentru decontare trebuie realizate print-o licitație, se decontează în baza legii achizițiilor publice, se va elabora un ghid ? În prezent, care este raportul de colaborare între PS3 și medicii de familie?
3. Similar proiectului colegilor de la PNL, puteți depune o inițiativă pentru domeniul SPORT, pentru cluburile sportive, în baza legii 55/2020 Astfel, prin care se are în vederea elaborarea unui proiect de hotărâre de către consiliu local, prin care se vor aproba diverse forme de sprijin pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare sau de natură salarială ale structurilor sportive care își au sediul pe raza sectorului 3?
4. În ceea ce privește subiectul cu DGASPC S3, pentru cetățenii care realizează voluntariat la centrele structurii menționate mai sus, intenționați să luați măsuri, sau măsurile vor fi îndreptate doar spre ONG-uri.
5. Ne puteți spune care este măsura prin care doriți să cunoașteți ONG-urile care au activitate în Sectorul 3? De asemenea ne puteți spune care este procedura prin care un ONG se poate asocia cu administrația publica ?
6. În ceea ce privește CA din unitățile de învățământ, aveți cunoștință de inițiativa de la PS2?
7. În ceea ce priveste sedinața ordinara ce urmeaza, la punctul 15 idetinfic un proiect și îmi revin intrebările, care este mecanismul prin care o organizație (ONG) reușeste să iși continuie implementarea proiectului prin sprijinul administrațiiei publice și care este mecanismul prin care administrația publică sprijină implementarea unui proiect al unui ONG ?
8. Despre subiectul buget, vă menționez despre bugetarea distinctă, pentru domeniile tineret și sport și desigur alocarea de buget pentru implementarea procedurii de bugetare participativă
Felicitări pentru rezultatul obținut și multă sănătate și putere de muncă.

Nina

1. Plecând de la faptul că aveți o colaborare cu cei de la USR, ne-am putea gândi dacă o soluție ar putea fi utilizarea experienței, de 4 ani, a colegilor, cei 8 consilieri locali, care au fost in mandatul trecut?
R: Da.
2. Avînd in vedere proiectul colegilor de la PNL, cum se va aplica practic acesta? Se va face un contract de fiananțare, cu medicii de familie și/sau cu cabinetele medicale? Cheltuielile ca să fie eligibile pentru decontare trebuie realizate print-o licitație, se decontează în baza legii achizițiilor publice, se va elabora un ghid ? În prezent, care este raportul de colaborare între PS3 și medicii de familie?
R: Fiecare medic își va face singur achizițiile în funcție de nevoi. Sumele se vor deconta pe bază de factură și alte câteva documente trecute în metodologie.
Nu cunosc, deocamdată să existe vreun raport de colaborare între medicii de famile și PS3. Dar în curând sperăm să avem pe site-ul primăriei niște primi pași în sensul acesta.
3. Similar proiectului colegilor de la PNL, puteți depune o inițiativă pentru domeniul SPORT, pentru cluburile sportive, în baza legii 55/2020 Astfel, prin care se are în vederea elaborarea unui proiect de hotărâre de către consiliu local, prin care se vor aproba diverse forme de sprijin pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare sau de natură salarială ale structurilor sportive care își au sediul pe raza sectorului 3?
R: Până în prezent nu am luat în calcul o astfel de măsură. Dacă există solicitări fundamentate de acest gen făcute către aparatul primăriei probabil că vor fi luate în calcul și identificat în ce măsură se poate PS3 și Consiliul Local implica.
4. În ceea ce privește subiectul cu DGASPC S3, pentru cetățenii care realizează voluntariat la centrele structurii menționate mai sus, intenționați să luați măsuri, sau măsurile vor fi îndreptate doar spre ONG-uri.
R: Legea spune că agenții economici care efectuează sponsorizări, potrivit legii, pentru susținerea organizațiilor non-profit și a unităților de cult înscrise în Registrul ANAF al entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale pot beneficia de credit fiscal în cuantum de 20% din impozitul pe venit datorat.
5. Ne puteți spune care este măsura prin care doriți să cunoașteți ONG-urile care au activitate în Sectorul 3? De asemenea ne puteți spune care este procedura prin care un ONG se poate asocia cu administrația publica ?
R: Există mai multe feluri de a identifica ONG-urile active, nu am ales încă una și nu stiu daca eu personal mă voi ocupa de asta. Cred că de la ANAF le luăm cel mai repede.
Referitor la procedura, vă recomand să studiați partea aceasta a site-ului primarieie (dacă nu cumva deja ati facut-o) https://www.primarie3.ro/…/informatii…/finantari_ong
6. În ceea ce privește CA din unitățile de învățământ, aveți cunoștință de inițiativa de la PS2?
R: Da. Acolo este o inițiativă a primarului, care iși poate numi reprezentanți în CA-urile unitățior de învățământ, am scris și în post că vom încerca să facem asta și noi, în consiliul local, ne trebuie însă cadru legal, până acum avem doar un răspuns informal de la ministerul educației, care ne spune că reprezentantii Consiliului Local trebuie să fie consilieri.
7. În ceea ce priveste sedinața ordinara ce urmeaza, la punctul 15 idetinfic un proiect și îmi revin intrebările, care este mecanismul prin care o organizație (ONG) reușeste să iși continuie implementarea proiectului prin sprijinul administrațiiei publice și care este mecanismul prin care administrația publică sprijină implementarea unui proiect al unui ONG ?
R: Din nou https://www.primarie3.ro/…/informatii…/finantari_ong dar dacă mă întrebați pe mine, orice proiect cu impact major asupra comunității trebuie sprijinit și nu în primul rând cu bani.
8. Despre subiectul buget, vă menționez despre bugetarea distinctă, pentru domeniile tineret și sport și desigur alocarea de buget pentru implementarea procedurii de bugetare participativă.
R: Ok. Se face.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.