Se-așterne praful pe computer. Trec pe lângă el și o mână invizibilă mă împinge mai departe, iar pașii mei o ascultă. Nu-i timp de scris. Abia dacă e timp de trăit.
S-au întâmplat săptămâna trecută niște lucruri despre care nu-s încă pregătită să vorbesc, deși voi știți că vă spun de toate. Astea însă sunt prea dramatic aproape ca să spun așa.
Dar ce-a fost a fost, mergem mai departe, suntem cu toții bine, numai mama-i tot la spital. Încă nu i-au stabilit un tratament care să-i meargă bine, da sunt convinsă că-i dau de cap săptămâna asta. Tratamentului.