Jurnal de consilier local – kilometrul 0

Vineri după-amiază am depus jurământul și de 3 zile sunt consilier local (îmi tot vine să spun suntem, că noi suntem o echipă acolo în consiliu).

Următorii pași, la care lucrăm deja și pentru care avem un dialog continuu, atât între noi, consilierii, cât și cu aparatul  primăriei, sunt stabilirea comisiilor de specialitate, componența lor și definitivarea regulamentului de organizare și funcționare.

În următoarea ședință, care va fi zilele acestea, încă nu știm exact când, vom alege viceprimarii, președintele de ședință, vom constitui comisiile de specialitate, vom aproba ROF-ul și vom intra, cum ar spune poetul, în pâine.

Continue reading Jurnal de consilier local – kilometrul 0

Jurnal de consilier local, săptămâna -1

Unde suntem:

  1. Avem echipă. Bine, pandemia ne ține departe, dar noi suntem echipă. 9 oameni. Îi veți cunoaște sigur pe parcurs. Sunt ingineri, finanțiști, profesori, cadre medicale, antreprenori, avocați, economiști. Și dincolo de asta sunt oameni. Vorbesc de Mihaela, Alina, Lucian, Augustin, Marin, Nicu, Eugen și Alex. Pe lângă ei/noi, mai sunt mulți alți colegi gata să dea o mână de ajutor când vine vorba de făcut lucruri.
  2. Avem actele depuse. Înainte de validarea consilierilor (și a primarilor, desigur), candidații mai au câțiva pași de făcut, partidul mai are ceva de făcut și apoi mai sunt câteva instituții implicate până la ziua în care noul consiliu local și noul primar vor fi învestiți. N-am ajuns acolo.
  3. Ne pregătim. Facem planuri, studiem legi, coduri și regulamente. Vorbim cu specialiștii și abia așteptăm să începem.
  4. Urmărim și noi faptul că vreme de mai multe săptămâni Sectorul 3 nu a avut primar. Ieri a fost ales un nou viceprimar și, până la învestirea noilor aleși, sperăm că Primăria Sector 3 va putea funcționa.
  5. Strângem semnături pentru ca USR PLUS să poată propune candidați pentru Senat și Camera Deputaților la alegerile parlamentare. Suntem la limită cu timpul și cu numărul semnăturilor. Dacă nu ați semnat deja, o puteți face fizic la colegii noștri pe care îi puteți întâlni pe stradă sau puteți semna online aici. Și da, puteți semna pentru mai multe partide, independenți și alianțe. Toți au dreptul să participe la alegeri. Iar de câștigat, să câștige cei mai buni!

Continue reading Jurnal de consilier local, săptămâna -1

Haideți cu mine în următorii 4 ani

Dacă nu ați aflat încă, vă spun eu acum, sunt unul dintre cei 9 consilieri locali pe care USR PLUS îi va avea în următorii 4 ani în Sectorul 3. Consiliul în Sectorul 3 are 31 de consilieri. Pentru mandatul care începe peste câteva zile vom avea 9 USR PLUS, 8 PSD, 7 PNL, 5 PRO BUC, 2 PMP. Iar primar va fi Robert Negoiță, dar asta sigur știați.

Și pentru că unul dintre lucrurile pe care mi le-am propus a fost să fac din ”consilierul local” (generic vorbind) un personaj pe care comunitatea să-l cunoască, să-i știe rolul și să-l abordeze atunci când vede probleme, dar și soluții pentru sectorul/orașul/comuna lui, să-l tragă de mânecă când greșește sau să-l felicite când face ceva bun (nu-i ca și cum e nevoie de asta) ne vom auzi aici săptămânal. Era să zic zilnic, apoi mi-am amintit că n-am mai scris de multă vreme și sunt șanse mari să nu-mi iasă.

Pentru mine urmează 4 ani de muncă pentru Sectorul 3. Asta pe lângă job. Mi-ar plăcea să vă știu alături și să facem împreună din sectorul ăsta (chiar dacă unii dintre voi nici nu mai sunteți în țară), un loc incredibil.

Continue reading Haideți cu mine în următorii 4 ani