Săptămâna 6

Ziua 43, 65,1 kg

Nu puteam încheia săptămâna fără să mă mai fac un pic de râs, după cum vedeți, nu am reușit să mișc deloc cântarul față de săptămâna trecută. Adevărul este că nici nu mă prea așteptam să se miște, ba chiar mă mir că n-a crescut, dacă e să iau în calcul abuzurile de săptămâna asta:

  • am mâncat în două seri și destul de târziu, pizza. 🙁
  • n-am băut suficientă apă.
  • n-am băut suficiente ceaiuri.
  • am sărit peste gustări.
  • n-am făcut aproape deloc bicicletă.
  • aseară am băut două căni de vin fiert.
Ca să nu ziceți că am luat-o razna total, am de spus și câteva lucruri în apărarea mea:

  • n-am mâncat o pizza întreagă nici măcar dacă adunăm cele două seri când s-a întâmplat să mă ating de bestie.
  • nu reușesc nicicum să mă obișnuiesc cu apa, abia aștept să vină vara ca atunci sigur nu mai uit.
  • am băut ceaiuri mai mult decât săptamana trecută, însă n-am reușit să fac din asta o constantă.
  • am avut atât de mulă treabă încât am uitat cu totul de gustări. Sper să nu se mai repete. Chestia cu uitatul, nu chestia cu treaba.
  • în loc de bicicletă am dat zăpada aproape zilnic. Și nu câte 15 minute, ci ore întregi.
  • când vin oameni dragi in vizită la tine, nimic nu-i mai bun, mai ales acum iarna, decât o cană cu vin fiert. Ok, două căni.
Sper ca asta să fi fost săptămâna de răzvrătire, să nu se mai repete și data viitoare să vin și cu ceva rezultate. Aproape că mi-e rușine de voi, dar mă bucur că măcar nu m-am îngrășat două săptămâni consecutiv. 🙂
(Visited 31 times, 1 visits today)
Ioana

Parca ai descris saptamana mea… doar ca eu am trecut de partea celalata si n-am mancat suficient…
Sper ca voi fi mai cuminte saptamana viitoare si doar pentru ca merg la cantarit 😀
O saptamana usoara iti doresc!
Si, pana una alta, weekend placut! 🙂

Cristina

Datul de zapada arde o groaza de calorii, deci , felicitari! 🙂
eu fac bruschetti cand am pofta de pizza. Fac pe paine neagra cu rosii din cutiuta si cu ceva cascaval (calculat la grame ca deh, se aduna).
cu vinul fiert am incheiat relatia de amor la Craciun ca m-a durut 2 zile capul de la vin facut de manuta mea. Deci nu..merci, se poate si fara.
Si eu am stagnat sapt asta dar am avut un alt motiv (ahem! ladies know why)

weigela

Si eu stagnez de vreo doua saptamani la aceeasi greutate. Daca ma gandesc ca nu am depus nici un efort pentru a mai da jos, ba dimpotriva, sunt multumita ca nu am mai pus ceva. Insa nu cred ca suntem pe drumul cel bun. Cred ca putem fi mai ambitioase, sa ne fixam obiective de care sa ne tinem. Fara a gasi tot felul de scuze. Eu am planuri mari pentru saptamana asta si chiar mi-am pregatit o pedeapsa in cazul in care nu mai tin de ele 🙂

nina

@Ionana- multumesc pentru urari, sper sa venim saptamana viitoare cu rezultate!

@Cristina- buna de tot ideea cu bruschetele, insa la vin fiert nu sunt de acord cu tine. Cel putin nu pana la primavara. 😀

@Weigela-asa, asa, si eu vreau sa-mi dau pedeapsa saptămana viitoare. De exemplu sa dublez timpul pe bicicleta daca nu ma tin de treaba.

nina

@Cristina- nici mie nu-mi place berea, decat cea cu gust special pentru fete, gen redd”s, alfel nu. Dar cand e frig si mai ales zapada, imi plac la nebunie vinul fiert cu scortisoara.
@Marmotzel- cum 2 kg? Nuuuu, știi cât de greu vor pleca ele din nou?

Marmotzel

Stiu 🙁 si s-au pus direct la burta. Ma mandream ca incap intr-o pereche de blugi, acum trebuie sa deschid nasturele sa pot respira . Partea cea mai nasoala e ca sunt o pofticioasa. Nu vrei sa stii la ce am poftit in ultimele zile… Eu ma ingras foarte repede, de aceea rusine sa imi fie ca nu am fost mai hotarata 🙁

madutza77

“Vaaaaai…dar ce-avem noi aicea ?” 😀 Nu va mai chinuiti, doar v-am spus ca barbatilor le plac femeile cu forme ! BTW, a citit cineva catea sau a vazut filmul “EAT, PRAY , LOVE ” ?
P.S. vreau si eu o cana de vin fiert ! 🙁

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.