Tantica si cerceii de la Fondul Plastic

Pe vremea când eu eram copil, dar Pământul se învârtea în aceeași direcție ca și azi, era la noi în oraș un centru de remaiat ciorapi. Pentru cei care s-au născut după 89 și nu știu ce-i aia remaiere, au definiția din dex în continuare:

REMAIÁ,remaiez,vb. I. Tranz. A repara ciorapii sau un tricot, ridicând și prinzând cu un instrument special ochiurile rupte ori scăpate sau firele deșirate. – Din fr.remailler.

La centrul acesta era întoteauna coadă, căci ciorapii se rupeau des și femeile nu și-ar fi purtat, ca astăzi, pantofii fără ciorapi, nici dacă le-ar fi cerut-o partidul.

În spatele micuțului aparat de remaiat era o fată, Tănțica, așa o cunoșteau toți. Nu purta ochelari, dar prindea și refăcea ciorapii doamnelor transformate în tovarășe, mai rapid decât încasa tanti Gina întreținerea la bloc. Fac aici o paranteză și vă spun că tanti Gina era feblețea mea, o doamnă ușor corpolentă, dar cu un ten pe care tare mult mi-aș fi dorit să-l am și eu la bătrânețe. Bine, bătrânețea de atunci a Ginei era cam vârsta mea de acum doi ani, dar să revenim la micul centru de remaiere din inima vechii cetăți de scaun a lui Mircea cel Bătrân. Pentru cei care au studiat de mult istoria Tării Românești, cetatea era Târgoviștea.

Pe Tănțica eu n-am cunoscut-o la centrul de remaiere, ci la cofetărie, la Casata. Ea mânca o prăjitură, eu intrasem să mă uit la ele. La prăjituri. Mi-am luat si eu  o citronadă, un fel de apă galbenă și dulce, cel mai ieftin produs, și-am avut pretenția să o servesc la o masă. Cum niciuna nu era liberă și văzând-o pe Tănțica singură am îndrăznit s-o întreb dacă e liber (deși vedeam clar că era liber, fata ocupase doar o mică parte din vasta masă de 6 persoane) și imediat cum ea mi-a confirmat, mi-am pus tacticoasă citronada pe masă, mi-am tras un scaun și m-am așezat cu multă importanță. Adevărul este că era prima dată când intram singură într-o cofetărie, și-mi mai și cumpăram ceva.

Discuția dintre noi s-a înfiripat lejer, eu am băgat-o în seamă deși era mult mai mare ca mine. I-am spus direct că-mi plac cerceii ei (ce mai, pe vremuri știam să fac complimente, nu ca azi) și că tare mult mi-aș dori și eu unii. Fata mi-a răspuns că-i are de la Fondul Plastic, că nu știe dacă se mai găsesc, dar că se interesează dacă-mi plac mult, și îmi ia și mie dacă vreau. Atunci mi-a spus că lucrează în centru, la remaiat ciorapi și acolo o pot găsi oricând dacă vreau să iau legătura cu ea. Era proaspăt căsătorită și nu avea nici copii, nici prieteni prea mulți în Târgoviște. La Casata urma să se întâlnească cu soțul ei care venea acolo direct de la serviciu (deci masa nu era chiar liberă). Eu eram atunci în casa a VI-a. 😀

Cam după vreo săptămână am fost cu mama în oraș și cum acasă o bătusem la cap să-și ia cu ea toți ciorapii pe care îi are de remaiat, am târât-o practic până la centrul de remaiere, să-i fac cunoștință cu Tănțica. De fapt, eu voiam doar să aflu dacă mi-a făcut și mie rost de cercei și mizam pe bunul simț al mamei pentru a-i plăti fetei talăngile mele.

Ca să înțelegeți, cerceii de care vorbesc, erau lungi, făcuți din ceva ipsos, sau cum se spune azi, pasta fimo, cu multe cerculete legate unele de altele, în fine, oribili după gusturile mele de azi, mirifici pentru cum gândeam eu atunci.

Am intrat la Tănțica care m-a recunoscut imediat, i-a făcut mamei ciorapii și mie, cu părere de rău, mi-a spus că n-a apucat încă să vorbească cu prietenul ei de la Fondul Plastic pentru mine, dar că mă mai așteaptă pe la ea și sigur într-o zi voi avea cerceii.

Am continuat să o vizitez pe Tănțica în următorii 6 ani, fără ca vreodată ea să-mi rezolve problema cu cerceii, dar care între timp nici nu prea mai conta, venise de curând revoluția și începuseră să apară și la noi tot felul de gablonțuri. Ea tot nu avea copii, iar eu o consideram cumva o prietenă din copilărie, ajunsesem acum în clasa a XII-a și într-o zi Tănțica îmi spune:

– Nina, în curând ni se vor întâmpla lucruri care ne vor schimba viețile foarte mult și mi-ar plăcea ca undeva în amintirile tale să fiu și eu, tu sigur vei fi în ale mele, copil fără cercei ce ești!

Nu, n-ați înțeles.  Eu aveam cercei, numai că nu-i aveam pe aceia de la Fondul Plastic, deci ea mă considera fără cercei.

– Am asigurat-o că îmi voi aminti mereu de ea, de faptul că fiind aproape de liceul la care am învățat, nu era zi să nu trec pe la ea. Și uneori, când nu avea de lucru, mă ținea acolo și câte o jumătate de oră și mă punea să-i povestesc de la școală. Mult timp am crezut că îi era dor de școală. I-am spus și că dacă merg la facultate nu înseamnă că nu mai trec prin Târgoviște și sigur ne vom mai vedea.

– Nu cred, mi-a spus. Centrul nostru se închide la vară. Clădirea va fi închiriată de cineva și o va face consignație.

Pentru cei care nu știu, consignațiile au apărut după revoluție cam ca mall-urile în zilele noastre. Tănțica urma să plece cu soțul ei la țară, în satul din care erau amândoi și voia neapărat să încerce să aibă un copil. Sper că au reușit, eu n-am mai vorbit cu ea de atunci, însă în poza mea de pe diploma de bacalaureat port niște cercei minunați la vremea aia, extrem de urâți acum. Sunt cerceii fetei de la centrul de remaiere pe care am cunoscut-o într-0 zi la cofetăria Casata și pe care ea s-a gândit să mi-i facă cadou la ultima noastră întâlnire.

Azi nu-i mai am, dar ei și Tănțica vor ocupa mereu într-un cotlon al amintirilor mele.

(Visited 334 times, 1 visits today)
Stefania

Ce amintire frumoasa!
Si eu in minte si inima persoane pe care nu le-am mai intalnit din copilaria mea.
Dar am in inima si persoane care in copilarie au facut gesturi mici pentru altii, dar mari pentru mine si aceste persoane sunt alaturi de mine. Ex: matusa mea tot timpul ne cosea diverse rochii, lucruri, ne cauta materiale sa ne faca diverse lucruri si oricat m-ar deranja ceva acum la ea imi aduc aminte cum ne rasfata cand eram mici.
Stefania

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.