E chiar fain să dai zăpada

Azi m-am trezit ca de obicei la 6,30. Da, era o vreme când la ora asta eram gata cu multe chestii, dar de când cu zăpada, parcă mi-e mult mai somn. Cum Sorin s-a trezit odată cu mine, a dat el primul zăpada din curte și de la poartă. Știți că strada noastră, chiar dacă-i în București, arată ca o uliță înzăpezită, așa că cineva trebuia să facă pârtie. La 8 atelierul a început lucrul, dar zăpada își făcea și ea în continuare treaba ei.

Când a venit vremea să-mi fac cele 15 minute  pe bicicleta mea medicinală, am renunțat la idee și-am ieșit și eu la o sesiune de dat zăpada. Nu era ger deloc, zăpada era pufoasă și ușoară, așa că a fost o plăcere. Asta se întâmpla pe la 9.

Continue reading E chiar fain să dai zăpada

Un pic de iarnă

În caz că v-ați săturat de iarnă și nu mai suportați nici în sertar CD-ul cu ”Ninge iar, ninge iar, ninge, ninge iar…” ați nimerit aici greșit azi aici, pentru că am de gând să vă arăt poze cu iarna din jurul casei mele.

Mai întâi terasa care-i atât de plină de zăpadă încât mamei îi e frică să nu se prăbușească tavanul:

Continue reading Un pic de iarnă

13 februarie

Personalitatea de azi nu-i un istoric, nu-i un rege, nu-i nici măcar un cântăreț, deși lui i-ar fi plăcut mult să poată cânta. Omul despre care vreau să vă povestesc astăzi face parte din familia mea și nu s-a născut încă cineva care să nu-l placă.

E unul dintre cei mai inteligenți oameni pe care-i știu, l-aș lua cu mine pe o insulă pustie, se pricepe la calculatoare deși odată mai demult…

… era prin anul 1998, mă angajasem de câteva luni și în firma la care lucram se luase hotărârea de a se schimba calculatoarele. Cele vechi au fost scoase la vânzare la niște prețuri mult sub ce era atunci pe piață, așa că am spart pușculițele din casă și-am luat și noi unul. Vreau să subliniez că la vremea respectivă nu știam nici să fac tabele în word, tot ce știam era să scriu adeverințe și să lucrez într-un program de contabilitate. Revenind, am adus computerul acasă, l-am așezat pe birou (biroul era și el cumpărat tot atunci, oamenii de la firmă cumpărau computere noi cu tot cu birouri pentru ele), i-am făcut legăturile și am început să ne jucăm soliter. Asta a fost în prima seară.

Continue reading 13 februarie