Întâlniri reale și virtuale de Valentine’s day

Știu că Valentine”s day nu-i sărbătoare românească, dar când ești îndrăgostit, orice motiv în plus de-a celebra iubirea e un prilej de bucurie. Să stai în brațele puternice ale iubitului sau să te sprijini pe umărul firav și alb al fetei ce ți-a furat inima și ți-a pus stăpânire pe gânduri, sunt lucruri după care orice îndrăgostit tânjește.

Desigur, de Valentine”s day, dacă iubita sau iubitul ți-e alături, ai putea face  o excepție și în loc clasica și khicioasa inimă roșie pe care altcineva a scris “te iubesc”, ai putea să-i oferi o seară de neuitat la Residence Hotel, ceva  în genul ăsta:

Eu am fost acolo, e de vis și credeți-mă nu există fată care să nu fie impresionată de petalele de trandafir.

Hei, tu, cea care nu ai zilele astea  jumătatea  aproape, nu plânge, chiar dacă azi oferta de mai sus nu-i pentru tine, ai face bine să gândești repede un scenariu romatic de întâlnire semi-virtuală, pe  care ai putea-o avea cu ajutorul unei camere web.

Aceea sau acela (deși lumea zice că băieții nu se vor băga în concurs) care va scrie cel mai frumos, creativ, sensibilizator, amuzant scenariu, va primi, cum altfel, o camera web Logitech C270, o bijuterie cu ajutorul careia ai putea vedea până și lacrima de dor de pe obrazul draguțului tău.

Nu, nu vine într-o cutie cu bomboane, e un Logitech,  ce Dumnezeu!

Așadar, aștept povestea întalnirii voastre romantice, aici în comentarii sau, de ce nu, puteți scrie pe blogurile voastre, numai să-mi lăsați un  link către postare să pot citi,  judeca (glumesc, nu judec pe nimeni) și alege (aici nu mai glumesc, chiar voi alege) cel mai inspirat scenariu de întâlnire.  Bineînțeles că pot scrie și cei care au iubiții alături, e doar concurs de pus imaginația la încercare.

Spor la scris, concursul ține fix 3 zile și se încheie luni la ora 11,59 (hahaha, ce mi-a plăcut să scriu ora asta).

Update:

Cum Logitech ofera o singura camera pentru concurs, am hotarat s-o dau si pe cea care mi-a fost promisa mie tot unui participant. Asadar impacam doi din trei. Au castigat asa:

Ioana: o camera Web Logitech C270

iYli– o camera Web Logitech C270

Copilu – un link de la toane.ro 😀 ( știi și tu că nu te-ai straduit deloc)

Vă mulțumesc pentru participare și nu pot decât să sper că data viitoare vor fi  mai mulți curajoși!

(Visited 300 times, 1 visits today)
nina

@Ioana- eu nu pot scrie, n-am voie de la imparatie, se supara pe mine daca spun cuiva ca s-au indragostit cand erau mai mici, de aceasi baiat care le iubea, evident, pe amandoua. 😀 Acum le-a trecut.

Copilu

Hmm… Aş veni mai aproape de ea ( prin zonă sau în oraş). Aş vorbi 20-30 de minute la web, îi spun că am treabă şi că trebuie să plec, apoi mă duc la ea 😀 Surpriză maximă 😀

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.